ANSVSA: Nu există dovezi ştiinţifice privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului COVID-19
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) reiterează faptul că, la această dată, nu există dovezi ştiinţifice privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului responsabil de COVID-19, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor.
Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot publicitar prin care se solicită Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor reglementarea comercializării produselor de panificaţie neambalate, inducându-se ideea că pâinea neambalată poate constitui o sursă de îmbolnăvire de COVID-19, ANSVSA a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor de profil, pentru a informa şi a clarifica necesitatea unei astfel de acţiuni, precum şi de a analiza impactul negativ care poate fi generat pe piaţa produselor respective prin mediatizarea de informaţii eronate.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis joi AGERPRES, la această întâlnire au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei "Preţuieşte Calitatea", care au refuzat însă să participe. În acest context, Autoritatea condamnă continuarea acţiunilor de inducere în eroare a consumatorilor.
Reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din domeniul panificaţiei, prezenţi la discuţiile cu ANSVSA, au reclamat faptul că informaţiile eronate apărute în spaţiul public au creat confuzie în rândul operatorilor şi o stare de îngrijorare nejustificată în rândul consumatorilor, ceea ce a generat pierderi economice importante pe piaţa produselor de panificaţie neambalate.
Pe acest fond, reprezentanţii ANSVSA au reamintit faptul că, la această dată, nu există dovezi ştiinţifice că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului, aşa cum, de altfel, este menţionat şi în ghidurile pentru industria alimentară elaborate de FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations)/WHO (World Health Organization) şi EFSA (European Food Safety Authority), publicate în luna aprilie a anului trecut.
Totodată, atât Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), organism european independent, care emite avize ştiinţifice bazate pe evaluări de risc cu privire la alimentaţia umană, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19.
Ca urmare a acestor date, ANSVSA consideră că nu este necesară reglementarea suplimentară a comercializării produselor de panificaţie neambalate.
"Respectarea cu stricteţe de către personalul angajat care manipulează şi comercializează alimentele a regulilor privind siguranţa alimentelor, a celor de igienă personală şi de informare adecvată a consumatorilor sunt mecanismele prin care produsele alimentare puse pe piaţă sunt sigure. ANSVSA realizează permanent controale tematice la nivel naţional în domeniul produselor alimentare de origine non-animală, care vizează respectarea de către operatori a condiţiilor de funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care sunt manipulate şi comercializate produsele alimentare, a condiţiilor de prelucrare şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea etc. În plus faţă de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor de igienă alimentară, cât şi a celor de protecţie pentru personalul angajat, precum şi realizarea de dezinfecţii şi igienizări cu substanţe virucide care să asigure dezinfectarea echipamentelor şi ustensilelor din unitatea respectivă", se menţionează în comunicat.
Anul trecut, în luna noiembrie, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN a anunţat că este profund îngrijorat de apariţia şi difuzarea în spaţiul public a unui clip care conţine "informatii false, defăimătoare şi nefondate" despre produsele de panificaţie neambalate şi anunţă că vor face toate demersurile legale pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Este vorba despre clipul distribuit de Asociaţia "Preţuieşte Calitatea", cu mesajul: "Zilnic apar aproximativ 500 de cazuri noi de COVID-19, din cauza consumului de pâine neambalată".
De asemenea, ANPC şi ANSVSA, ale căror nume sunt menţionate în clipul publicitar, au reacţionat şi au comunicat, în mod oficial, că se dezic de acest material şi de conţinutul acestuia, considerându-l "profund şi total neadevărat", în condiţiile în care nu au participat şi nu au girat apariţia acestuia. Astfel, cele două instituţii au anunţat că vor sesiza Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la apariţia şi difuzarea acestui clip în spaţiul public.
Pe data de 12 ianuarie 2021, CNA a decis că spotul publicitar al Asociaţiei "Preţuieşte Calitatea" - Pâine neambalată, în care apare afirmaţia potrivit căreia "Zilnic apar aproximativ 500 de cazuri noi de COVID-19 din cauza consumului de pâine NEAMBALATÄ", a fost difuzat cu încălcarea dispoziţiilor legale din Codul audiovizualului (perioada monitorizată 28 decembrie 2020 - 3 ianuarie 2021), articolul 101, în care se menţionează: "Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute cel puțin 5,8 miliarde de lei de la bănci, în octombrie
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera










