ANAR: Risc diminuat de inundaţii în bazinele hidrografice Olt şi Jiu; creşte riscul de viituri în bazinul hidrografic Banat
Riscul de inundaţii s-a diminuat semnificativ în bazinele hidrografice Olt şi Jiu, însă creşte riscul de viituri în bazinul hidrografic Banat, iar populaţia şi autorităţile sunt în continuare în alertă, avertizează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Conform datelor centralizate de Administraţie, în ultimele 48 ore s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii care, pe alocuri, au depăşit 100 l/mp în bazinele hidrografice Jiu şi Olt, după cum urmează: Râul Jiu - la staţia Câmpu lui Neag (99 l/mp); Râul Motru - la staţia Cloşani (103 l/mp); Râul Orlea - la staţia Celei (102,6 l/mp); Râul Jaleş - la staţia Runcu (86 l/mp); Râul Coşuştea - la staţia Siseşti (73,3 l/mp); Acumularea Valea de Peşti - la staţia Valea de Peşti (105 l/mp); Râul Olt - la staţia Cornetu (95 l/mp) şi Râul Lotru - la staţia Mălaia (105 l/mp).
"Acumulările din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) şi S.C. Hidroelectrica S.A. au atenuat şi au tranzitat în condiţii de siguranţă viiturile formate pe râurile Lotru, respectiv Jiu. În acest moment, viiturile se propagă în aval, iar echipele de intervenţie ale Apelor Române Jiu se află la faţa locului şi monitorizează permanent situaţia. Datorită intervenţiilor, riscul de inundaţii în bazinele hidrografice Jiu şi Olt s-a diminuat semnificativ. În cursul nopţii, s-a intervenit cu utilaje şi materialele din dotare pentru a asigura căile de acces (DC 160) şi protecţia localităţii Ochişor. Cele mai multe pagube au fost provocate de scurgerile de pe versanţi. Cotele sunt staţionare în acest moment pe sectorul Răcari-Işalniţa", menţionează reprezentanţii ANAR.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se menţine riscul de inundaţii pe sectoarele râurilor Jiu şi Motru şi se extinde riscul de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Banat.
Astfel, începând de miercuri, de la ora 11:00, şi până joi la ora 12:00, se instituie Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Tur - sector aval de Acumularea Călineşti (judeţul Satu Mare), Timiş - bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş - bazin amonte Acumularea Cadar Duboz, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna - afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Rovinari, (judeţul Gorj), Motru - bazin amonte S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi) şi Jiu - sector aval S.H. Filiaşi - amonte S.H. Podari (judeţele: Gorj şi Dolj.
Dispeceratul central al ANAR a transmis avertizarea hidrologică către opt Administraţii Bazinale de Apă (Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea şi Buzău-Ialomiţa) care au retransmis-o, la rândul lor, Sistemelor de gospodărire a apelor din subordine care au sectoarele de râuri sub avertizare, autorităţilor locale şi judeţene, precum şi Inspectoratelor locale pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.