Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizaţie interguvernamentală, creată la 14 septembrie 1960, la Bagdad, cu scopul de a coordona politicile petroliere între ţările membre şi de a asigura preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol. OPEC are sediul la Viena şi cuprinde în prezent 13 state membre, potrivit site-ului organizaţiei, https://www.opec.org/.

Organizaţia a fost creată în cadrul Conferinţei de la Bagdad, desfăşurată în perioada 10-14 septembrie, având cinci state membre fondatoare: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită şi Venezuela. Celor cinci state fondatoare li s-au adăugat ulterior şi alte ţări: Qatar (1961; a părăsit OPEC în ian. 2019); Indonezia (1962; şi-a suspendat apartenenţa în 2019, a revenit în 2016 şi a suspendat-o din nou în 2016); Libia (1962); Emiratele Arabe Unite (1967); Algeria (1969); Nigeria (1971); Ecuador (1973; a părăsit definitiv OPEC la 1 ian. 2020); Angola (2007); Gabon (1975; s-a retras în 1995 şi a revenit în 2016); Guineea Ecuatorială (2017); Congo (2018).

În primii ani de existenţă, OPEC a avut sediul la Geneva, iar în 1965 Organizaţia s-a mutat la Viena.

Potrivit Statutului OPEC, principalul obiectiv al organizaţiei este de a coordona şi unifica politica petrolieră a ţărilor membre, pentru a asigura preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol, furnizarea eficientă, economică şi constantă de petrol către ţările consumatoare, precum şi o recuperare corectă a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră, mai notează sursa citată.

Principalele organe ale OPEC, create prin Statutul organizaţiei, sunt: Conferinţa delegaţilor din ţările membre, Consiliul guvernatorilor şi Secretariatul.

Înfiinţarea OPEC, în 1960, a avut loc într-un moment de tranziţie în peisajul internaţional economic şi politic, marcat de amplul proces de decolonizare şi apariţia a numeroase noi state independente. Piaţa internaţională a petrolului era dominată pe atunci de companiile multinaţionale ("Seven Sisters"), între care se numărau Standard Oil of New Jersey, Standard Oil of California, Royal Dutch Shell, Anglo-Persian Oil Company, care au avut o putere mare de influenţă asupra ţărilor în curs de dezvoltare producătoare de petrol. OPEC a adoptat, în 1968, o declaraţie privind politica petrolieră a ţărilor membre, care sublinia dreptul inalienabil al tuturor ţărilor de a-şi exercita permanent suveranitatea asupra propriilor resurse naturale, în interesul dezvoltării lor naţionale.

În anii '70, OPEC a devenit o voce importantă pe scena internaţională, membrii săi preluând controlul propriilor industrii petroliere şi având un important cuvânt de spus în stabilirea preţurilor ţiţeiului pe pieţele internaţionale. De două ori în decursul acestei decade, preţurile petrolului au crescut vertiginos, pe o piaţă volatilă, ca urmare a embargo-ului petrolier arab din 1973, respectiv a izbucnirii revoluţiei din Iran în 1979, mai scrie site-ul https://www.opec.org/.

Primul Summit al şefilor de stat şi de guvern, care a avut loc la Alger, capitala Algeriei, în martie 1975, a abordat situaţia celor mai sărace ţări, făcând un apel la o nouă epocă a cooperării în relaţiile internaţionale, în interesul dezvoltării economice şi stabilităţii pe plan mondial. Acest summit a condus la crearea, în 1976, a Fondului pentru Dezvoltare Internaţională al OPEC (OPEC Fund for International Development - OFID), ca instituţie de finanţare, care să promoveze cooperarea între statele membre OPEC şi alte ţări în curs de dezvoltare, în eforturile lor de a depăşi stadiul de subdezvoltare. Resursele OFID provin în principal din contribuţii voluntare din partea statelor membre, precum şi din veniturile provenite din investiţii şi împrumuturi, mai scrie sursa citată.

După ce a atins niveluri-record, la începutul anilor '80, preţul petrolului a început să scadă, iar în 1986 acesta s-a prăbuşit, ca efect al unei suprasaturări pe piaţa mondială a petrolului. Preţurile şi-au mai revenit în ultima parte a acestei decade, ajungând însă la doar jumătate din nivelul preţurilor de la începutul anilor '80.

În anii '90, evoluţia preţurilor a fost mai puţin dramatică prin comparaţie cu anii '70 şi '80, OPEC acţionând în timp util pentru reducerea impactului ostilităţilor din Orientul Mijlociu din 1990-1991 pe piaţa petrolului, după cum se arată pe site-ul OPEC. Cu toate acestea, anii '90 au fost dominaţi de o volatilitate excesivă şi o slăbiciune generală a cotaţiilor ţiţeiului.

În 2008, OPEC a decis reducerea producţiei la 24,84 milioane de barili pe zi, pe fondul reducerii cererii din cauza crizei financiare mondiale.

În 2014, preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu aproape 25%, de la 115 de dolari per baril în luna iunie până la 86,89 de dolari per baril la 29 octombrie, pe fondul ofertei abundente de petrol.

Cotaţia futures a barilului de petrol "light sweet crude" era, la 10 august 2020, de 41,69 dolari, în timp ce cotaţia futures a barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat până la 44,74 dolari, în aceeaşi zi, conform Reuters.

Conform Raportului lunar publicat la 12 august 2020, de OPEC, se aşteaptă ca în acest an cererea globală de petrol să scadă cu 9,06 milioane de barili pe zi (bpd), mai mult decât declinul previzionat în luna iulie - 8,95 milioane bpd. De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2020 la 23,8 milioane de barili pe zi, a mai arătat cartelul, potrivit Reuters. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)