Coronavirus: UE aşteaptă 360 de milioane de vaccinuri în trimestrul doi, dar vede ''creasta unui al treilea val''
Uniunea Europeană aşteaptă în trimestrul doi al acestui an în total circa 360 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la cele patru laboratoare ale căror vaccinuri au fost autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avertizat că în unele state membre ''se formează creasta unui al treilea val'' al pandemiei, relatează agenţia EFE.
Cele circa 360 de milioane de doze sunt împărţite astfel: 200 de milioane Pfizer-BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson & Johnson şi 35 de milioane Moderna. Ursula von der Leyen a mai menţionat că această estimare este una ''conservatoare'', adică precaută, subliniind că obiectivul trebuie să fie ''avansarea mai rapidă şi distribuirea (vaccinurilor) mai repede şi mai bine''.
Ea a insistat asupra accelerării campaniei de vaccinare, dată fiind înrăutăţirea situaţiei epidemiologice în Europa, agravată de răspândirea noilor variante mai contagioase ale coronavirusului. ''Vedem că în unele state membre se formează creasta unui al treilea val'', a remarcat preşedinta Comisiei Europene.
De la începutul procesului de vaccinare, state ale UE s-au plâns de întârzieri şi calendare incerte în livrarea vaccinurilor contractate în numele lor de Comisia Europeană. Pentru primul trimestru blocul comunitar a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna.
Săptămâna aceasta, Austria şi cinci state est-europene (Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Letonia şi Slovenia) au reclamat o repartizare inechitabilă între statele UE a vaccinurilor contractate de Comisia Europeană şi au cerut instituirea unui mecanism de corecţie. În principiu, cele 27 de ţări membre ale UE au convenit ca aceste vaccinuri să le fie repartizate proporţional în funcţie de populaţia fiecăreia. Însă unele ţări au comandat mai puţine vaccinuri faţă de ce le revenea prin acest algoritm, astfel că altele, în urma unor negocieri separate, au reuşit să obţină doze suplimentare.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Autoritatea de supraveghere a Fed nu a găsit 'motive' pentru urmărirea penală a lui Powell, vizat de Trump
Inspecția generală a Rezervei federale americane (Fed) nu a găsit 'motive rezonabile' care să justifice urmărirea penală privind gestionarea șantierului de renovare a sediului instituției din Washington, potrivit unui raport publicat online miercuri, notează AFP. Președintele american Donald Trump a considerat suspectă depășirea costur
Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Italia a decis să extindă cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania, menținând astfel controalele la frontierele aeriene și maritime pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol, a anunțat miercuri Ministerul de Interne italian, transmite Reuters. Decizia a fost luată ca urmare a ''situației actuale din exclava spani
Trump califică retragerea ultimelor trupe ale coaliției antijihadiste din Irak drept o victorie
Președintele american Donald Trump a calificat miercuri drept o 'victorie' retragerea din Irak a ultimelor trupe ale coaliției antijihadiste conduse de Statele Unite, informează AFP. ''Această zi este o victorie pentru Statele Unite, o victorie pentru Irak și o victorie decisivă asupra SI (gruparea Stat Islamic)'', a sc
Premierul israelian i-a salutat, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe 'eroii' de pe zborul Flydubai
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit miercuri, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, cu pasagerii avionului companiei Flydubai plecat inițial din Dubai și redirecționat în Arabia Saudită în urma unui incident violent între piloții aeronavei, transmite France Presse. Un video difuzat de biroul premi
Rusia pune în pericol viața cetățenilor Republica Moldova, reacționează Chișinăul după incursiunea altor două drone
Alte două drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova miercuri: prima a explodat în cursul dimineții, iar survolul celei de-a doua a fost raportată presei chiar de ministrul moldovean al apărării, relatează Radio Chișinău. Anatolie Nosatîi a anunțat miercuri, după ședința de guvern, că a fost monitorizată o altă dr
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: 'Indicii puternice' privind implicarea Iranului (Burnham)
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că există 'indicii puternice' privind implicarea Iranului în incidentul survenit duminică în apropiere de o bază aeriană în sud-vestul Angliei, utilizată de armata americană în războiul său împotriva Republicii islamice, relatează AFP. 'Există indicii
Viceambasadorul Israelului în România salută 'curajul incredibil' al pasagerilor care au intervenit în incidentul survenit într-un avion pe ruta Dubai - Tel Aviv
Viceambasadorul Israelului în România, Erez Golan, a reacționat miercuri la incidentul produs într-un avion al companiei Flydubai ce efectua un zbor pe ruta Dubai - Tel Aviv, diplomatul salutând ''curajul incredibil'' al pasagerilor israelieni care au intervenit și au împiedicat producerea unei tragedii.
