Un nou studiu asociază polenul din aer cu rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19
Concentraţiile ridicate de polen din aer contribuie la creşterea ratei de infectare cu COVID-19 prin împiedicarea răspunsului imun al corpului uman, conform unui nou studiu internaţional publicat săptămâna aceasta în revista ştiinţifică PNAS, relatează joi Xinhua.
Oamenii de ştiinţă aflaţi în spatele studiului sugerează ca persoanele aflate în grupe de risc să poarte măşti cu performanţă ridicată de filtrare a particulelor în perioadele de primăvară în care există concentraţii mari de polen în aer.
Polenul nu răspândeşte virusul, însă inhibă eliberarea de substanţe care determină un semnal ce declanşează răspunsul imun, a constatat studiul.
"Toate persoanele, inclusiv cele care nu sunt alergice, sunt afectate, iar efectul este cauzat nu doar de polenul cu potenţial alergen, ci şi de alte tipuri", a declarat Aslog Dahl, cercetătoare în domeniul polenului în cadrul Universităţii din Gothenburg, citată într-un comunicat.
Ea se numără printre cercetătorii care au contribuit la studiul epidemiologic asupra corelaţiei dintre rata de infectare şi nivelul de polen din aer, realizat în 31 de ţări.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, în condiţii care nu au presupus măsuri de carantină, o creştere a abundenţei polenului în aer cu 100 de particule de polen pe metru cub a condus la o rată de infectare, în medie, cu 4% mai mare.
În condiţii de carantină, "efectul polenului a fost înjumătăţit atunci când au fost comparate niveluri egale de polen, însă a existat în continuare o asociere semnificativă între conţinutul de polen şi numărul de infecţii", a spus Dahl.
Pentru a minimiza riscul de infectare, toate persoanele - în special cele care aparţin unui grup de risc - ar trebui să acorde atenţie datelor privind concentraţia de polen din aer.
"O modalitate de a vă proteja împotriva polenului aerian" este utilizarea unei măşti FFP2, a precizat Dahl.
De asemenea, ea a sfătuit să nu deschidă ferestrele în perioadele în care există concentraţii ridicate de polen în aer, adăugând că şi persoanele care nu au alergii la polen ar trebui să acţioneze ca şi cum ar fi alergice.
"Clătiţi-vă părul când ajungeţi acasă, schimbaţi-vă hainele şi spălaţi des feţele de pernă şi aşternutul. Aspiraţi des şi nu lăsaţi hainele la uscat în aer liber. Ş nu uitaţi că animalele de companie care stau afară pot transporta polen în interior pe blană", a adăugat Aslog Dahl. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Astronauții misiunii SpaceX Crew-13 sunt pregătiți de lansarea spre stația orbitală
SpaceX va lansa spre Stația Spațială Internațională (ISS) următorul echipaj de astronauți pentru NASA - misiunea Crew-13 - joi, 1 octombrie, după ora 15:10 GMT, ultimele prognoze meteorologice indicând o probabilitate de lansare de 60%, transmite Space.com. Cei patru astronauți ai misiunii Crew-13 vor decola spre ISS la bordul capsulei C
Modelele de pe aripile fluturilor pot induce în eroare prădătorii prin iluzii de mișcare
Modelele de pe aripile fluturilor au rolul de protecție împotriva unor prădători naturali, precum păsările, inducând în eroare o pasăre care atacă în zbor cu privire la poziția exactă în care se află fluturele, conform unui nou studiu publicat în revista Nature, transmite miercuri Reuters. Cercetătorii care
Astronomii au descoperit o exoplanetă telurică acoperită de lavă, care ar putea fi similară Pământului timpuriu
Oamenii de știință au descoperit o nouă planetă care sfidează toate așteptările, fiind o lume acoperită de lavă care este, în același timp, neașteptat de rece. De fapt, este cea mai rece lume acoperită de lavă dotată cu atmosferă observată vreodată, conform unui studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters și citat de Space.com.
Ziduri defensive vechi de 4 milenii, cele mai vechi din Africa în afara Egiptului, descoperite în Maroc
Arheologii au descoperit în Maroc ziduri defensive vechi de 4.000 de ani, acestea fiind cele mai vechi structuri de acest gen din Africa de Nord, în afara Văii Nilului, transmite miercuri Live Science care citează un studiu publicat pe 7 septembrie în revista Libyan Studies. Descoperirea extinde cunoștințele despre evoluția u
Un rechin blocat într-un canal din Coreea de Sud a atras 600.000 de vizitatori
Un rechin care a rămas blocat într-un canal din orașul-port Busan, Coreea de Sud, a devenit recent o atracție neobișnuită după ce, potrivit municipalității, 600.000 de persoane au venit să-l vadă în ultimele două săptămâni, informează miercuri Reuters. Rechinul, cu o lungime de 3,5 metri, a fost zărit pentru prima dată î
Încălzirea oceanelor polare amenință infrastructura și biodiversitatea (raport)
Schimbările climatice transformă rapid oceanele polare, amenințând infrastructurile umane expuse eroziunii marine, precum și speciile a căror supraviețuire depinde de banchize, avertizează un raport publicat miercuri și citat de AFP. Cel de-al 10-lea raport anual privind oceanele, realizat de serviciul european Copernicus Marine, descrie
O genă care ajută bacteriile intestinale dăunătoare să reziste la antibiotice și dezinfectanți, descoperită de cercetători australieni
O echipă de oameni de știință din Australia a identificat o genă-cheie care ajută bacteriile intestinale periculoase să reziste chiar și la dezinfectanții de uz spitalicesc meniți să le distrugă, transmite miercuri agenția de presă Xinhua. Bacteria Clostridioides difficile a dobândit o genă-cheie care conferă sporilor săi latenți o prote
VIDEO Timnit Gebru, cercetătoare în domeniul eticii AI, recompensată cu premiul Right Livelihood 2026
Cercetătoarea în domeniul inteligenței artificiale (AI) Timnit Gebru, cunoscută pentru activitatea sa în favoarea unei AI mai etice și fostă angajată a Google, a fost recompensată miercuri cu premiul Right Livelihood, supranumit 'Nobelul alternativ', transmite AFP. Fundația care acordă premiul Right Livelihood a premiat, de
OpenAI lansează un model de inteligență artificială mai ieftin, după ce a respins un altul considerat insuficient de sigur
Compania OpenAI, creatoarea ChatGPT, a lansat marți un nou model de inteligență artificială (AI) de gamă medie, prezentat ca fiind aproape la fel de puternic ca modelul său emblematic, dar la o fracțiune din preț, la o zi după ce a abandonat o nouă versiune a acestuia din urmă, considerată nesigură, transmite marți AFP. Denumit GPT-6.1 Sol, ac
Inteligența artificială stimulează investițiile în inovare, conform ONU
Inteligența artificială (AI) alimentează o revenire a investițiilor în inovare, cheltuielile corporative în cercetare și dezvoltare atingând niveluri record, conform unui comunicat dat publicității marți de Organizația Națiunilor Unite (ONU), transmite AFP. Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a ONU a indic
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul
Problema apărută la unul dintre motoarele Starship ar putea avea un impact asupra obiectivelor NASA de aselenizare
Defecțiunea unuia dintre motoarele Raptor ale navei spațiale Starship, care a fost aproape să pună capăt prematur primului zbor orbital de încercare al navei spațiale construită de SpaceX, ar putea complica capacitatea NASA de a respecta termenele stabilite pentru misiunile astronauților pe Lună, transmite marți Reuters. Starship, concep
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.
Înregistrarea domeniilor de internet cu extensia Sloveniei, impulsionată de dorința lui Trump de a înlocui termenul IA cu ''super-inteligență''
Anunțul recent al președintelui american Donald Trump de a înlocui expresia ''inteligență artificială'' (IA) cu ''super-inteligență'' (SI) a declanșat o creștere a cererilor de înregistrare a unor domenii cu extensia de internet rezervată Sloveniei - ''.si'' -, au indicat marți autorități locale, potrivit AF














