INTERVIU/Adrian Zuckerman: Sunt foarte încrezător în România; dezvoltarea economică, încetinită de infrastructura limitată
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES, la încheierea mandatului său, că economia României are perspective strălucitoare, dar dezvoltarea acesteia este încetinită de infrastructura limitată.
El a afirmat că în ultimul an au fost realizate lucruri importate în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor de apărare ale României, iar cooperarea din punct vedere militar cu SUA "nu a fost nicicând mai bună".
Potrivit acestuia, guvernul român a făcut "paşi importanţi" în dezvoltarea infrastructurii şi se fac progrese semnificative în lupta împotriva crimei organizate, a traficului de persoane.
Adrian Zuckerman a adăugat că SUA susţin dezvoltarea proiectelor Via Carpatia şi Rail2Sea, menţionând că şi-ar fi dorit să existe progrese semnificative în această privinţă, dar că din cauza pandemiei şi a celor două seturi de alegeri, mai multe iniţiative nu au progresat atât de rapid pe cât ar fi fost posibil în alte condiţii.
El a mai precizat că este hotărât să susţină România şi toate proiectele începute în ultimul an, menţionând că nu există motive pentru care această ţară să nu devină "un lider în Europa".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Preşedintele Klaus Iohannis v-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce. Ce reprezintă această distincţie pentru dumneavoastră?
Adrian Zuckerman: A fost o mare onoare pentru mine să primesc medalia de la preşedintele Iohannis. Cred că preşedintele Iohannis a fost foarte amabil şi foarte generos. A fost o distincţie pe care am primit-o cu smerenie şi îmi doresc să fi făcut mai mult. Vreau să le mulţumesc românilor pentru ceea ce au făcut, deoarece au avut curajul să meargă înainte şi să realizeze lucruri importante în acest an. Am primit această distincţie plin de smerenie şi le sunt recunoscător preşedintelui Iohannis şi poporului român.
AGERPRES: Spuneţi că vă doriţi să fi făcut mai mult. Sunt aspecte pe care le regretaţi? Sunt obiective pe care nu le-aţi atins?
Adrian Zuckerman: Nu am regrete. Dar îmi doresc întotdeauna să fi putut face mai mult. Oamenii care mă cunosc ştiu că încerc mereu să fac tot ceea ce îmi stă în putere. Cred că am fi putut atinge mai multe în ce priveşte dezvoltarea economică. Cred că tot ce am făcut am fi putut realiza mai repede, ceea ce ar fi însemnat să facem mai mult. Am realizat lucruri importate în ceea ce priveşte cooperarea militară, dezvoltarea capacităţilor de apărare ale României. Am sperat că unele aspecte se vor realiza mai rapid, dar lucrurile se desfăşoară într-un ritm foarte bun. Cooperarea nu a fost nicicând mai bună. Armata română nu a fost niciodată mai apropiată de armata SUA şi de NATO şi UE. Este o forţă de apărare foarte credibilă, care să apere integritatea graniţelor româneşti şi a celor europene.
Din punct de vedere economic, pot fi realizate multe lucruri. România este bogată în păduri, agricultură, petrol şi gaz, tehnologie, industrie manufacturieră. Toate aceste sectoare pot fi îmbunătăţite. Proiectele de infrastructură pot fi dezvoltate în continuare. Paşi importanţi au fost făcuţi de către Guvernul Orban în anul 2020, pentru a continua dezvoltarea infrastructurii. Susţinem dezvoltarea proiectului Via Carpathia, de la Constanţa la Gdansk, şi a proiectului Rail2Sea. Îmi doresc să fi avut un progres mai semnificativ în această privinţă, însă, din păcate, din cauza pandemiei şi a celor două seturi de alegeri, anul trecut multe proiecte nu au progresat atât de rapid. Dar nu am regrete, pentru că mergem înainte şi multe aspecte pozitive au fost realizate.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Totodată, în domeniul judiciar, au fost prezentate multe iniţiative legislative. Se fac progrese importante în lupta împotriva crimei organizate, în lupta împotriva traficului de persoane, în modificarea unei părţi din legislaţia anterioară care proteja diverşi infractori. Toate legile penale trebuie consolidate. Aşa că multe lucruri importante au fost realizate.
Am reuşit să obţinem un acord istoric între Biserica Ortodoxă, Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, pentru a asigura adăposturi în Capitală, victimelor traficului de persoane - un lucru care nu a mai fost făcut înainte. Săptămâna trecută am fost în Timişoara şi m-am întâlnit cu Mitropolitul Ioan, pentru a încerca să creăm acelaşi tip de adăposturi pentru victimele traficului şi cred că vom reuşi. Cred că multe lucruri bune s-au întâmplat şi sunt convins că vor continua în acest an, în anul care urmează. Sunt foarte încrezător în România.
AGERPRES: V-aţi născut în România şi aţi trăit aici până la vârsta de nouă ani. Veţi reveni, acum că mandatul dumneavoastră se încheie?
Adrian Zuckerman: Nu am planuri concrete deocamdată, dar m-am angajat să fac tot ce pot pentru a ajuta în continuare România să facă progrese. Anul trecut a fost pentru mine, personal, unul important. Am avut parte de o primire excelentă din partea poporului român, a guvernului român şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru a ajuta România să se dezvolte şi să devină liderul european care poate să fie. Este o ţară bogată în resurse naturale, cu numeroşi oameni buni, educaţi, intelectuali. Nu există motive pentru care România şi economia românească să nu fie un lider în Europa şi sunt pe deplin hotărât să continui să ajut în orice fel pot.
AGERPRES: La audierile pentru postul de ambasador vorbeaţi despre faptul că vreţi să faceţi eforturi pentru a susţine statul de drept în România. Acum că mandatul dumneavoastră se încheie, credeţi că s-au produs schimbări semnificative în România?
Adrian Zuckerman: Aşa cred. Deşi Guvernul Orban nu a avut majoritatea în Parlament, în 2020, cred că s-au făcut eforturi extraordinare. Fostul ministru al Afacerilor Interne Marcel Vela, precum şi fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, procurorul general Gabriela Scutea şi alţi factori responsabili în aplicarea legii au făcut paşi extraordinari înainte. Ministrul Vela a anunţat zero toleranţă în ce priveşte crima organizată, traficul. Am făcut numeroase apeluri, anul trecut, în vederea unor schimbări legislative, pentru a susţine aplicare legii, care, din păcate, nu au fost realizate de către Parlament anul trecut, dar sper că vor fi realizate în acest an. Cred că multe măsuri pozitive au fost luate, în timpul anului trecut, în ce priveşte aplicarea legilor existente.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Care credeţi că sunt perspectivele cooperării economice bilaterale?
Adrian Zuckerman: Cred că economia României are o perspectivă strălucitoare. Cred că prim-ministrul Cîţu, care a deţinut funcţia de ministru de Finanţe anul trecut, şi-a făcut din plin datoria. Cred că dezvoltarea unei părţi importante a economiei româneşti este încetinită de infrastructura limitată. Pe măsură ce infrastructura se va îmbunătăţi, tot mai multe companii, tot mai mulţi investitori vor veni în România. Să sperăm că vor fi mai mulţi din Statele Unite. Există deja peste 400 de companii americane care fac afaceri în România, de la unele foarte mari, precum Ford, Coca Cola şi alţii, până la unele foarte mici, firme de consultanţă, care au afaceri în toată lumea. Consider că viitorul economiei româneşti este foarte strălucit, atâta timp cât menţinem statul de drept şi legea este aplicată în egală măsură pentru toată lumea. Dacă acest lucru este realizat, viitorul României va fi unul strălucit. Sunt foarte optimist în această privinţă, pentru că văd doar îmbunătăţiri din acest punct de vedere în timpul guvernării de coaliţie şi suntem foarte bucuroşi să vedem progresele pe care le face coaliţia de guvernare. Avem doar cuvinte de încurajare şi urări de bine pentru ei.
AGERPRES: Există perspective pentru o prezenţă militară americană sporită în România?
Adrian Zuckerman: Am semnat în octombrie o foaie de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării, pentru zece ani. Parte din aceasta reprezintă desfăşurarea în România a unui număr suplimentar de trupe, detaşate prin rotaţie. A fost luată în calcul şi o unitate Stryker - cred că încă este luată în considerare şi se fac progrese în acest sens. În mod evident, noua administraţie din SUA va analiza acest aspect, dar din câte ştiu există progrese. Armata română este asistată din toate punctele de vedere, iar României i se oferă cea mai înaltă tehnologie, arme de apărare pe care le deţin Statele Unite, precum rachete Patriot, vehicule HIMARS, Piranha şi alte echipamente pentru a asigura integritatea sa teritorială şi faptul că este o forţă de apărare credibilă în faţa oricărei ameninţări străine.
AGERPRES: Cum vedeţi incidentele violente de la Capitoliu şi cum credeţi că vor afecta ele credibilitatea geopolitică a SUA în viitor?
Adrian Zuckerman: Ne opunem oricărei forme de violenţă, provenite din partea oricărui partid politic, oricând şi oriunde. A fost un lucru nefericit că s-au produs violenţe şi, din păcate, în ultimul an în America au avut loc diverse incidente, s-au produs violenţe în diferite oraşe din SUA, iar toate evenimentele de acest tip sunt în egală măsură regretabile şi nu ar trebui să aibă loc. Acele manifestări se opun libertăţilor de exprimare şi valorilor democratice care, însă, rezistă în faţa unor astfel de incidente şi violenţe. Este important de notat ca va fi un transfer paşnic de putere şi că vom merge mai departe. Sper să trecem de acest lucru foarte rapid. Este regretabil faptul că anumite persoane au avut un comportament violent - mai recent în luna ianuarie - dar este în egală măsură regretabil faptul că anumite persoane au avut un comportament violent pe parcursul ultimului an în diferite oraşe din SUA. Violenţa, din partea oricui ar proveni, nu ar trebui tolerată într-o ţară democratică.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Trecerea de la administraţia Trump la administraţia Biden pare că a scindat americanii în două. Ce credeaţi că a făcut să existe această fractură în societatea americană?
Adrian Zuckerman: Americanii cred în libertatea de exprimare şi vreau să mă asigur că toţi oamenii din România sau din afara ţării care citesc acest lucru înţeleg că nu trebuie să confunde discuţiile dintre americani, din perioada alegerilor, cu orice tip de insinuări, slăbiciuni sau probleme în SUA. Cred că acestea sunt ca nişte discuţii în familie şi că America reprezintă în continuare cea mai importantă naţiune democratică din lume, că va rămâne aşa şi că SUA au un viitor strălucit în timpul administraţiei Biden. Vor merge înainte, aşa cum întotdeauna am mers înainte, iar oamenii nu ar mai trebui să dea crezare acestei fracturi în poporul american, care se va uni, va merge departe. America este în continuare lider mondial din punct de vedere economic, politic, al democraţiei. Şi va rămâne aşa.
AGERPRES: Ce veţi face după încheierea mandatului? Veţi continua activitatea în diplomaţie?
Adrian Zuckerman: Nu mi-am făcut planuri, dar am spus în mod public că sunt hotărât să ajut România în orice fel pot şi să susţin toate progresele şi proiectele începute în acest an, dar şi să sprijin proiecte pe care nu le-am putut aborda în acest an din cauza pandemiei şi a altor aspecte. Sunt foarte hotărât să ajut România să progreseze.
AGERPRES: Ce aţi aflat despre români şi despre România în timpul mandatul dumneavoastră?
Adrian Zuckerman: România este o ţară minunată, cu oameni minunaţi şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au făcut să mă simt ca acasă aici. A fost un an minunat pentru mine şi mi-aş fi dorit să rămân aici mai mult. Mi-aş fi dorit şi ca pandemia de COVID să nu fi limitat câteva dintre oportunităţile pe care le-am fi putut avea pe parcursul ultimului an. Dar cred că România e o ţară cu oameni minunaţi şi, dovadă în acest sens, este una dintre foarte puţinele ţări care au ajutat SUA în acest an. A trimis o echipă de doctori în Alabama, pentru a ajuta în contextul crizei generate de COVID, dar şi specialişti, lucru pentru care sunt foarte recunoscător. Ştiu că preşedintele este foarte recunoscător, iar sprijinul oferit relevă caracterul adevărat al poporului român, generos şi dornic să ajute. A fost un gest minunat.
AGERPRES: Aveţi un mesaj pentru români?
Adrian Zuckerman: Vă mulţumesc mult. A fost un an minunat pentru mine. Sper să continui să îmi ofer sprijinul în orice privinţă, pentru a ajuta România să avanseze, să devină un lider în Uniunea Europeană.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
***
Adrian Zuckerman a preluat îndatoririle de ambasador al SUA în România pe 14 decembrie 2019. De profesie avocat, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El l-a înlocuit la Bucureşti pe Hans Klemm, care a fost ambasadorul SUA în România din data de 21 septembrie 2015.
Pe 18 ianuarie 2021, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Adrian Zuckerman cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Potrivit decretului semnat de şeful statului român, distincţia i-a fost acordată ambasadorului Zuckerman în semn de "înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfăşurată pe parcursul mandatului său în România, precum şi pentru implicarea substanţială în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mirabela Grădinaru, la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali: Le datorăm recunoștință
Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență, înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri, a declarat Mirabela Grădinari, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a participat joi la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Me
UPDATE Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima ședință a CSAT la care au participat premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. La ședința CSAT au fost analizate implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit cu ambasadorul SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, cu care a discutat despre aprofundarea cooperării dintre cele două state. 'Un schimb de opinii substanțial, astăzi, cu ambasadorul Darryl Nirenberg, privind pașii următori în cadrul Parteneriatului Strategic. Avem un obiectiv clar
Jurca: OUG asupra căreia s-a pronunțat CCR nu reglementează implementarea programului SAFE
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat că ordonanța de urgență asupra căreia s-a pronunțat joi Curtea Constituțională - OUG nr. 38/2026 - nu reglementează modul de implementare
Premierul - întrevedere cu ambasadorul SUA; cooperarea în domeniul apărării și dimensiunea economică a parteneriatului bilateral, teme discutate
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, discuțiile fiind axate pe importanța prezenței militare americane, cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române, precum și dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și
Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină
Președintele Nicușor Dan subliniază că România are nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online. El amintește într-un
Darău: Programul SAFE nu este în pericol; ordonanța contestată se referea la posibilitatea exproprierii unor active
Senatorul USR Irineu Darău, fost ministru al Economiei, oferă asigurări că Programul SAFE nu este în pericol, după decizia Curții Constituționale. 'Programul SAFE este 100%
PNL: Decizia CEDO confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate; instanțele nu decid alocarea banilor publici
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate și instanțele nu pot decide în locul Executivului cum sunt folosiți banii publici, a transmis, joi, Partidul Național Liberal. Reacția liberalilor vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis joi că România nu a încă
AUR spune că va apăra dreptul lui Dan Tanasă la un proces echitabil
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține că trimiterea în judecată a deputatului Dan Tanasă pentru incitare la violență, ură sau discriminare reprezintă transformarea unei poziții politice privind migrația, piața muncii și viitorul societății românești într-un dosar penal. 'AUR a luat la cunoștință cu surprindere de trim
Turcan, după atacurile din școli: Avem soluții, inclusiv legi care zac blocate în Parlament
Deputata PNL Raluca Turcan a cerut, joi, măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli, în contextul incidentelor recente în care elevi au fost răniți cu arme albe. Ea susține că există deja soluții legislative pentru prevenirea violenței, însă mai multe proiecte inițiate în acest sens sunt blocate în Parlament. Turcan
Ministrul Dezvoltării anunță decontarea a peste 40 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat, joi, lucrări în valoare totală de peste 40 de milioane de lei pentru 143 de investiții realizate prin componentele C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Marcel-Alexandru Stoica. Pentru asigurarea infr
PSD: S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan - cel mai mare din UE
Partidul Social Democrat consideră că datele publicate de Eurostat arată că Guvernul Bolojan lasă în urmă un deficit de 9,2% din PIB (date ajustate sezonier), cel mai mare din Uniunea Europeană și semnificativ peste deficitul de 7,7% din PIB înregistrat de Guvernul Ciolacu la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025. 'S-a aprins lumina pe
Allen Coliban (USR) cere lămuriri privind reacția SRI la declarațiile lui Ludovic Orban
Deputatul USR Allen Coliban, membru în Comisia parlamentară de control al activității SRI, va solicita Serviciului Român de Informații să răspundă la mai multe întrebări legate de reacția publică avută marți, în urma unor declarații făcute de fostul premier Ludovic Orban. Totodată, Coliban va cere SRI să inițieze un dia
CSAT - în ședință; pe agendă - implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește joi în ședință, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan, va avea loc la ora 18:00. Este prima ședință a CSAT la care participă premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. &Ic
Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri și aliați europeni
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din țări partenere și aliate, subiectele majore abordate cu aceștia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, și protejarea libertății de navigație și a rutelor comerciale esențiale pentru






