VIDEO Valeriu Gheorghiţă afirmă că rata de vaccinare împotriva COVID-19 este de 23% în Bucureşti
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că ponderea persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 în Bucureşti este de 23%.
"Pot să vă spun că vorbim chiar de 23% în municipiul Bucureşti - este o evaluare pe care am făcut-o chiar în cursul zilei de astăzi. Pe măsură ce ritmul de vaccinare observăm că este în creştere, ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate şi astfel să avem deja judeţe în care să putem atinge mai repede pragul de imunizare colectivă, şi astfel de demersuri particulare de vaccinare, cum se întâmplă la Timiş, să poată să fie menţinute şi în alte judeţe, acolo unde există posibilitatea aceasta de organizare, unde avem resursă umană suficientă şi disponibilă, tocmai pentru a facilita cât mai rapid accesul la vaccinare", a spus Valeriu Gheorghiţă.
Întrebat dacă se poate estima ce procent din populaţie ar dori să se imunizeze, Valeriu Gheorghiţă a răspuns că studiile şi datele actuale arată o estimare de circa 50% care sunt decişi.
"Studiile şi datele actuale arată o estimare de circa 50%, desigur, care sunt decişi să facă acest lucru. Mai este un procent important de persoane care încă nu s-au decis, nu au luat o decizie, dar ceea ce ne arată în continuare aceleaşi date, mai mult de jumătate dintre cei nehotărâţi şi-ar schimba această opţiune dacă ar avea acces la mai multe informaţii care să fie convingătoare în ceea ce priveşte, evident, optarea pentru vaccinare", a explicat Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte vaccinarea în companii, medicul a spus că unele dintre acestea ar putea să înceapă săptămâna viitoare.
"Demersul acesta să ştiţi că este diferit de la o unitate economică privată la alta, nu trebuie să înceapă toată lumea în acelaşi timp. Este important să existe un cadru în care se organizează aceste activităţi, aşa încât fiecare companie... Chiar astăzi, în cursul întâlnirii, o mare parte dintre unităţi erau în stadii avansate de pregătire, adică ar putea să înceapă de săptămâna viitoare, alţii au nevoie de o durată mai mare de timp până se organizează, însă ce pot să vă spun este că avem deja o instrucţiune în acest sens, s-a transmis, am discutat cu colegii din Direcţiile de Sănătate Publică, cu operatorii economici, ştiu ce au de făcut, însă fiecare îşi va organiza activitatea aşa cum îi permit condiţiile locale şi logistice încât să aibă acces mai repede la vaccinare", a mai arătat Gheorghiţă. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Cîţu: Angajaţii companiilor private se pot vaccina la locul de muncă; vor avea acces şi familiile
Valeriu Gheorghiţă: De mâine începe activitatea de vaccinare anti-COVID prin centrele mobile
Dr. Valeriu Gheorghiţă: Avem în vedere vaccinarea în spitalele non-COVID
Gheorghiţă: În ultima săptămână au fost raportate 746 de reacţii adverse după vaccinarea anti-COVID
Andrei Baciu: România ocupă locul 4 la nivelul UE la vacinarea anti-COVID cu două doze
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil
Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica









