Un colecţionar din municipiul Reghin, Heinz Peter Schueller, în prezent pensionar după ce a fost profesor de Biologie şi angajat al primăriei, a reuşit să adune în aproape 30 de ani 470 de ticlăzee, adică fiare de călcat la care se folosea jarul pentru a fi încinse, iar cu această colecţie a încercat, fără succes, să intre în Cartea Recordurilor.

"Am început colecţia din întâmplare. Sunt un băiat deştept, dar nu chiar atât de deştept încât să am idei originale, aşa că le împrumut. Întrucât m-am implicat şi în probleme sociale şi umanitare, după Revoluţie au venit la mine nişte germani, care mergeau cu ajutoare în Botoşani. Când ne-am întors, am mers în garaj să căutăm ceva şi unul dintre ei a văzut trei ticlăzee ruginite, aruncate într-un colţ. M-a întrebat ce fac cu ele fiindcă el are o colecţie foarte frumoasă de vreo 80 de bucăţi, pe care o ţine în casă, la loc de cinste. Mi-a spus că le curăţă, le dă cu ulei ars ca să le dea luciu, să arate ca noi. I-am spus că anul viitor voi avea 100 de bucăţi şi a râs, fiindcă el în ani de zile a reuşit să adune doar 80. În anul următor aveam 110. Aşa de tare am pornit, fiindcă atunci când ai o iniţiativă mai inedită, toată lumea participă, te ajută cu bucurie. Unii veneau şi îmi vindeau ticlăzee, eu le-am cumpărat şi nu îmi pare rău", a declarat, pentru AGERPRES, Heinz Peter Schueller.

După ce a adunat o colecţie impresionantă, fiindcă în ţară nu mai există aşa ceva, Heinz Peter Schueller a fost vizitat de cineva din Franţa care i-a dat ideea de a candida pentru înscrierea în Cartea Recordurilor.

"Au fost la mine nişte prieteni din Franţa şi mi-au sugerat că e o colecţie demnă de Cartea Recordurilor. Aşa că am făcut expoziţie, am cărat toate ticlăzeele, am făcut filmări, poze, am făcut documentaţie multă. Aşa că au dus peste 1.000 de fotografii la Paris, la Guinness Book. Dar de acolo au zis că nu sunt bun de Cartea Recordurilor fiindcă am multe ticlăzee de acelaşi fel. Într-adevăr, sunt foarte multe de acelaşi fel, însă diferă detaliile, nu găseşti două identice, fiindcă fie diferă ornamentul, fie mânerul, fie modul de deschidere. Am mai multe ticlăzee cu un ornament reprezentând cocoşi, de exemplu, însă niciun cocoş nu e la fel cu celălalt, iar mânerele sunt diferite. Dacă ei aşa au zis, eu nu am mai insistat. Dar când mă străduiam să intru în Cartea Recordurilor, un taximetrist mi-a dat un pliant cu un tip din Ungaria care ar avea 1.000 de ticlăzee în colecţie. M-am dezumflat un pic, dar am continuat să adun, fiindcă este o pasiune", a spus colecţionarul.

În colecţia lui Heinz Peter Schueller fiecare ticlăzău are ceva specific - unele sunt profesionale, altele au aparţinut unor nobili, însă cele mai multe au fost folosite de oamenii obişnuiţi. Aproape toate însă, cu excepţia unuia, au acelaşi principiu de funcţionare - jăratecul sau fierul încins în foc.

"De exemplu, fierul de călcat folosit de croitor era mai greu, mai compact, avea şi o greutate care era ţinută în jar pentru a se încinge, care era introdusă printr-o trapă în corpul fierului de călcat. Şi croitorii aveau mai multe tipuri de ticlăzee, pentru călcat dungi la pantaloni, pentru alte materiale, am şi unul cu hornoaie. În colecţia mea am foarte multe care au fost folosite în gospodării, acelea care erau umplute cu jăratec, cu care călcau mamele şi bunicile noastre şi care erau ţinute pe sobă. Dar în colecţie am şi câteva piese inedite, folosite de nobili. Pentru a nu face mizerie cu jarul, unul dintre acestea are un rezervor cu spirt. Fierul de călcat provine din Lăzarea (Harghita). Toate sunt din fontă, fiindcă, în momentul în care se încălzeau, puteau fi călcate multe lucruri. Peste trei sferturi dintre exponate au peste 100 de ani, cele mai tinere au cam 70 de ani, dar am şi două din perioada comunistă, unul din alamă şi unul din inox, făcute de muncitorii de la IRUM, în anii '50. Sunt din fontă şi sunt turnate la turnătorie", susţine colecţionarul.

Heinz Peter Schueller deţine şi două ticlăzee evreieşti, care sunt mai deosebite de celelalte, având ornamente reprezentând un dragon şi sunt ceva "mai înzorzonate". Iar pe lângă cele două fiare de călcat evreieşti, acesta spune că între favoritele sale se numără şi cele cu ornamente cu cocoşi, care au diferite tipuri de mânere, ce au fost reconstituite la fabrica de viori 'Hora' din Reghin.

În colecţia de la Reghin putem găsi mai multe tipuri de fiare de călcat de 'tip wireless', cum le caracterizează prietenii colecţionarului, inclusiv pentru fetiţe, acestea având dimensiuni mai mici, însă, în ciuda vechimii, sunt perfect funcţionale.

Şi aceste ticlăzee pentru fetiţe funcţionau pe acelaşi principiu - pui jăratec în interior sau încingi în foc o piesă metalică, ce este introdusă apoi în interiorul aparatului.

"Când eram acasă, bunica folosea un fier de călcat cu jăratec, exact ca acestea, şi, cu două încărcături de jar, călca lenjeriile de pat şi cămăşile. Fiecare femeie îl îngrijea, la fel ca plita de la sobă, cu negrul acela de sobă, dizolvat în oţet", a povestit el.

Heinz Peter Schueller spune că intenţionează să îi lase colecţia nepoatei sale, însă până atunci speră să mai poată creşte numărul exponatelor.

Despre originea cuvântului ticlăzău, aflăm din dicţionarul explicativ că este un regionalism şi provine din limba maghiară, de la cuvântul "teglazo", iar în Transilvania se mai numeşte şi "voşorlău", tot derivat de la un cuvânt în limba maghiară. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES