Coronavirus: Pfizer studiază administrarea unei a treia doze de vaccin pentru a proteja împotriva noilor variante
Compania farmaceutică Pfizer a anunţat joi că studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor care au fost deja vaccinate cu ambele doze, pentru a încerca astfel să întărească protecţia organismului împotriva noilor variante mai agresive de coronavirus, relatează EFE.
Directorul executiv al companiei, Albert Bourla, a declarat pentru postul NBC că, prin această a treia doză, răspunsul imun generat de anticorpi ar putea fi de 10-20 de ori mai puternic.
Acest nou studiu vizează două grupe de vârste, voluntari între 65 şi 85 de ani, şi o altă categorie de persoane, cu vârste între 18 şi 55 de ani, care vor fi alese din grupul care deja a participat la primele teste desfăşurate de Pfizer în cooperare cu BioNTech.
Testele companiei au început în mai 2020 şi au constat în injectarea a două doze de vaccin la un interval de trei săptămâni.
Cea de-a treia doză va fi injectată la un an după administrarea primei doze, în luna mai din acest an.
Studiul se alătură testelor pe care Pfizer le-a început deja cu o versiune modificată a vaccinului său împotriva variantei sud-africane.
Albert Bourla a declarat că, aşa cum se procedează în mod regulat în cazul vaccinului antigripal, oamenii trebuie să se vaccineze şi împotriva COVID-19. "În fiecare an trebuie să ne aplicăm doza de vaccin, pentru a fi protejaţi împotriva COVID-19", a reiterat el.
Potrivit unui studiu publicat pe 18 februarie de revista New England Journal of Medicine (NEJM), vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer are o reacţie diminuată împotriva variantei sud-africane de coronavirus, cunoscută sub numele de B.1.351, însă, chiar şi aşa, pare suficient de puternic pentru a neutraliza virusul.
Totuşi, o echipă de cercetători de la Şcoala de medicină a Universităţii din Texas, Galveston, care a realizat studiul, a avertizat împotriva unor limitări precum "lipsa unei examinări sistematice a mutaţiilor individuale şi potenţialul acestor mutaţii de a altera efectul neutralizator". AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.