logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Baciu: Spitalul Fundeni nu se va transforma în următoarele zile în unitate-COVID

Imagine din galeria Agerpres

Secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii a declarat marţi că Spitalul Fundeni "nu se va transforma în următoarele zile" în unitate care va trata pacienţi cu COVID.

"Cu privire la Spitalul Fundeni, nu se va transforma în următoarele zile în spital care va trata pacienţi COVID, pentru că, pe de o parte, am fost în cursul zilei de vineri să văd respectiva locaţie, paturile de pe secţie, sigur, spitalul se prezintă foarte bine, însă instalaţia electrică, spre exemplu, nu a fost testată cel puţin pentru condiţii care să aibă o solicitare destul de mare. Pe de altă parte, la Terapie intensivă s-ar câştiga foarte puţine locuri, patru mai exact, dar acest lucru s-ar face în detrimentul aproape a tuturor specialităţilor chirurgicale, aceşti pacienţi având nevoie de Terapie intensivă ulterior, şi a altor tipuri de pacienţi cu diverse patologii non-chirurgicale. Trebuie să ţinem cont că s-au identificat soluţii de paturi în jurul Bucureştiului, practic, regiunea este cea care contează", a afirmat Baciu.

 



Potrivit acestuia, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" nu vor fi internaţi pacienţi adulţi, decât dacă situaţia o va impune.

"Suplimentar, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' nu se vor interna pacienţi adulţi, ci, dimpotrivă, se va creşte numărul de locuri la Terapie intensivă pentru copii. Este identificat un număr de câteva locuri de Terapie intensivă în care sunt copii internaţi, copii cu COVID, locuri care pot fi ulterior transformate în locuri de adulţi, astfel încât în respectivele locuri nu vor mai fi internaţi copii, ci aceştia se vor interna la locurile de la 'Grigore Alexandrescu', dacă situaţia o va impune, oricum putând beneficia de servicii medicale la o calitate maximală la 'Grigore Alexandrescu'", a mai spus secretarul de stat. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Coronavirus / Premierul discută cu reprezentanţi ai mediului de afaceri despre organizarea de centre de vaccinare în cadrul companiilor

 

Cîţu: Orice voce împotriva campaniei de vaccinare subminează efortul nostru, al tuturor, de a reveni la normalitate

 

Cîţu: Angajaţii companiilor private se pot vaccina la locul de muncă; vor avea acces şi familiile

 

Valeriu Gheorghiţă: De mâine începe activitatea de vaccinare anti-COVID prin centrele mobile

 

Dr. Valeriu Gheorghiţă: Avem în vedere vaccinarea în spitalele non-COVID

 

Gheorghiţă: În ultima săptămână au fost raportate 746 de reacţii adverse după vaccinarea anti-COVID

 

Andrei Baciu: România ocupă locul 4 la nivelul UE la vacinarea anti-COVID cu două doze

 

Valeriu Gheorghiţă afirmă că rata de vaccinare împotriva COVID-19 este de 23% în Bucureşti

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 28-07-2026 20:58

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei/Colegiul Medicilor încurajează populația să acorde o atenție deosebită măsurilor de prevenție

 Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România atrage atenția, în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată anual la 28 iulie, asupra importanței prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente pentru reducerea impactului hepatitelor virale asupra sănătății. ''Hepatitele v

Sanatate 28-07-2026 18:15

Iulian Pope (Sanitas), după discuțiile de la Ministerul Sănătății: Puține concluzii bune; greva continuă

Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a anunțat marți, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, că greva din sistemul de sănătate va continua și miercuri. ''Puține concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze

Sanatate 28-07-2026 15:41

Iași: Transplant renal realizat la Spitalul 'Dr. C.I. Parhon', în ziua grevei generale din sănătate

Medicii de la Spitalul Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași au efectuat marți un transplant renal, deși în sistemul sanitar a fost declanșată greva generală. Prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale, a declarat, pentru AGERPRES, că beneficiarul transplantului este un

Sanatate 28-07-2026 15:32

Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară', la Ministerul Sănătății; continuă negocierile pe legea salarizării

Liderii Federației ''Solidaritatea Sanitară'' se află marți la Ministerul Sănătății, unde continuă negocierile privind noua lege a salarizării. ''Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, experții Ministerului Muncii și ai Băncii Mondiale. Miz

Sanatate 28-07-2026 15:30

Lider Sanitas Olt: Greva s-a desfășurat în toate spitalele din județ, cu participare numeroasă

Sindicaliștii de la Sanitas au protestat marți la grevă generală în toate spitalele din județul Olt, potrivit liderului filialei județene a sindicatului menționat, Roxana Dumitrescu, care a menționat, pentru AGERPRES, că participarea la protest din fața unităților medicale a fost 'foarte numeroasă' raportat la personalul aflat la serviciu.

Sanatate 28-07-2026 13:51

Vaslui: Servicii de măsurare a parametrilor de sănătate, cu ocazia zilei Serviciului de Ambulanță

Zeci de persoane au participat, marți, la acțiuni preventiv-educative și de măsurare a parametrilor de sănătate organizate cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, Daniel Ungureanu, astfel de caravane au fost organizate în municipiile Vaslui, Bâ

Sanatate 28-07-2026 13:40

Harghita: Membrii Sanitas din toate spitalele participă la grevă; numărul protestatarilor, limitat de deficitul de personal

Membrii Sanitas din toate spitalele din județul Harghita participă la greva generală declanșată la nivel național, dar numărul protestatarilor este limitat, în unele cazuri, de deficitul de personal cu care unitățile medicale se confruntă. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de președinta Sanitas Harghita, Nyulas Emma, protestatari

Sanatate 28-07-2026 12:45

Brașov: Spitalul Județean nu participă la grevă; sindicaliștii susțin că această formă de protest este imposibilă în instituție

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu a fost afectat, marți, de greva generală declanșată de Sanitas, activitatea desfășurându-se în condiții normale, fără întreruperi, a transmis conducerea unității medicale. Conform sursei citate, activitatea medicală se desfășoară în condiții normale atât pentru

Sanatate 28-07-2026 12:35

Arad: Greva din spitale, doar cu 100 de sindicaliști pe zi, din cauza deficitului de personal

Angajați din toate cele șapte spitale publice din județul Arad au intrat în grevă, marți, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicaliști au aderat la acțiune. Președintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat, pentru AGERPR

Sanatate 28-07-2026 12:25

Bistrița-Năsăud: Sindicaliștii Sanitas din spitalele din Bistrița și Beclean nu au intrat în grevă

Angajații din spitalele din municipiul Bistrița și orașul Beclean, membri Sanitas, nu au intrat de marți în grevă generală, având în vedere că nu poate fi asigurată o treime din activitatea medicală, potrivit legii. Lunea trecută, în cele două unități medicale, zeci de angajați au participat la greva de avertisment de d

Sanatate 28-07-2026 12:06

Buzău: Efect de boomerang - greva din Sănătate i-a mutat de pacienți din Ambulatoriu, la Urgențe

Greva din Sănătate a avut un efect de boomerang împotriva personalului din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), a anunțat Sindicatul SANITAS, după ce pacienții care s-au prezentat astăzi în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, pentru că nu au putut fi consultați, s-au adresat urgentiștilor. Zeci de angajați din ca

Sanatate 28-07-2026 12:00

Dolj: Spitalul de Boli Infecțioase Craiova nu intră în grevă; managerul invocă un val epidemic

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' Craiova nu a intrat, marți, în grevă, în pofida protestelor anunțate de sindicate în sistemul sanitar, întrucât unitatea se confruntă cu un val epidemic și funcționează la capacitate maximă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Adina Turc

Sanatate 28-07-2026 11:41

Ministerul Sănătății a cerut monitorizarea activității din unitățile sanitare din teritoriu, în contextul demersurilor sindicale

Ministerul Sănătății (MS) a solicitat direcțiilor de sănătate publică să monitorizeze activitatea medicală din unitățile sanitare din teritoriu în contextul acțiunilor sindicale și să raporteze urgent orice incident sau situație de criză care poate afecta continuitatea serviciilor medicale pentru pacienți. Potrivit unui comunicat al Mini

Sanatate 28-07-2026 10:34

Bacău: Serviciile medicale esențiale sunt asigurate la SJU, pe perioada grevei

Serviciile medicale esențiale sunt asigurate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, pe perioada grevei generale, a anunțat, marți, conducerea unității sanitare. Vor fi preluate și tratate toate urgențele medico-chirurgicale, iar pacienții internați vor beneficia de continuitatea tratamentului și a îngrijirilor. Struc

Sanatate 28-07-2026 10:32

Iași: Sindicaliștii Sanitas, în grevă

Sindicaliștii Sanitas din spitalele ieșene au intrat, de marți, în grevă, nemulțumiți fiind de proiectul noii legi a salarizări și de lipsa personalului din unitățile medicale. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat că, în perioada grevei, activitatea din unitățile medicale va fi organizată astfel încât p