REPORTAJ Aproximativ 15.000 de crăciuniţe pleacă în toată ţara din serele unei familii din Arad
O familie din Arad cultivă flori şi plante decorative de patru generaţii, iar în această perioadă are în sere aproximativ 15.000 de crăciuniţe, pe care le trimite în toată ţara, ele devenind în ultimii ani nelipsite din casele românilor în perioada Crăciunului.
În fiecare an, înainte de Sfântul Nicolae, frunzele crăciuniţelor pe care familia Palasthy le-a îngrijit jumătate de an devin rubinii, semn că se apropie sărbătorile de iarnă. Plantele decorative, crescute în ghivece aflate în sere, sunt vândute în toată ţara, inclusiv prin intermediul marilor lanţuri de magazine, pentru a ajunge în casele românilor înainte de Crăciun.
.jpg)
Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Angelica Palasthy spune că familia sa cultivă crăciuniţele de peste 15 ani, de când a descoperit această plantă în Germania. A decis să o aducă şi în România, iar de la un an la altul crăciuniţele au devenit tot mai populare în ţara noastră. A început cu câteva sute de ghivece şi a ajuns să aibă aproximativ 15.000. Un covor de un roşu intens acoperă sera de 4.000 de metri pătraţi a familiei.
"De câteva zile am început vânzarea lor, iar cererea este foarte mare. De altfel, toată producţia trebuie vândută până la Crăciun pentru că după sărbători aceste plante decorative nu mai au căutare. Ele au devenit un simbol al Crăciunului şi sunt originare din Mexic, acolo unde înfloresc în această perioadă a anului. Cu ele se împodobeau casele şi bisericile, iar din acest motiv planta a rămas cunoscută drept Steaua Crăciunului", a declarat, pentru AGERPRES, Angelica Palasthy.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Butaşii crăciuniţelor sunt aduşi din Olanda şi Germania, iar cultivatorii din Arad încearcă an de an soiuri noi şi culori diferite.
"În funcţie de decoraţiunile de Crăciun pe care le au oamenii în casă, vor diferite nuanţe, dar tot roşul este cel mai căutat, fiind o culoare specifică Crăciunului. Mai avem crăciuniţe roz sau crem, dar 80% din ce producem sunt roşii", a spus Angelica Palasthy.
Familia sa se ocupă şase luni pe an de creşterea acestor plante decorative, care au nevoie de condiţii speciale. De la pregătirea solului până la comercializare sunt multe etape de parcurs. Durează câteva zile pentru plantarea butaşilor. Vara, razele puternice ale soarelui le pot distruge, astfel că sunt ţinute la umbră, în timp ce iarna au nevoie de căldură şi un aer lipsit de umezeală.
Membrii familiei Palasthy cultivă flori şi plante decorative de patru generaţii. Soţii Angelica şi Ladislau Palasthy au fost colegi de şcoală, la Liceul Agricol Miniş, iar în urmă cu 41 de ani s-au căsătorit.
"Soţul este cel care a avut pasiunea pentru flori, moştenită de la tatăl său, care şi el a dus mai departe pasiunea părinţilor. Acum, şi fiul nostru, Robert, ne ajută, toată familia ne ocupăm de cultivarea florilor. Băiatul a terminat Facultatea de Ştiinţe Agricole la Timişoara şi iubeşte florile la fel de mult ca noi", a relatat Angelica Palasthy.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
De câteva zile, familia Palasthy lucrează de la cinci dimineaţa şi până noaptea târziu pentru a îngriji crăciuniţele.
"Este un efort permanent, dar sunt atât de frumoase încât este imposibil să nu ai o stare de fericire când te afli printre ele în seară. De asta sunt şi iubite de oameni, aduc bună-dispoziţie când le priveşti", spune cultivatoarea din Arad.
Crăciuniţele îşi menţin culoarea câteva luni, iar primăvara frunzele încep să cadă, dar planta nu moare. Dacă este transplantată într-un ghiveci mai mare, va da lăstari.
"Dacă sunt îngrijite, crăciuniţele pot rezista ani de zile şi pot să crească până la o înălţime de unu sau doi metri", explică Angelica Palasthy.
Clienţii care ajung la sera din municipiul Arad sunt firme care le distribuie în pieţe din toată ţara sau în lanţuri de magazine. Preţul la poarta serei este cuprins între 10 şi 15 lei, în funcţie de mărime, dar la vânzătorul final preţul ajunge la 20-30 de lei. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












