Germania: Popularitatea conservatorilor în scădere, Verzii îi talonează (sondaj)
Sprijinul acordat partidului cancelarului german Angela Merkel a scăzut şi mai mult, potrivit unui sondaj publicat duminică, Verzii ajungând la numai două puncte în spatele lor înainte de alegerile naţionale din septembrie, transmite Reuters.
Nemulţumirea populară în creştere faţă de modul în care guvernul federal gestionează pandemia de coronavirus a făcut ca sprijinul pentru creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel (CDU) şi aliaţii lor bavarezi (CSU) - numiţi împreună "Uniunea" - să scadă la 25%, a indicat sondajul Kantar.
Scăderea cu două puncte procentuale faţă de săptămâna precedentă a reprezentat al patrulea declin consecutiv al sprijinului pentru alianţa conservatoare la un nivel nemaiîntâlnit de la începutul lunii martie a anului trecut.
CDU a suferit înfrângeri în două alegeri regionale la începutul acestei luni, pe fondul frustrării generate de campania lentă de vaccinare împotriva COVID-19, incorenţa măsurilor de restricţie anunţate şi scandalului legat de achiziţia de măşti sanitare.
"Bate un vânt de schimbare în ţară", a declarat pentru jurnalul Bild am Sonntag premierul landului Bavaria şi lider al CSU, Markus Soeder, care este un posibil concurent pentru a fi candidatul conservatorilor la funcţia cancelar.
.jpg)
Foto: (c) LUKAS BARTHTUTTAS/EPA
"Uniunea trebuie să arate că încă are forţă şi idei şi că nu este epuizată şi uzată. Acum are nevoie de un nou început", a adăugat el.
Sprijinul pentru Verzi a crescut cu un punct, la 23%, potrivit sondajului pentru Bild am Sonntag realizat de Kantar, care a chestionat 1.447 de alegători în perioada 18-24 martie.
Social-democraţii (SPD) - cu o orientare spre stânga -, aflaţi în prezent într-o "mare coaliţie" incomodă cu Uniunea, au rămas stabili la 17%.
Liberalii din FDP, favorabili mediului de afaceri, şi Alternativa pentru Germania (AfD, extremă-dreaptă) au rămas tot la 10%, în timp ce extrema stângă Linke a crescut cu un punct la 9%. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apărarea Civilă din Fâșia Gaza anunță patru morți într-un atac israelian
Apărarea Civilă din Fâșia Gaza și Spitalul Al-Shifa au anunțat duminică moartea a patru persoane într-un atac cu drone israeliene asupra orașului Gaza, în ciuda unui armistițiu fragil, relatează AFP. Atacul a avut loc duminică dimineață devreme, conform Apărării Civile, organism de ajutorare care operează sub autoritatea mișc
Iranul susține că mai multe 'aeronave inamice' au fost distruse în misiunea SUA de salvare a unui pilot
Mai multe aeronave au fost distruse în timpul misiunii SUA de căutare a unui pilot blocat în Iran, au declarat duminică Gardienii Revoluției, conform agenției de știri iraniene Tasnim, preluată de Reuters. 'În timpul unei operațiuni comune (Forțe Aerospațiale, Forțe Terestre, Unitățile Populare, Basij și Poliție), au fost
Iran: Trump anunță că al doilea pilot american dispărut este în siguranță
Cel de-al doilea pilot american al cărui avion s-a prăbușit în Iran a fost salvat de armata americană și este acum în siguranță, a anunțat duminică președintele SUA, Donald Trump, relatează AFP. 'În ultimele ore, armata americană a finalizat cu succes una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni de căutare și salvare d
Președinta Parlamentului din Kosovo a devenit președintă interimară
Președinta Parlamentului din Kosovo, Albulena Haxhiu, a devenit președintă interimară sâmbătă, pe fondul unei crize politice, după ce membrii legislativului nu au reușit să aleagă un succesor în locul președintelui Vjosa Osmani, informează AFP. În ciuda victoriei în două alegeri generale, partidul prim-ministrului Albin
Israelul se pregătește să atace instalații energetice iraniene, dar așteaptă undă verde din SUA (oficial)
Israelul se pregătește să atace instalații energetice iraniene, dar așteaptă undă verde din partea Statelor Unite', a declarat sâmbătă un înalt oficial israelian din domeniul apărării, adăugând că 'orice astfel de atacuri' ar urma să aibă loc cel mai probabil săptămâna viitoare, informează Reuters. Aceste co
Compania americană Planet Labs nu va mai publica imagini din satelit din zona Golfului și Iran
Compania americană Planet Labs PBC și-a anunțat sâmbătă clienții că se conformează unei solicitări din partea guvernului SUA de a înceta publicarea pe termen nelimitat a imaginilor sale din satelit de înaltă rezoluție legate de conflictul din Orientul Mijlociu, informează AFP. 'Cu efect retroactiv din 9 martie', Plane
Iranul anunță că navele irakiene pot tranzita liber Strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunțat sâmbătă că navele irakiene pot tranzita liber Strâmtoarea Ormuz, cale navigabilă strategică blocată aproape în întregime de Teheran de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, la 28 februarie, informează AFP. 'Anunțăm că Irakul, fratele nostru, nu este supus restricțiilor pe care le-am i
Donald Trump pariază pe Generația Z pentru a face guvernul SUA din nou 'cool'
Președintele SUA, Donald Trump, s-a angajat să reîmprospăteze forța de muncă din administrația publică, o inițiativă care vizează atragerea profesioniștilor din Generația Z, cu scopul 'de a face guvernul american din nou 'cool'', scrie sâmbătă EFE. Totuși, această schimbare coincide cu o scădere a popularității repu
Liban: Trupele israeliene au distrus 17 camere de supraveghere de la sediul forței ONU de menținere a păcii (sursă ONU)
Trupele israeliene au distrus în 24 de ore 17 camere de supraveghere de la sediul forței ONU de menținere a păcii din sudul Libanului, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă din domeniul securității ONU. De la începutul războiului din 2 martie dintre Israel și Hezbollah, Forța Interimară a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL) a
Israel: Peste o mie de protestatari demonstrează la Tel Aviv împotriva războiului cu Iranul și Hezbollah
Peste o mie de persoane au manifestat sâmbătă seara la Tel Aviv împotriva războiului purtat de Israel împotriva Iranului și Hezbollah în Liban, cerând autorităților să-i pună capăt, înainte de a fi dispersate de poliție, informează AFP. 'Nu bombardați! Vorbiți!' 'Puneți capăt prostiilor lui Bibi!
VIDEO Erdogan și Zelenski au discutat la Istanbul despre securitatea energetică și eforturile de pace
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit sâmbătă la Istanbul pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru discuții privind securitatea energetică și maritimă, precum și despre eforturile de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunțat președinția turcă, informează AFP, Reuters și EFE. Erdogan 'a subliniat importanța
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner ar putea vizita Ucraina, anunță Kievul
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner ar putea călători la Kiev în aprilie, a declarat sâmbătă Kirilo Budanov, principalul consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe fondul eforturilor de a relua discuțiile de pace cu Rusia, care au stagnat după izbucnirea războiului în Golf, informează Reuters. K
UPDATE Premierul slovac: UE ar trebui să renunțe la sancțiunile asupra petrolului și gazelor rusești de dragul securității energetice
Uniunea Europeană ar trebui să pună capăt sancțiunilor asupra importurilor de petrol și gaze rusești, să ia măsuri pentru a restabili fluxurile de petrol prin conducta Drujba și să pună capăt războiului din Ucraina pentru a combate criza energetică rezultată din războiul din Iran, a declarat sâmbătă premierul slovac Robert Fico, relatează Reuters.
Armenia avertizează că se va retrage din două organizații conduse de Rusia dacă Moscova crește prețul la gaz
Armenia se va retrage din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și din Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) dacă Rusia va majora prețurile la gaze, a declarat sâmbătă președintele Parlamentului armean, Alan Simonian, informează EFE. 'Aceste discuții nu sunt nimic nou; de exemplu, discutarea importului de produse armen
Trump dă Iranului 48 de ore pentru a ajunge la un acord sau va 'dezlănțui iadul'
Președintele american Donald Trump i-a dat sâmbătă Iranului 48 de ore pentru a ajunge la un acord cu Washingtonul sau pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, republicanul amenințând că, în caz contrar, Statele Unite vor dezlănțui iadul asupra lor, informează AFP. 'Vă amintiți când i-am dat Iranului 10 zile fie













