Italia autorizează vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani
Ministerul Sănătăţii italian a autorizat luni administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani, transmite AFP.
Într-un comunicat, ministerul a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ''extrem de vulnerabile'', în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus.
Ministrul sănătăţii italian Roberto Speranza anunţase duminică această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.
La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.
Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 milioane de persoane până la finalul lunii iunie. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.