Meniu complet la un euro, un ajutor nesperat pentru studenţii din Franţa, în dificultate din cauza pandemiei
Un meniu complet la un euro reprezintă un ajutor nesperat la care apelează mulţi studenţi din Franţa, care şi-au pierdut locurile de muncă informale din cauza măsurilor antiepidemice, scrie sâmbătă EFE într-un reportaj din Paris.

Foto: (c) CHRISTOPHE PETIT TESSON / EPA
După protestele din ianuarie, în care studenţii denunţau nesiguranţa economică în care se află, dar şi emoţională, dat fiind că nu pot merge la ore şi nici nu se pot întâlni cu colegii, guvernul a decis să permită cantinelor universitare să ofere hrană la un euro pentru cei mai nevoiaşi dintre ei.
Însă au apărut şi alte iniţiative private, cum este cazul restaurantului parizian Le Reflet, situat în cartierul Le Marais, unde "s-a pus în mişcare un întreg lanţ al solidarităţii", datorită furnizorilor şi donatorilor, a declarat pentru EFE responsabilul localului Le Reflet, Olivier Vellutini. Cu atât mai mult cu cât acest restaurant este un proiect social şi are, în rândul personalului său, tineri cu sindromul Down cărora le oferă pregătire în domeniul HORECA. Dintre cei 13 angajaţi ai restaurantului, opt au sindromul Down. Spiritul acestui proiect este "să ajutăm persoanele cu trisomia 21" să-şi găsească un loc de muncă, explică Vellutini.

Foto: (c) CHRISTOPHE PETIT TESSON / EPA
Acum, această solidaritate se extinde în fiecare joi şi vineri şi către alte categorii, prin oferirea a 100 de meniuri unor studenţi aflaţi în situaţie precară, care nu au altceva de făcut decât să prezinte carnetul de student pentru a avea acces la meniul de un euro, acelaşi preţ oferit şi de cantinele universitare. Fiecare din cele o sută de recipiente de plastic, care apoi sunt puse în pungi de hârtie de culoare maro, conţine de exemplu o salată de dovleac şi păstârnac, aripioare de pui cu cartofi şi orez cu lapte.
La 12:00, oră la care se ia prânzul în Franţa, începe să se formeze o coadă de studenţi care îşi aşteaptă rândul în stradă pentru a plăti un euro şi a primi în schimb un meniu echilibrat şi variat. Toţi clienţii sunt de părere că meniul oferit de Le Reflet este de calitate şi variat. Există inclusiv opţiunea unui meniu vegetarian. În Franţa, restaurantele sunt închise încă de la sfârşitul lui octombrie 2020, aminteşte EFE.

CHRISTOPHE PETIT TESSON / EPA
"Nu-mi este ruşine să cumpăr acest meniu. Situaţia este complicată. Şi, în plus, ajut astfel acest restaurant, pe care îl cunoşteam dinainte de pandemie şi care este fantastic", spune Adelaide, 22 de ani, din Nantes, care povesteşte că este nevoită să supravieţuiască într-un oraş atât de scump precum Parisul cu cei 840 de euro lunar pe care îi câştigă dintr-un program mixt de studiu şi muncă din care face parte. Înainte de criza coronavirusului, Adelaide, care studiază moda, câştiga nişte bani în plus ca bonă.
O altă studentă care vine pentru meniul la un euro al restaurantului Le Reflet este Ines, din Madrid, care studiază biologia la Paris, în cadrul programului Erasmus, de unde primeşte şi singurul său venit, circa 500 de euro lunar. "Este un oraş foarte scump şi, odată cu carantina, opţiunile de a mânca în afară sunt limitate. O astfel de iniţiativă îi ajută foarte mult pe toţi studenţii aflaţi în dificultate", spune ea.

CHRISTOPHE PETIT TESSON / EPA
Luis Alberto, francez de origine peruană care studiază un master în matematică la Sorbona, nu lucrează şi trăieşte din salariul fratelui mai mare, şi de aceea acest meniul îl ajută "destul de mult" pentru că-i permite să nu fie o povară. "Într-o săptămână cheltuiesc cam 50 de euro pe mâncare, aşa că atunci când poţi mânca cu un euro este bine să profiţi de acest lucru", comentează el, care are doar cuvinte de laudă la adresa restaurantului: "sunt ca un lanţ de ajutor: ajută persoane care întâmpină dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă, iar acum aceştia ajută studenţii". AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo
A murit actrița Diane Keaton la vârsta de 79 de ani (media americane)
Actrița americană Diane Keaton, celebră pentru rolurile din 'Father of the Bride' și 'First Wives Club', a murit la vârsta de 79 de ani, a relatat sâmbătă revista People, citând un purtător de cuvânt al familiei, potrivit Reuters și AFP. Nu au fost dezvăluite imediat alte detalii despre circumstanțele mo
'Va fi un măcel!': scrisoare despre un posibil risc de atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris
După coletele-capcană trimise unor personalități, un nou mesaj a pus autoritățile franceze în alertă. O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de țârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse. În plic, un mesaj alarmist dactilografiat: 'Nu deschi