Pasagerii zborului Flydubai au aterizat în Israel
Avionul cu pasagerii unui zbor Flydubai la bord, care fusese deviat în Arabia Saudită după o altercație între piloți, a aterizat miercuri seara la Tel-Aviv, potrivit imaginilor transmise de AFPTV. Conform aplicației de urmărire FlightRadar24 și așa cum a difuzat în direct Channel 12 israelian, aeronava a aterizat la Ben Gurio
Ambasadorul american la NATO dezminte reducerile masive de trupe în Europa
SUA nu se pregătesc să retragă între 25.000 și 40.000 de trupe de pe continentul european, a afirmat ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, dezmințind informații în acest sens apărute anterior în presă, relatează AFP. 'Aceste informații sunt false', a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe pe tema
CJUE: Reprezentanții statelor membre au numit un judecător în cadrul Curții de Justiție și doi judecători în cadrul Tribunalului
Reprezentanții guvernelor statelor membre au numit miercuri un judecător la Curtea de Justiție și doi judecători la Tribunal, indică un comunicat difuzat pe consilium.europa.eu. Danezul Niels Fenger a fost numit din nou în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție pentru un mandat desfășurat între 7 octombrie 2027 ș
Mark Rutte: Nu există nicio amenințare iminentă dinspre Rusia pentru teritoriul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o amenințare iminentă pentru teritoriul Alianței Nord-Atlantice și că evaluarea amenințării ruse este neschimbată față de acum trei săptămâni, trei luni sau un an, informează Reuters. ''Dacă Rusia ar vrea să acționeze împotriva Finlandei, o țară baltică
Sanchez i-a prezentat scuze lui Macron după ce Senatul țării sale nu a ratificat Tratatul franco-spaniol
Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a ''cerut scuze'' miercuri lui Emmanuel Macron după refuzul din ajun al Senatului spaniol de a ratifica tratatul de prietenie franco-spaniol, în plină vizită a președintelui francez la Madrid, transmite France Presse. ''Nu pot decât să mă scuz pentru acest vot'', a d
China: Xi pregătit 'să reprime cu hotărâre' forțele pro-independență din Taiwan
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat miercuri - în ajunul sărbătorii naționale - hotărârea să combată forțele în favoarea independenței Taiwanului, precum și ingerințele externe în afacerile insulei, relatează France Presse. Cu acest prilej, Xi a reafirmat obiectivul 'reunificării' Chinei continentale cu
Emmanuel Macron și Pedro Sanchez salută declarațiile premierului britanic despre o eventuală revenire a țării sale în UE
Președintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, în limba engleză, redeschiderea de către premierul britanic Andy Burnham a dezbaterii despre o eventuală revenire a Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, informează AFP și Reuters. ''Welcome back! Dacă britanicii vor să revină și dacă prim-ministrul merge &ic
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski anunță că a vizitat soldații de pe frontul de est
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că a vizitat soldații de pe frontul din estul țării, în zona orașului Liman, unde armata ucraineană efectuează o contraofensivă împotriva forțelor ruse, transmit AFP și Reuters. Fief al brigăzii naționaliste Azov, Liman se află în centrul luptelor de mai multe luni.














