VIDEO Coronavirus/ Klaus Iohannis: Sunt foarte mulţumit de cum a decurs campania de vaccinare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ce a inaugurat un centru mobil de vaccinare din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, că este foarte mulţumit de modul în care a decurs campania de imunizare anti-COVID.
"Suntem foarte aproape de capacitatea pe care ne-am dorit-o de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs campania de vaccinare până acum şi pregătirile pentru această etapă s-au făcut într-un timp record. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros să văd că deja multă lume vine efectiv la vaccinare. Când am ajuns la intrare deja au fost câteva zeci de persoane care abia aşteaptă să intre la vaccinare. Astfel de containere vor fi folosite în toate locaţiile unde este nevoie de vaccinare de acest tip. Se face, pur şi simplu, fără programare şi oamenii pot veni direct în comuna lor la centrul de vaccinare. Vom continua cu campania de vaccinare, se vor deschide noi centre, vom găsi noi modalităţi prin care să venim noi în întâmpinarea cetăţeanului care doreşte să se vaccineze, este extrem de important", a afirmat Klaus Iohannis.
Şeful statului a atras atenţia că pandemia nu s-a terminat şi a îndemnat populaţia să se vaccineze.
"Am văzut că şi în aceste zile, la televizor, la radio, pe internet, s-a dezbătut foarte mult cum e cu restricţiile, pro/contra restricţii, pro/contra vaccinare, şi vreau să repet foarte pe scurt câteva date esenţiale. Suntem în continuare în plină pandemie! Să nu aibă cineva impresia că, dacă a venit primăvara, s-a terminat pandemia. Din păcate, nu este aşa. Măsurile care au fost impuse, aşa-numite restricţii, nu înlătură pandemia. Aceste restricţii doar diminuează impactul, încetinesc răspândirea epidemiei, în aşa fel încât eroii noştri din prima linie, personalul medical, să primească o şansă să îi trateze pe cei care, din păcate, fac forme grave. Există o singură cale de ieşire din pandemie şi aceasta este vaccinarea! Avem tot mai multe tipuri de vaccin la dispoziţie. Şi chiar dacă există foarte multe dezbateri şi discuţii, se vede că Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat toate tipurile de vaccin. Ele pot fi folosite. Sunt verificate, sunt sigure şi previn apariţia unor forme grave ale bolii. De aceea, mă voi implica şi în continuare în campania de vaccinare. Repet, nu restricţiile înlătură şi termină pandemia, doar vaccinarea în masă ne permite să ieşim din pandemie. Doar vaccinarea ne permite ca la vară să facem concedii, să plecăm unde dorim, să mergem la concerte, să mergem la teatru", a adăugat el.
Klaus Iohannis a subliniat că, dacă această campanie de vaccinare va continua în ritm susţinut, atunci autorităţile ar putea renunţa gradual la unele restricţii.
"Campania de vaccinare este un succes. Am reuşit să obţinem un număr important de doze de vaccin şi am reuşit să le folosim pe toate, suntem la peste 2 milioane de persoane. Este o reuşită certă şi acest lucru puteţi să îl verificaţi foarte simplu, există statistici europene. Dacă ne uităm la persoanele vaccinate cu două doze, deci persoanele imunizate, suntem pe locul patru în Europa. Nu-i lucru puţin pentru o ţară cu un sistem medical totuşi destul de fragil, cu destul de multe probleme, cu nevoia de reformă şi cu toate problemele politice, care cred că acum tocmai le-am depăşit. Deci, pot să vă spun simplu: campania de vaccinare până acum a fost un succes şi va fi un succes până la sfârşit. Eu am anunţat încă din toamna anului trecut că ne pregătim, vom fi pregătiţi, vom avea doze, ne vom vaccina şi până în vară vom fi în situaţia să renunţăm la foarte multe măsuri de restricţie. Deci, putem, dacă continuăm într-un ritm susţinut campania de vaccinare, să ne gândim la renunţarea graduală la unele restricţii", a afirmat şeful statului.
Preşedintele consideră că trebuie accelerată campania de imunizare anti-COVID, mai ales că România beneficiază de doze suplimentare de vaccin.
