Puţinii localnici din satul mureşean Vaidacuta, care a împlinit în acest an 300 de ani de la prima atestare documentară, îşi propun să tranforme casele rămase moştenire de la bunici în mici muzee tradiţionale, după modelul căsuţei-muzeu din centrul localităţii, pentru conservarea moştenirii culturale din zonă.

Satul Vaidacuta, cu o suprafaţă de 800 de hectare, a fost atestat documentar din anul 1720, dar acum este aproape depopulat, mai având cel mult 20 de locuitori, iar autorităţile locale şi judeţene îşi propun de mai mulţi ani să dezvolte proiecte pentru realizarea turismului arhaic tradiţional.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

Satul a fost declarat sat turistic tradiţional de către Consiliul Local Suplac, iar din acest motiv proprietarii caselor şi anexelor gospodăreşti care mai rezistă nu pot face lucrări de renovare la întâmplare, fiind obligaţi să menţină şi să se încadreze în arhitectura locală, condiţii în care cele mai multe gospodării sunt pe punctul de a se prăbuşi.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

"Eu m-am născut în acest sat, în urmă cu 61 de ani. Şi când am împlinit 61 de ani mi-am aniversat ziua de naştere, am venit exact în locul în care m-am născut. Îmi place mult căsuţa-muzeu din sat, iar casa noastră, casa părintească, va fi recondiţionată tot aşa, ca muzeu. Intenţionăm să o refacem exact aşa cum era, astfel încât copiii mei să nu îşi uite originea, să vadă cum se trăia aici în urmă cu 100 de ani. Trăind în aceste vremuri, cu tehnologie avansată şi cu toate condiţiile, nu vor şti niciodată cum au trăit părinţii, bunicii şi străbunicii lor, dacă nu au ceva palpabil. Trebuie să vadă de unde s-a plecat. Aceasta este căsuţa bunicilor mei, tatăl meu s-a născut aici şi a locuit aici până când s-a căsătorit cu mama mea. După un an de la căsătorie, s-a mutat la casa lui, aproape de pădure. Căsuţa aceasta ne e foarte dragă, fiindcă i-am îndrăgit foarte mult pe bunicii mei şi mă leagă foarte multe amintiri de aceasta. Am păstrat multe obiecte şi am încercat să readuc ceea ce fost în urmă cu 60 de ani, de când eu am plecat de aici, fireşte nu definitiv. Peste 5 ani căsuţa va avea 100 de ani", a declarat Maria Zolog, născută Furnea.

Căsuţa din Vaidacuta lăsată moştenire de familia Furnea este construită din chirpici, exact aşa cum se construiau majoritatea caselor din sat.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

"Din păcate, mai sunt vreo 5-6 case care au rămas în picioare. Casele erau unele lângă altele, aici, unde e căsuţa noastră, muzeul şi biserica, era Gruiul, centrul satului unde lumea se aduna sâmbătă când îşi termina treaba şi duminica. Era plin de veselie şi de copii. Aşa îmi amintesc satul în copilăria mea, când veneam la bunici. Casele tradiţionale din Vaidacuta s-au construit cam după acelaşi proiect: trei camere şi o bucătărie de vară care avea intrare separată, care se numea conie. Cele trei camere aveau denumirile lor tradiţionale. Casa dinainte, era prima încăpere, tinda, era cea în care intrai când veneai de afară, şi cămara care de fapt nu e ceea ce ştim noi acum că e cămara. Cele trei camere şi bucătăria de vară constituiau fiecare casă de aici. Aici e o amprentă maghiară, de acolo vine denumirea de conie. Acum nu mai sunt nici 20 de oameni care mai trăiesc aici efectiv, au fost cândva cam 250 de familii în anii buni. Anul acesta, în 25 iulie, Vaidacuta a împlinit 300 de ani de la prima atestare documentară şi a fost sărbătoare", ne spune Maria Zolog.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

Femeia ne spune că este foarte bucuroasă atunci când vede că mai sunt tineri care încep să se reîntoarcă la Vaidacuta, aşa cum e familia Sită din Târgu Mureş, chiar şi pentru un sfârşit de săptămână, fiindcă satul începe să prindă viaţă.

"Mă bucur când văd că acum oameni care au avut bunici aici se reîntorc, îşi construiesc case pe ruinele celor care s-au prăpădit în timp. Sunt foarte fericită când văd satul că se populează măcar vara şi tare mi-aş dori să îl văd aşa cum era în urmă cu 100 de ani. Din păcate, va fi doar un sat tradiţional de vacanţă, dar noi vom fi gazde excelente pentru cei care vor să petreacă o mică vacanţă aici, într-o zonă cu aer curat, linişte şi păsări", a spus Maria Zolog.

În apropierea casei moştenite de la bunicii Mariei Zolog, se află deja două căsuţe-muzeu, una fiind deja deschisă publicului încă de acum 11 ani.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

Muzeul a fost construit în urmă cu 11 ani, când un întreprinzător din oraşul Târnăveni, Ionică Sita, a decis să restaureze o căsuţă dărăpănată şi să adune în ea cât mai multe lucruri valoroase care arată îndeletnicirile oamenilor din Vaidacuta şi modul în care îşi duceau traiul în urmă cu 100 de ani. Ionică Sita a restaurat căsuţa exact cum a fost cândva şi a dat-o spre vizitare în mod gratuit, pentru a fi în folosul generaţiilor care vor veni, "să nu se uite de unde am plecat".

Cea mai în vârstă locuitoare a satului este tanti Minerva, care are 83 de ani şi locuieşte în Vaidacuta de când s-a născut.

"Atunci nu aveam pensii, dar am trăit fiindcă am muncit şi am avut ce ne trebuie, bani nu aveam ca acum, dar am trăit. A fost greu, fiindcă am rămas orfană de tată pe când aveam 5 ani, tatăl meu a murit în război şi mama nu s-a mai recăsătorit. Am fost trei fraţi şi s-a necăjit cu noi aşa cum a putut. Pentru asta am trăit, nu ne-a lăsat Dumnezeu! În această căsuţă locuiesc de 62 de ani, e casa socrului meu, am stat aici cu soţul meu, dar el a murit de 25 de ani, iar eu mi-am dus crucea aşa cum am putut. Am trei copii şi şase nepoţi, doi strănepoţi. Casa are trei camere, două mai mărişoare, una mai mică şi cocioaba sau conia", ne arată tanti Minerva.

Deşi a trecut mult timp de atunci, tanti Minerva îşi aminteşte cu încântare cum arăta satul când era populat, cum oamenii îşi respectau munca şi tradiţiile.

"Când eram eu tânără, era tare frumos, aveam jocuri sâmbăta seara, duminica aveam ziua, în Grui. Jucam când eram tânără, dar şi după ce m-am măritat. Acum toţi se duc la discotecă, deşi la noi e mai frumos în centru. După ce mi-a murit omul, nu am mai avut posibilitatea să fac prea multe şi am rămas aici. Nu ştiu dacă mai sunt 20 de oameni acum în sat, cu copii cu tot, generaţia mea s-a dus, băştinaşi de-ai locului sunt doar eu. Mai este o femeie care locuieşte la Târnăveni, dar nu mai ştiu mulţi. Tinerii care vin către sat sunt puţini, dar ne pare bine că mai vin. Dacă s-ar mai refugia cineva pe aici ar fi tare bine. Locuiesc aici cu una dintre fete, norocul meu e că nu stau singură. Aici e ca în Rai, aici e Raiul, nu ştiu dincolo cum o fi. Nu aş vinde casa asta pentru nimic în lume. Am vândut-o pe a mamei şi acum îmi pare rău, dar nu am avut ce face, nu le pot ţine pe toate fiindcă nu mai am putere să le întreţin. Mama a murit de 13 ani şi nu am mai putut, mă dor picioarele. Dacă mă întrebaţi ce mi-ar plăcea cel mai mult, răspunsul ar fi să văd că revin tinerii în sat", a mai spus tanti Minerva.

Satul turistic tradiţional Vaidacuta are multe poveşti interesante şi are eroii săi din cele două conflagraţii mondiale, dovadă fiind monumentele ridicate în cinstea sacrificiului lor, iar de aici provine şi unul dintre puţinii supravieţuitori ai cumplitei păduri a spânzuraţilor, Ioan Baciu, un sătean înrolat forţat de armata austro-ungară pe frontul Primului Război Mondial.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

În anul 2015, atunci când a fost adoptată strategia pentru perioada 2016-2021 din dosarul de candidatură al municipiului Târgu Mureş la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, municipalitatea a urmărit crearea unui sat autentic transilvănean în satul Vaidacuta, comuna Suplac. Aici se dorea, cu sprijinul şi al Consiliului Judeţean Mureş, al oraşelor Sighişoara şi Sovata, înfiinţarea unui Muzeu al Creaţiei şi Armoniei şi elaborarea de proiecte pentru obţinerea unor finanţări europene pentru refacerea monumentelor, a pieţelor mari, a arterelor de circulaţie, construirea de parcări subterane şi dezvoltarea unor mari centre culturale, în care să fie invitaţi inclusiv laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

Între iniţiativele care nu s-au mai finalizat mai amintim una din anul 2009, când o echipă formată în jurul unei asociaţii din Târgu Mureş a lansat o idee de proiect pentru construirea unui sat de vacanţă, care să cuprindă şi un inedit hotel din fân, în satul Vaidacuta.

Deocamdată singurii preocupaţi cu adevărat de sat sunt localnicii şi câţiva moştenitori, care însă nu au forţa financiară să facă din Vaidacuta ceea ce merită.

Profesorul Vasile Baciu, urmaşul acelui supravieţuitor din pădurea spânzuraţilor, s-a stabilit la Vaidacuta după pensionare şi i-a trecut prin minte ideea realizării unui hotelul de fân, inspirat de modelul hotelului de gheaţă de la Bâlea.

"Şi noi, la Vaidacuta, având o cooperativă agricolă specializată pentru producţia de fân, întrucât exploatăm fâneţe, facem numai partea cealaltă - recoltare şi balotare de fân. Cum au dispărut foarte mult animalele, mi-a venit această idee de a construi şi noi din materialul pe care-l avem - din cauza faptului că în Vaidacuta locuinţele sunt dărâmate, dispărute, iar capacitatea de cazare a satului este foarte, foarte mică - un sat rustic, de vacanţă. Încercăm să construim acest hotel din baloţi de fân. Dacă vom reuşi şi dacă vom avea succes, nu putem să ştim. E vorba de mii de baloţi", a explicat profesorul. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)