Coronavirus: Lucrul de acasă devine obligatoriu în Letonia, oriunde este posibil
Lucrul de acasă a devenit în cele mai multe cazuri obligatoriu în Letonia de săptămâna viitoare, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, relatează sâmbătă dpa.
Guvernul statului UE a decis vineri să facă lucrul de acasă obligatoriu pentru funcţionarii publici, angajaţii statului şi al companiilor municipale, precum şi pentru lucrătorii din domeniul privat.
De marţi nu va mai fi permis lucrul la birou. Excepţii se vor face doar pentru firmele din domeniul manufacturier şi pentru activităţile care pot fi prestate numai la locul de muncă.
Decizia este menită să reducă riscul ca oamenii să se contamineze cu COVID-19 la birou sau în drum spre serviciu.
În acelaşi timp au fost introduse reglementări mai stricte în transportul public.
În şcoli, pe de altă parte, va fi permisă organizarea de ore în aer liber în anumite condiţii.
Ţara cu o populaţie de 1,9 milioane de locuitori s-a confruntat din toamna trecută cu un număr în creştere de cazuri de COVID-29. Datorită restricţiilor stricte impuse la mijlocul lui decembrie, situaţia a fost ameliorată într-o oarecare măsură.
De la începutul pandemiei, circa 93.000 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în Letonia, iar aproape 1.750 de persoane au murit.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.