"Campania de vaccinare a mers foarte bine până acum, dar am avut la dispoziţie un număr oarecum redus de doze. Asta nu a depins decât în mică parte de noi şi vreau să ştiţi că Guvernul a avut grijă să primim doze suplimentare de vaccin. Deci, România beneficiază de doze suplimentare pe care le-am comandat ca să facem faţă cererii. De aceea stăm foarte bine şi în comparaţia europeană. Însă este clar, da, campania de vaccinare trebuie să accelereze. De aceea am venit eu aici, ca să dau semnalul cu această campanie de vaccinare mobilă, vom găsi, şi asta am discutat şi cu domnul doctor Gheorghiţă, vom găsi noi şi noi căi de a veni în întâmpinarea cetăţenilor. Vrem să reducem mult timpul de aşteptare, vrem să venim în întâmpinarea cetăţenilor şi vrem să avem o campanie de vaccinare care să ne scoată din pandemie. Este evident că acest lucru putem să îl facem doar împreună. Campania de vaccinare nu se poate face de unul singur sau de o instituţie. Este o campanie care ne priveşte pe toţi şi, până la urmă, nu cunosc pe nimeni care nu vrea să scape de pandemie. Deci, haideţi să ne vaccinăm!", a încheiat Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
VIDEO Iohannis: În această seară, cred că vom avea ceremonia pentru un nou ministru al Sănătăţii
VIDEO Iohannis: Modificarea care a fost făcută în Guvern a fost corectă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Sper ca domnul Fritz să nu își piardă mandatul; în caz contrar vom găsi o soluție comună
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea, vineri, că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu își va pierde mandatul, în urma adoptării legii privind integritatea.
Reuniunea Anuală a Diplomației Române - pe 31 august și 1 septembrie; invitat special - ministrul de Externe din Bahrain
Ministerul Afacerilor Externe organizează, pe 31 august și 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, invitat special fiind ministrul de Externe din Bahrain, Abdullatif bin Rashid Al-Zayani. Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi conduse de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și se vor desfășura l
Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menționat că ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline. El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan și-
Ministrul Oana Țoiu a inaugurat sediul Ambasadei României la Riga
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a inaugurat, vineri, împreună cu omologul leton, Baiba Braze, sediul Ambasadei României la Riga. Potrivit MAE, evenimentul are loc într-un an aniversar pentru relațiile bilaterale: se împlinesc 105 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Letonia, precum și
Bolojan afirmă că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale care să limiteze posibile interferențe ale serviciilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale menite să limiteze posibile interferențe din partea serviciilor de informații, inclusiv limitarea numărului de mandate la conducerea acestor instituții. 'În ceea ce privește aspectele care țin de influența serviciilor în zona economică,
Timiș/Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către președintele Nicușor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zil
Mai multe legi incluse în PNRR - promulgate de președinte
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, o serie de legi care trebuie să intre în vigoare până la 31 august, când este termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor prevăzute în PNRR și pentru implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Flavia Boghiu - numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Flavia Boghiu a fost viceprimar la Brașov din partea USR. A fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu legat de pun
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia - în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta va pleca de la Guvern din 15 septembrie. ''La data de 15 septembrie, doamna Cristina Trăilă se eliberează, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului,
Președintele a promulgat Legea ANI: Îmi mențin argumentele din sesizarea de neconstituționalitate
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate formulată anterior. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamen
Oana Gheorghiu: Discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. Reacția acesteia vine în contextul discuțiilor apărute în spațiul public referitoare la șeful SPP, Lucian Pahonțu, după materialul Recorder. ''Nu am SPP. Nu am solicitat niciod
Bihor/Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru înființarea de case comunitare de ocrotire și sprijin
Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru a înființa locuințe sau case comunitare de ocrotire și sprijin și introducerea unor standarde minime de locuire adaptate în special mediului rural. Propunerea sa prevede reguli privind spațiul de cazare și numărul de beneficiari în cameră, condiții de igienă și utilități,
Guvernul prelungește temporar funcționarea centralelor pe lignit de la Turceni și Craiova
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind analiza și adoptarea unei decizii de menținere temporară a capacităților de producție a energiei electrice pe bază de lignit de la centralele din Turceni și Craiova. Este vorba despre memorandumul cu tema 'Analiza și adoptarea unei decizii privind menținerea disponibilității unor capacități de producere a ene
Guvernul prelungește până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică
Guvernul a prelungit vineri până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Guvernul a aprobat în ședința extraordinară prelungirea până la data de 30 septembrie a perioadei în care Compania Națională de Transport al Energiei E
Bihor: Deputatul Emanuel Ungureanu a depus plângere penală privind relocarea persoanelor vulnerabile din Dumbrava
Deputatul USR Emanuel-Dumitru Ungureanu a depus, vineri, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor, o plângere penală prin care solicită verificarea modului în care, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2026, peste 400 de persoane vulnerabile au fost preluate și relocate din Dumbrava și din alte locații din județ, în contextul acțiunii coordonat


