Jianu (CNIPMMR): Am cerut premierului să corelăm deschiderea economiei cu campania de vaccinare
Angajaţii operatorilor economici, ai partenerilor acestora sau membrii familiei se vor putea vaccina în spaţiile puse la dispoziţie în cadrul companiilor, a declarat, marţi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, după întâlnirea cu premierul de la Palatul Victoria.
În ceea ce priveşte IMM-urile, el a subliniat că există două posibilităţi, fie să sune la DSP să se programeze, fie să meargă la alţi parteneri unde se organizează centre de vaccinare.
"S-au dat mai mult explicaţii cu privire la ceea ce presupun aceste spaţii. Ele nu trebuie văzute ca nişte spaţii cum are DSP ci pur şi simplu puse la dipoziţia DSP pentru vaccinare. Cine poate să se vaccineze în aceste spaţii sunt angajaţii operatorilor economici şi ai partenerilor operatorilor economici sau membri ai familiilor acestora. Am ridicat problema legată de IMM-uri, pentru că ele reprezintă 99,7% din economia ţării. Există două posibilităţi. Deţinătorii de IMM-uri să sune la DSP cu trei zile înainte şi să se poată programa împreună cu angajaţii lor, să meargă să facă vaccinul, sau să meargă la alţi parteneri să organizeze aceste centre. Sau a treia posibilitate e să meargă în cadrul companiilor mari care pot să facă aceste vaccinuri. O veste bună este aceea că nu mai trebuie făcută acea înscriere pe platformă ci se pot prezenta la aceste centre şi, prezenţi acolo, să facă înscrierea celor vaccinaţi şi să se emită acele adeverinţe de vaccinare", a explicat Jianu.
El a adăugat că a solicitat premierului corelarea deschiderii economiei cu campania de vaccinare şi prezentarea consecinţelor vaccinării.
"Ceea ce am cerut domnului prim ministru a fost să corelăm deschiderea economiei, în special a ceea ce înseamnă HoReCa, cu campania de vaccinare, pentru că, dacă în continuare ţinem aceste sectoare ale economiei închise atunci vaccinarea nu va avea aşa mare succes. În momentul în care însă deschizi economia şi prezinţi în mod pozitiv care sunt consecinţele vaccinării, şi aici vorbim de tipologii şi de tipuri de comunităţi, de exemplu pentru cei care vor să facă concerte, pentru cei care operează în HoReCa la mare, pentru cei care fac evenimente sportive...Lucrurile acestea trebuie să înceapă să funcţioneze şi să demonstrăm în mod pozitiv că cei vaccinaţi pot participa la astfel de evenimente", a spus preşedintele CNIPMMR.
Potrivit acestuia, în centrele de vaccinare deschise de companii medicii vor veni din mai multe mai multe surse, de la DSP, care are echipe mobile, pot să fie medici angajaţi ai unui operator economic, sau pot să fie de la firmele medicale cu care operatorii economici au contracte şi care pot detaşa medici.
"Centrele sunt deja operaţionale, ele deja trebuie să înceapă în aceste zile, pentru că în două săptămâni vine Paştele, deci trebuie să ne mişcăm rapid. Din partea noastră, a mediului de afaceri, există susţinere, există iniţiative, sunt deja spaţii în mall-uri, în târguri comerciale, operatori care deja au început să aibă aceste centre. Se vor vaccina cu toate dozele existente pe piaţă, pentru că iniţial instrucţiunea cuprindea numai Astra Zeneca. Prim ministrul ne-a asigurat că există doze suficiente şi din celelalte vaccinuri pentru a face această campanie de vaccinare. Din câte am înţeles, în acest moment sunt şapte milioane de doze şi 14 milioane de doze vor fi la sfârşitul lunii iulie", a precizat şeful CNIPMMR.
Florin Jianu a mai anunţat că săptămâna aceasta, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, va fi o Ordonanţă de Urgenţă "care statuează faptul că fiecare medic de familie va primi per pacient vaccinat 40 de lei''.
Premierul Florin Cîţu a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor mediului de afaceri pe tema centrelor de vaccinare organizate în cadrul companiilor. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANRE a aprobat marți licențe de exploatare comercială pentru peste 325 MW de noi capacități energetice
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marți licențe de exploatare comercială pentru peste 325 MW de noi capacități energetice, din care circa 177 MW reprezintă capacități de stocare a energiei electrice și aproximativ 149 MW reprezintă capacități de producere din surse regenerabile. 'Într-un moment delicat
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 130,9 milioane de lei (25 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,87%, până la 36.384,62 puncte. I
Debitul Dunării va coborî la 1.500 mc/s, la început de august, de 3 ori mai mic decât media multianuală
București, 28 iul /Agerpres/ - Debitul Dunării se află, marți, la o valoare de 1.650 mc/secundă și va coborî la începutul lunii august în jurul a 1.600 mc/secundă, informează Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, tendința de scădere a debitului
DNSC a găzduit un curs de comunicare al Fundației Konrad Adenauer
Un grup de comunicatori din instituții publice a participat, marți, la un curs al Fundației Konrad Adenauer dedicat comunicării instituționale și comunicării de criză, organizat la sediul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Astăzi, am avut plăcerea de a primi la sediul DNSC un grup de comunicatori din instituții publice, în cad
Petrescu: Numărul conturilor active ale clienților SSIF a crescut de peste 9,4 ori, din 2019
Numărul conturilor active ale clienților societăților de servicii de investiții financiare a crescut de la 15.726, în martie 2019, la 148.491, în martie 2026, de aproape 9,4 ori, arată Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Piața de capital românească își lărgește baza și își consolidea
Tanczos Barna: Cineva trebuie să taie nodul gordian printr-o nominalizare de premier pentru deblocarea situației
Cineva trebuie să taie nodul gordian printr-o nominalizare de premier pentru a debloca această situație și exclud ca această țară să ajungă într-o situație în care AUR să fie cel care conduce și cel care formează Guvernul, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Dacă TAROM nu demonstrează viabilitate până în decembrie, Comisia Europeană retrage ajutorul pentru restructurare (ministru)
Comisia Europeană va retrage ajutorul de stat pentru TAROM dacă la finalul lunii decembrie 2026 compania nu reușește să demonstreze viabilitate, a declarat, marți, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, într-o conferință de presă. 'Astăzi suntem în situația în care un plan de restructurare nu a fost gestionat corespunzător.
ANSVSA: PROFI a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea unui lot de stafide, ca urmare a depășirii limitei de pesticide
Rețeaua de magazine PROFI a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide, ca urmare a identificării unei depășiri a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide, conform unui anunțat postat pe pagina de Facebook a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit sursei c
Termenul de achiziție a locuințelor cu TVA redus, prelungit pentru a evita costuri suplimentare în urma blocajului ANCPI (ministru)
Ministerul Finanțelor a susținut prelungirea, până la 30 septembrie, a unei cote reduse de TVA de 9% pentru locuințe în vederea finalizării tranzacțiilor deja eligibile, astfel încât românii afectați de blocajul ANCPI să nu suporte costuri suplimentare din motive care nu le sunt imputabile, a precizat marți ministrul interimar al Finanțelor, Ale
Nuclearelectrica: Proiectul SMR de la Doicești a fost dezvoltat cu respectarea prevederilor legale
Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești a fost dezvoltat cu respectarea prevederilor legale, din considerente care au ținut de dezvoltarea unui proiect strategic pentru România, susțin reprezentații companiei Nuclearelectrica, într-un comunicat transmis în urma publicării sintezei Raportului Corpului de Control al prim-ministrului.
ANSVSA a dat amenzi de 134.800 de lei unor operatori care prepară și comercializează alimente în incinta benzinăriilor
Inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 134.800 de lei unor operatori care prepară și comercializează alimente în incinta benzinăriilor de pe teritoriul României, în urma controalelor realizate în perioada 13 - 26 iulie 2026. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pen
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 105 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 105 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 700 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 60 luni, la un randament mediu de 6,64% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 105 milioane de l
Sindicaliștii de la metrou susțin greva generală din Sănătate
Unitatea Sindicatului Liber Metrorex (USLM) își exprimă susținerea pentru sindicatele din Sănătate, care au decis declanșarea grevei generale pentru menținerea drepturilor lor. 'Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu este un program de susținere a poporului român, anumite prevederi au fost negociate prost, total nepotrivite cetățe
Mai mult de jumătate dintre mașinile noi înmatriculate în România sunt în București (analiză)
Peste jumătate dintre mașinile noi din România sunt înmatriculate în București, dar în același timp aproape șapte din zece autoturisme înregistrate pe plan național rămân second-hand, reiese dintr-o analiză de specialitate, bazată pe datele oficiale ale Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
CNSLR - Frăția: Problemele semnalate de colegii din Sănătate reflectă efectele politicilor ce afectează sistemul public și dialogul social
CNSLR - Frăția își exprimă solidaritatea față de Federația Sanitas și semnalează că problemele semnalate de angajații din Sănătate reflectă efectele unor politici care afectează întregul sistem public și dialogul social. ''În contextul declanșării grevei generale din sistemul sanitar, începând cu 28 iulie,











