logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O invitaţie la o petrecere într-un parc din Bruxelles, ce s-a dorit o păcăleală de 1 aprilie, a pus autorităţile în alertă

Image

O invitaţie lansată pe Facebook la o petrecere uriaşă într-un parc din Bruxelles, oraş aflat în lockdown, care s-a dorit o păcăleală de 1 aprilie, a pus poliţia şi procurorii în alertă după ce aproape 20.000 de persoane şi-au manifestat intenţia de a participa, informează Reuters.

Anunţul, publicat în martie, promitea prezenţa a numeroşi DJ, a cântăreţului şi producătorului Calvin Harris şi o reuniune unică a trupei franceze Daft Punk în Bois de la Cambre, cel mai mare parc din Bruxelles, eveniment care ar fi urmat să aibă loc joi seară.

''La Boum'' (petrecerea) ar fi avut loc exact după intrarea Belgiei în cel de-al treilea lockdown, care limitează la patru numărul persoanelor care se pot reuni în aer liber.

Poliţia locală a anunţat în mod repetat publicului că nu va avea loc nicio petrecere.

''Nu a fost acordată nicio autorizaţie pentru petrecere, iar poliţia va fi prezentă acolo în număr mare'', au precizat reprezentanţii forţelor de ordine pe Twitter.

Procurorii din Bruxelles au precizat miercuri că cei care nu se vor conforma măsurilor sanitare vor avea dosar penal şi au început totodată o anchetă pentru a vedea cine a publicat anunţul pe Facebook.

Locuitorii din Bruxelles au luat deja cu asalt parcul pentru a profita de zilele însorite de săptămâna aceasta. Mulţi dintre aceştia au auzit de petrecerea ''în glumă''.

Julia Ferrari, o elevă de liceu din Bruxelles, a declarat pentru Reuters că a crezut că vor veni mulţi oameni.

''Cred însă că autorităţile vor face totul pentru a se asigura că nu va căpăta o amploare prea mare şi că încă de la început... Poate vor închide parcul'', a spus ea.

Autorităţile belgiene sunt totodată în dilemă în urma unei decizii judecătoreşti pronunţată miercuri, potrivit căreia restricţiile împotriva coronavirusului sunt ilegale şi trebuie să fie ridicate în termen de 30 de zile.

Liga Drepturilor Omului, care a introdus acţiunea în justiţie, a spus că nu a contestat oportunitatea măsurilor, ci că ar trebui să existe o nouă bază legală şi o dezbatere în parlament. Guvernul, care a atacat decizia, a demarat deja procesul legislativ.

Între timp, organizatorii ''La Boum'' au spus că au reprogramat petrecerea pentru 2022: ''The Boum a fost amânată. V-am păcălit din nou''.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

1 aprilie - Ziua internaţională a păcălelilor

 

Coronavirus: Poliţia a intervenit pentru a dispersa o adunare interzisă la Bruxelles, fiind înregistrate incidente (AFP)

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 06-11-2026 21:52

Prințul Harry a depus o cerere de apel în urma procesului pierdut cu Daily Mail

Prințul Harry și alte personalități, printre care cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley, au depus o cerere de apel după ce au pierdut procesul intentat companiei care deține Daily Mail, Associated Newspapers Limited (ANL), a anunțat vineri avocatul care îi reprezintă, potrivit AFP. Un judecător de la Înalta Curte

Zig Zag 06-11-2026 21:22

Un model de limbaj AI, antrenat pe baza limbilor indigene din Mexic, se află în faza de test

Companii din domeniul inteligenței artificiale antrenează un model de limbaj pornind de la limbile autohtone vorbite în Mexic, au anunțat vineri dezvoltatorii responsabili de acest proiect, potrivit AFP. ''Ceea ce ne propunem este să ne asigurăm că aceste comunități nu sunt lăsate deoparte'', a declarat pentru AFP Jessica

Zig Zag 06-11-2026 18:51

Poliția britanică se așteaptă ca ''multe alte'' acuzații să fie formulate împotriva lui Russell Brand

Șeful poliției din Londra a declarat vineri că se așteaptă să apară ''multe alte'' acuzații împotriva actorului britanic Russell Brand, găsit joi vinovat de viol și agresiuni sexuale de un

Zig Zag 06-11-2026 17:55

UPDATE Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat în Florida (presă)

Tatăl lui Meghan Markle, soția americană a prințului Harry, acuzat de deținere de imagini ce prezintă agresiuni sexuale comise asupra unor minori în Filipine, a fost arestat vineri în Florida, în sud-estul Statelor Unite, relatează companii mass-media britanice și americane, citate de AFP. Thomas Markle, în vârstă de 82 de ani, a

Zig Zag 06-11-2026 16:55

Două capre care pasc iarba din Tokyo au devenit vedete pe internet

Două capre din Japonia, aduse de o companie feroviară niponă pentru a paște iarba de pe un teren viran din centrul orașului Tokyo, au devenit adevărate staruri pe rețelele de socializare, informează AFP. Nagi, un mascul de un an, și Pokke, o femelă de doi ani, și-au preluat 'atribuțiunile de lucru' în luna octombrie pe un teren situat în ap

Zig Zag 06-11-2026 10:39

Mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal în Germania, confiscate în Peru

Autoritățile peruviene au confiscat pe aeroportul din capitala Lima peste trei mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal cu avionul către Germania, informează AFP care citează surse oficiale. Ascunse în șosete uzate, tarantulele au fost descoperite în trei valize transportate de doi cetățeni germani și un polonez, a an

Zig Zag 05-11-2026 20:01

Bijuterii regale, inclusiv un safir Romanov, scoase la licitație la Geneva

Bijuterii excepționale care le-au aparținut unor familii regale vor fi scoase la licitație de casa Sotheby's, miercurea viitoare, la Geneva, inclusiv un spectaculos safir Romanov de 197,8 carate, asociat cu curtea imperială a Rusiei, informează AFP. Acest safir de Ceylan de un albastru intens, cu dimensiuni de aproximativ 3,5 cm x 3,5 cm,

Zig Zag 05-11-2026 17:49

Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să prepare o pizza cu ananas

Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să pună ananas pe pizza, argumentând că este o insultă pentru cultura lui, Comisia pentru Muncă Echitabilă din această țară confirmând decizia de concediere, informează joi ANSA. Comisia a respins recursul depus de Davide Tamburella, concediat dintr-un restaurant din Queensl

Zig Zag 05-11-2026 17:34

Russell Brand găsit vinovat de un tribunal din Regatul Unit la acuzațiile de viol și agresiune sexuală

Actorul britanic Russell Brand a fost găsit vinovat, joi, de un tribunal din Londra, la acuzațiile de viol și agresiune sexuală și a fost informat că riscă o pedeapsă lungă de închisoare, informează Reuters. Russell Brand, odinioară unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din industria mass-media britanică și totodată fost soț al cântăreței amer

Zig Zag 05-11-2026 16:56

VIDEO Filmul 'Godzilla Minus Zero', visul din copilărie al regizorului Takashi Yamazaki, va fi lansat vineri

În copilărie, regizorul Takashi Yamazaki visa să îl vadă pe King Ghidorah, rivalul cu trei capete al personajului Godzilla, distrugând orașul său natal pe marile ecrane, o dorință pe care a reușit în sfârșit să și-o îndeplinească după câteva decenii în filmul 'Godzilla Minus Zero', care va fi lansat vineri în cine

Zig Zag 05-11-2026 15:51

Gastronomie / Localul spaniol Asador Etxeberri, desemnat cel mai bun restaurant din lume

Localul Asador Etxebarri, un templu al bucătăriei la foc de lemne situat în Țara Bascilor, Spania, se află în fruntea clasamentului Cele mai bune 50 de restaurante din lume pe anul 2026, un influent palmares britanic, dezvăluit miercuri seară cu prilejul unei ceremonii desfășurate la Lima, potrivit AFP. Aflat pe locul al doilea în 2025, resta

Zig Zag 05-11-2026 09:48

'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane

Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir

Zig Zag 04-11-2026 16:49

Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani

Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l

Zig Zag 03-11-2026 22:00

Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie

Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.

Zig Zag 03-11-2026 20:16

Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)

Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că