RETROSPECTIVĂ 2020 Păun (baschet): Un an foarte complicat, nu ne dorim decât să treacă mai repede
Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a declarat, pentru AGERPRES, că 2020 a fost un an foarte complicat în contextul pandemiei de coronavirus, precizând că nu îşi doreşte decât să treacă mai repede, iar 2021 să fie unul mult mai bun, iar baschetul să reintre în ritmul obişnuit.
"A fost un an foarte greu, noi am fost printre primele federaţii care am oprit activitatea din cauza pandemiei. Din nefericire nu am reuşit să terminăm competiţiile la nivel de seniori. Deci sezonul 2019-2020 nu s-a încheiat, am rămas cu pozele clasamentelor din momentul respectiv doar pentru a cunoaşte reprezentantele României în cupele europene. Un mare plus e că în lunile august şi septembrie am reuşit să ducem la bun sfârşit turneele finale de juniori la toate categoriile de vârstă. A fost un succes major având în vedere că în cele două săptămâni de competiţie la toate categoriile nu am avut nicio problemă medicală, şi aici mă refer la COVID. Am reuşit să pornim competiţiile de seniori din noul sezon, Cupa României, ligile naţionale la fete şi băieţi. Din păcate competiţiile juvenile nu am reuşit să le repornim din cauza condiţiilor destul de grele, mă refer la condiţiile sanitare, cu testare, cu cazare în bulă... efortul financiar ar fi fost mult prea mare şi cluburile nu şi-au permis. Cam ăsta a fost anul... unul foarte complicat, nu ne dorim decât să treacă mai repede şi să sperăm că 2021 va fi mult mai bun", a afirmat preşedintele.
"Au fost într-adevăr cazuri destule, aşa a fost să fie... e un sport de contact, respirăm acelaşi aer. Dar noi ne-am asumat aceste riscuri, am avut şi nişte reguli sanitare foarte, foarte stricte. Din fericire nu am avut cazuri complicate... una peste alta cred că se vor desfăşura competiţiile. Şi sper ca într-un viitor nu prea îndepărtat să spunem că am scăpat de acest COVID-19", a adăugat Horia Păun.

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES FOTO
Anularea Campionatului Mondial Under-17 la feminin, programat să se desfăşoare în 2020 la Cluj-Napoca, reprezintă o mare pierdere pentru baschetul românesc.
"Din nefericire Campionatul Mondial Under-17 la feminin de la Cluj a fost anulat, deci el nu va fi reprogramat, se intră în alte faze, în alte atribuiri de turnee. E o mare pierdere pentru România, mi-aş fi dorit să ducem la bun sfârşit această mare competiţie... nu a fost să fie. Normal că au fost pierderi pentru că aveam asigurată finanţare din partea autorităţilor locale, aveam sponsorizări care s-au oprit din cauza acestei anulări. Însă Campionatul European Under-18 masculin (Divizia B) s-a amânat, el va fi organizat anul viitor la Oradea, în aceleaşi condiţii, mai puţin generaţia. Adică aveau drept de participare sportivii născuţi 2003, acum va juca generaţia 2004", a explicat oficialul Federaţiei Române de Baschet.
Noul coronavirus a afectat şi parcursul echipelor naţionale masculine şi feminine ale României în preliminariilor Campionatului European - EuroBasket. Selecţionerii celor două reprezentative nu au putut alinia cele mai bune formule în partidele desfăşurate în această toamnă, mai mulţi sportivi fiind infectaţi cu COVID-19.
"Din nefericire, la masculin, în calificările pentru EuroBasket, echipa naţională nu mai are şanse. Am picat într-o grupă extrem de grea, cu Spania, Polonia şi Israel este greu să emiţi pretenţii. Mai mult, trebuia să jucăm un meci acasă cu Polonia, şi cu Spania în deplasare... Dar din cauza condiţiilor medicale impuse în contextul pandemiei am fost nevoiţi să jucăm în aceste bule... aşa că am jucat ambele meciuri în Spania. Nu este o scuză, dar am fost loviţi şi de ghinion... chiar dacă cei absenţi nu ar fi schimbat soarta partidelor, eu sunt convins că am fi arătat mult mai bine. Pentru că am avut 6-7 sportivi care nu au putut participa la această acţiune din cauza COVID-19, plus antrenorul secund, plus doctorul naţionalei... deci a fost o situaţie extrem de complicată", a afirmat el.
"Naţionala feminină a jucat tot într-o bulă, la Riga, deci pe teren neutru, pierzând şansa de a juca acasă cu Italia. La fel, nici acolo nu am reuşit să aliniem cea mai bună formulă. Au lipsit Ashley Walker, Sonia Ursu şi Adina Stoiedin, jucătoare importante în economia jocului echipei naţionale. Deci nu putem spune că am avut o prestaţie mulţumitoare nici la feminin. Mai sunt meciuri în calificări, avem cu Italia şi Cehia, dar vom juca iar într-o bulă în deplasare, la Istanbul de această dată, la final de lună ianuarie, început de februarie. Dar, în principiu, nu mai sunt şanse de calificare", a adăugat Păun.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Baschetul românesc va fi reprezentat în premieră anul viitor, la Tokyo, la Jocurile Olimpice. Echipa naţională feminină de baschet 3x3 este calificată, iar preşedintele FRB este convins că aceasta are şanse să obţină o medalie olimpică.
"Din fericire componentele lotului olimpic au fost în pregătire. Mulţumim pe această cale Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru că ne-a susţinut şi ne-a ajutat oferind posibilitatea echipei naţionale olimpice de 3x3 să se pregătească toată vara. Pentru că echipa a fost în pregătire trei luni. Aceste sportive activează şi în baschet 5 la 5, aşa că probabil ele vor intra din nou în pregătire la sfârşit de aprilie, început de mai. Sperăm într-o pregătire cât mai bună pentru că, aşa cum ne-am propus, ţinem în continuare la obiectivul nostru, acela de a câştiga o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cu naţionala 3x3 masculină aşteptăm, pentru că mai sunt nişte turnee de universalitate. În funcţie de clasamentele din primăvară avem o şansă foarte mică să participăm la un asemenea turneu. Un turneu cu 6 echipe de la care se califică o singură selecţionată la Tokyo. Deci sunt şanse minime, dar pe care ni le vom juca", a precizat acesta.
"Anul viitor la nivel juvenil vom participa cu toate naţionalele la toate competiţiile europene. De asemenea, la 3x3 vom participa la Campionatele Europene de seniori, masculin şi feminin, cât şi la Under-18, dar şi la Campionatele Mondiale Under-23. Cam asta ar fi competiţiile anului 2021. Plecăm încrezători că vom fi sănătoşi şi vom putea reintra în ritmul obişnuit. Să vedem ce se întâmplă şi cu vaccinarea, să facem cumva să ne luăm vieţile înapoi ca să trăim ca înainte de această pandemie", a mai spus Horia Păun.
În luna mai, în contextul pandemiei de coronavirus, Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a constatat imposibilitatea continuării Ligii Naţionale de baschet (masculin şi feminin) şi Ligii I - ediţia 2019/2020 şi a stabilit anularea competiţiilor cu clasamentele în vigoare la data de 8 martie 2020, fără decernarea titlului de campioană naţională.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În Liga Naţională masculină, după ultimul meci, jucat pe 9 martie, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca ocupa primul loc, cu 33 puncte, urmată de CSM CSU Oradea, 33 puncte, BC CSU Sibiu, 31 puncte, etc.
La feminin, pe primul loc se afla ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, cu 27 puncte, urmată de CS Municipal Satu Mare, 24 puncte, FCC Baschet Arad, 23 puncte, etc.
Echipa naţională de baschet masculin a României a înregistrat în acest an în Grupa A a preliminariilor Campionatului European - FIBA EuroBasket 2022 următoarele rezultate: România - Spania 71-84, Israel - România 87-63 (ambele în februarie), România - Polonia 61-91 şi Spania - România 94-41 (ambele în noiembrie).
Prima reprezentativă feminină a României a disputat în 2020 două partide în Grupa D a preliminariilor Campionatului European - FIBA EuroBasket 2021: România - Italia 68-90 şi Danemarca - România 91-74.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea unui supervizor VAR la meciurile din Superligă
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a aprobat, în ședința de miercuri, propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor de introducere a unui supervizor VAR (arbitraj video) la meciurile din cadrul Superligii României, se arată într-o informare a FRF, publicată pe site-ul oficial. 'Ia act de informarea și explicațiile privin
Fotbal: Denis Alibec, suspendat trei meciuri și amendat de Comisia de Disciplină a FRF
Atacantul Denis Alibec a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 6.000 de lei de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), întrunită miercuri, după cartonașul roșu primit la meciul cu Dinamo. ''SC DINAMO 1948 SA vs. FCV FARUL CONSTANȚA - Eliminare: Denis Alibec (FCV Farul Constanța). Incidente. În baza art.
Fotbal: FC Rapid București va disputa un meci amical cu Genoa, pe 2 octombrie, în Giulești
Echipa de fotbal FC Rapid București va disputa un meci amical cu formația italiană Genoa, pe 2 octombrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești, a anunțat clubul vișiniu. ''Unele povești nu se termină. Ele se continuă prin noile generații. În 1938, Rapid și Genoa se întâlneau în sferturile Cupei Europei Centrale. Acum, 88 de an
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov








