RETROSPECTIVĂ 2020 Cozmin Guşă (Judo): Pe plan intern ne-am descurcat, în extern ne-am supus vremurilor
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, pentru AGERPRES, că este mulţumit de faptul că în 2020 FRJ a reuşit să organizeze toate competiţiile interne, dar a precizat că pe plan extern a trebuit să se ''supună vremurilor'', făcând referire la întrecerile suspendate din cauza pandemiei de COVID-19.
"Suntem singura federaţie care şi-a realizat sută la sută calendarul intern, în sensul că am reuşit să organizăm toate campionatele naţionale şi regionale, de la copii până la veterani. Ceea ce nu înseamnă doar că a fost o veste bună pentru toată lumea, ci a şi revigorat toate cluburile după un început de an extrem de dificil. Din nefericire, calendarul extern l-am ratat aproape în totalitate. Dar aici nu mai este vina noastră, a fost din pricina federaţiilor europene, internaţionale şi a pandemiei. Şi cea mai proastă veste pentru noi a fost că, deşi la începutul anului am reuşit trei lovituri care ar fi fost aducătoare de prestigiu, medalii şi bani, respectiv organizarea de mari competiţii internaţionale, două openuri, plus Campionatele Europene de judo pe echipe, pandemia a obligat federaţia europeană să anuleze toate aceste competiţii, dar şi altele. Cam asta a fost situaţia, deci intern ne-am descărcat, nu simplu, iar extern nu am avut ce face, ne-am supus vremurilor", a declarat Guşă.
El a precizat că perioada stării de urgenţă din primăvară a fost dificilă pentru că sportivii au fost obligaţi să se antreneze singuri, acasă: "A fost mai dificilă perioada de primăvară, când, în ciuda luptelor mele cu actualul ministru, în care am fost ajutat mult de către Elisabeta Lipă (n.r. - preşedintele Federaţiei Române de Canotaj), spre exemplu, dar din păcate nu foarte mulţi preşedinţi de federaţie au făcut presiuni, a trebuit să trimitem sportivii acasă. Ceea ce a fost extraordinar de greu pentru pregătire. Iar în timpul în care au stat acasă, Florin Bercean şi ceilalţi colegi ai mei au stat tot timpul în legătură cu sportivii, le-au verificat antrenamentele domestice, le-a trimis suplimente de alimentaţie, medicamente, vitamine, unde a fost cazul. A fost totuşi o perioadă bună, pentru că nu am avut niciun caz, şi, pe de altă parte, au venit într-o formă bunicică. Şi reamintesc că am fost primul lot olimpic care a reluat pregătirile la finalul lui mai, începutul lui iunie, la Izvorani, lucru care s-a văzut apoi în această toamnă în rezultatele pe care le-am avut în plan internaţional, atât la seniori cât şi la tineret şi juniori".
Oficialul FRJ a subliniat voinţa de care au dat dovadă sportivi precum Andrea Chiţu, care au reuşit rezultate bune când au fost reluate competiţiile internaţionale.
"Au fost însă şi părţi negative, reamintesc că la un moment dat s-a generat un focar, unde am avut aproape de 30 de judoka infectaţi. Din fericire, absolut niciunul nu a dezvoltat complicaţii, aproape că nu au avut simptome. Doar doi din staff-ul tehnic, secretarul general şi şeful arbitrilor, au avut probleme din cauza unor comorbidităţi, dar s-au făcut bine şi ei. Asta este partea negativă, să zicem. Partea pozitivă a fost din punct de vedere moral volitiv. Avem consolidarea din punct de vedere moral volitiv a Andreei Chiţu, care s-a văzut în competiţiile externe din această toamnă, în care nu doar că şi-a dominat categoria, dar a învins-o pentru prima dată în ultimii patru ani, pe campioana mondială, ucraineanca Daria Bilodid, care era neînvinsă în ultimii patru ani şi asta a fost o mare victorie a ei. Mai avem revenirea celui de la 100 de kg, Eduard Şerban, juniorul care a luat două medalii pe final de an, şi la Europenele de juniori şi la Europenele de tineret. Două bronzuri care uşor puteau să fie aur. Şi încă trei-patru sportivi cărora această perioadă le-a dat posibilitatea să gândească mult mai matur asupra atitudinii lor în competiţii şi asupra faptului că oportunităţile se pot lua doar dacă stăpâneşti bine nervii şi mentalul. Deci asta este partea bună, şi argintul lui Chiţu de la Europene. Practic este cea mai bună performanţă pentru judo-ul românesc de anul acesta şi şi-a atins şi obiectivul ei personal din acest an", a mai spus Cozmin Guşă.
Referitor la anul următor, Cozmin Guşă a spus că obiectivele federaţiei sunt în mare măsură legate de Jocurile Olimpice de la Tokyo: "Obiective pentru 2021 sunt subordonate cu totul calificărilor la Jocurile Olimpice. Am avut două ghinioane, cu accidentările Monicăi Ungureanu la 48 de kg, care era aproape calificată în primăvară, şi Loredanei Ohâi, căreia săraca a trebuit să-i reconstruim cotul în timpul pandemiei, în Elveţia, într-o operaţie extrem de complicată şi scumpă, dar care a decurs bine. Şi Loredana este din nou în pregătire. Ele două erau calificate acum şi o vor lua de la capăt în luna ianuarie. Deci avem acelaşi obiectiv de cinci sportivi pe care să-i calificăm la Jocurile Olimpice de la Tokyo, şi, bineînţeles, pe parcurs, toate competiţiile europene şi internaţionale care apar, cu accent, atenţie!, pe sportivii noştri tineri, care au confirmat în ultimii doi ani. Şi mă refer aici la băieţii de la 66 de kg, 73, 90, plus cel de la 100 de kg. Din păcate, la fete avem un mic 'delay', probabil că va mai trebui să aşteptăm un an, un an şi jumătate, până când junioarele care sunt medaliate internaţional, să poată să facă trecerea la senioare".

Preşedintele Federaţiei Române de Judo a precizat că obiectivul la Jocurile Olimpice este obţinerea unei medalii.
"Avem obiectivul unei medalii la Jocurile Olimpice, acelaşi pe care l-am avut. Nu vreau să vorbesc despre culoare. La cât de mare este competiţia în sine acest obiectiv devine extrem de important, inclusiv pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, care, din păcate, având în vedere ultimele evoluţii, începe să numere în scădere posibilităţile reale de a obţine medalii la Tokyo. Mă gândesc în primul rând la Andreea Chiţu, care, aşa cum spuneam, îşi domină categoria, şi prefer să îi las la start pe ceilalţi, pentru că mai am încă trei nume pe care nu vreau să le divulg încă. Dar o să o fac atunci când competiţia între ei se va înteţi", a mai spus Cozmin Guşă.
România a participat cu 13 judoka la Campionatele Europene de judo pentru seniori de la Praga, din luna noiembrie, competiţie pe care a încheiat-o cu o singură medalie, argintul obţinut de Andreea Chiţu la cat. 52 kg.
Tot în luna noiembrie, Eduard Şerban (100 kg) a cucerit medaliile de bronz Campionatele Europene de juniori şi de tineret. La seniori, el a pierdut în turul al doilea în faţa germanului Karl-Richard Frey.
România a mai obţinut o medalie de argint, prin Alex Creţ (cat. 90 kg), la Campionatele Europene de judo pentru juniori de la Porec (Croaţia).
Vlăduţ Simionescu şi Corina Ştefan (fostă Căprioriu) au ratat participarea la Europenele de seniori după ce au fost testaţi pozitiv la COVID-19.
În octombrie, Andreea Chiţu a obţinut medalia de bronz în limitele cat. 52 kg, la Grand Slam-ul de la Budapesta.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea unui supervizor VAR la meciurile din Superligă
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a aprobat, în ședința de miercuri, propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor de introducere a unui supervizor VAR (arbitraj video) la meciurile din cadrul Superligii României, se arată într-o informare a FRF, publicată pe site-ul oficial. 'Ia act de informarea și explicațiile privin
Fotbal: Denis Alibec, suspendat trei meciuri și amendat de Comisia de Disciplină a FRF
Atacantul Denis Alibec a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 6.000 de lei de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), întrunită miercuri, după cartonașul roșu primit la meciul cu Dinamo. ''SC DINAMO 1948 SA vs. FCV FARUL CONSTANȚA - Eliminare: Denis Alibec (FCV Farul Constanța). Incidente. În baza art.
Fotbal: FC Rapid București va disputa un meci amical cu Genoa, pe 2 octombrie, în Giulești
Echipa de fotbal FC Rapid București va disputa un meci amical cu formația italiană Genoa, pe 2 octombrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești, a anunțat clubul vișiniu. ''Unele povești nu se termină. Ele se continuă prin noile generații. În 1938, Rapid și Genoa se întâlneau în sferturile Cupei Europei Centrale. Acum, 88 de an
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov








