Coronavirus: Guvernatorul statului american New York va publica o carte despre felul în care a gestionat pandemia de COVID-19
Guvernatorul statului american New York, democratul Andrew Cuomo, va publica o carte despre felul în care a gestionat pandemia de coronavirus, a anunţat marţi editura Crown, transmite EFE.
Cartea va avea titlul ''American Crisis: Leadership Lessons from the COVID-19 Pandemic'' (Criza americană: lecţii de leadership ale pandemiei de COVID-19 - n.r.) şi va vedea lumina tiparului la 13 octombrie.
''Am trecut prin infern, dar am învăţat multe. New Yorkul a ajuns să aibă unele dintre cele mai mici rate de infectare cu COVID-19 după ce a avut una dintre cele mai mari rate'', a scris pe Twitter guvernatorul american.
Cuomo a câştigat popularitate la nivel naţional în primele luni ale pandemiei, când New Yorkul s-a transformat în cel mai mare focar din lume, iar guvernatorul democrat s-a dovedit a fi unul dintre liderii-cheie în timpul crizei din SUA, comentează EFE.
Andrew Cuomo s-a făcut remarcat în conferinţele de presă zilnice, datorită abilităţii sale de a explica boala şi demersurile făcute pentru a o combate şi a măsurilor extrem de dure adoptate împotriva COVID-19.
Pe de altă parte, Cuomo a fost acuzat - mai ales de către Partidul Republican - că a aşteptat prea mult înainte de acţiona, la începutul pandemiei, şi pentru felul în care a gestionat situaţia în căminele de bătrâni ale statului, unde au murit mii de oameni.
New York este statul american cel mai afectat de pandemie, cu circa 33.000 de morţi din cele circa 170.000 de decese înregistrate la nivelul întregii ţări, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.
După ce a fost epicentru al COVID-19 în perioada primăverii, New Yorkul a reuşit să ţină departe boala în ultimele luni, în contextul în care numărul de cazuri de îmbolnăvire creştea vertiginos în alte regiuni din Statele Unite.
Cuomo, care a avut ciocniri dure cu Casa Albă, a intervenit luni în cadrul Convenţiei Naţionale a Partidului Democrat şi l-a atacat pe preşedintele republican Donald Trump pentru felul în care a gestionat acesta pandemia de coronavirus.
''Am văzut eşecul unei administraţii care a încercat să nege existenţa virusului, apoi a încercat să-l ignore şi apoi a încercat să-l politizeze'', a afirmat Cuomo. ''Eşuatul guvern federal a văzut cum New Yorkul era asaltat, apoi a văzut cum New Yorkul suferea, însă pe parcursul întregului proces nu a învăţat absolut nimic'', a adăugat el.
Cuomo, în vârstă de 62 de ani, este guvernator al statului New York din 2011, iar anul trecut şi-a anunţat intenţia de a obţine un nou mandat în 2022. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a cucerit în luna iunie 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean
Armata rusă a preluat în luna iunie controlul asupra a încă 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, potrivit platformei ucrainene de analiză militară DeepState, care oferă în fiecare lună bilanțul terenului cucerit de forțele ruse în Ucraina, informează EFE. DeepState atribuie pe canalul său de Telegram aceste cuceriri rusești p
Ameliorarea relațiilor americano-chineze 'necesită acțiuni concrete' (Beijing)
Șeful diplomației chineze, Wang Yi, i-a spus secretarului de stat american Marco Rubio că ameliorarea relațiilor necesită 'acțiuni concrete' și a lansat un avertisment Washingtonului asupra Taiwanului, a relatat miercuri o media de stat chineză, citată de AFP. China și SUA au avut schimburi de opinii tensionate în ultimele luni cu privire
'Denuclearizarea Iranului avansează bine', spune Trump
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că 'denuclearizarea' Iranului și negocierile cu acesta evoluează bine, în pofida versiunilor contradictorii despre noile tratative americano-iraniene și a recentelor atacuri reciproce care au arătat cât de fragilă este încetarea focului convenită luna trecută, relatează agenția EFE.
Noi lovituri ale Kievului asupra industriei de apărare ruse și a unor rafinării
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Z
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, își începe în Azerbaidjan turneul în Caucazul de Sud
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns miercuri la Baku, capitala Azerbaidjanului, prima oprire a turneului său în Caucazul de Sud care o va purta joi în țara învecinată, Armenia, informează EFE. Ursula Von der Leyen a fost primită pe aeroportul din Baku de ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov și de alți oficiali.
Germania are în vedere retragerea navelor sale destinate misiunii de deminare a Strâmtorii Ormuz
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condițiile pentru desfășurarea lor în Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri, la Berlin, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează dpa. 'Nu vor aștepta la nesfârșit', a declarat Pistorius într-
SUA250/Trump inaugurează noul Air Force One într-o deplasare pentru inaugurarea muzeului Theodore Roosevelt
Președintele american Donald Trump se deplasează în această miercuri în statul Dakota de Nord pentru a inaugura un muzeu în onoarea lui Theodore Roosevelt, invocând moștenirea președintelui republican pentru promovarea unui mesaj al măreției americane în contextul apropierii sărbătorii naționale din 4 iulie, relatează Reuters. Pe
Pistorius afirmă că Berlinul dorește acorduri pentru fabricarea de arme americane în Germania
Germania vrea să producă pe teritoriul său mai multe arme americane de care armata sa are nevoie, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care dorește să extindă cooperarea militar-industrială dintre Germania și Statele Unite, relatează AFP. Această inițiativă are loc înainte de summitul NATO din Turcia, din 7
Japonia își reafirmă sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe
Guvernul Japoniei și-a reafirmat miercuri sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe Andrii Sîbiga la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, informează EFE. Ministrul de externe al Japoniei, Toshimitsu Motegi, a declarat, la începutul î
Republica Cehă: Experți în drepturile omului demisionează dintr-un oficiu guvernamental reorganizat de premierul naționalist Andrej Babis
Peste 50 de experți în drepturile omului din organismul guvernului ceh de combatere a discriminării au demisionat, acuzând executivul naționalist al premierul Andrej Babis că subminează independența acestui organism și că îi amenință pe cei mai vulnerabili, relatează miercuri agenția EFE. Demisia colectivă a acestora - cei 50 reprezentâ
Marea Britanie: Burnham se va confrunta cu un deficit de finanțare a cheltuielilor de apărare, dacă va deveni prim-ministru
Andy Burnham va trebui să găsească încă 4,7 miliarde de lire sterline (6,2 miliarde de dolari) pentru a acoperi deficitul de finanțare a apărării, fie prin tăieri mai mari de cheltuieli, fie prin taxe mai ridicate, dacă, așa cum este de așteptat, va deveni prim-ministru al Marii Britanii în luna iulie, transmite miercuri Reuters. Prim-ministrul Kei
Discuții tehnice indirecte la Doha între Iran și SUA
Reprezentanți americani și iranieni se reunesc miercuri la Doha pentru discuții tehnice indirecte în cadrul convorbirilor destinate să ducă la o reglementare durabilă a războiului în Orientul Mijlociu, potrivit unui diplomat, după schimburi de lovituri între Iran și SUA care au pus în pericol armistițiul actual, relatează AFP. Washingto
O navă a eșuat în Strâmtoarea Ormuz pentru că nu a urmat ruta indicată de Iran (presa iraniană)
O navă portcontainer a eșuat miercuri în Strâmtoarea Ormuz după ce a pătruns într-o zonă cu ape puțin adânci 'în afara rutei maritime autorizate' de Teheran, potrivit televiziunii de stat iraniene, preluată de agenția EFE. Nava a rămas blocată și are încărcătură la bord. Nu sunt deocamdată cunoscute detalii despre ac
Mark Rutte: SUA rămân indispensabile pentru apărarea Ucrainei
Statele Unite rămân indispensabile pentru apărarea Ucrainei, a declarat miercuri, la Berlin, secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conferință de presă comună cu cancelarul federal Friedrich Merz și ministrul apărării german, Boris Pistorius, informează Reuters. 'Când vine vorba de apărarea Ucrainei, SUA sunt &ici
Acordul comercial dintre UE și SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului să își exporte bunurile industriale fără taxe vamale în schimbul aplicării unui tarif de 15% la majoritatea produselor europene, informează EFE. Acordul intră în vigoare la aproape un an după ce președint





