logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Germania a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după luna mai

Image

Germania a înregistrat 1.510 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr zilnic raportat în peste trei luni, a anunţat miercuri Institutul Robert Koch (RKI), relatează dpa.

Cifra de miercuri ridică la 226.914 numărul total de persoane care au avut sau au în prezent virusul, în timp ce 9.243 de persoane au murit, decesele lor fiind asociate COVID-19, boala provocată de coronavirus, potrivit RKI.

Numărul cazurilor de coronavirus din Germania a crescut în ultimele săptămâni, cu peste 1.000 de cazuri suplimentare înregistrate timp de mai multe zile. La vârful epidemiei la începutul lunii aprilie, numărul zilnic al cazurilor a ajuns la peste 6.000.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut marţi populaţiei să respecte cu stricteţe recomandările pentru combaterea epidemiei de coronavirus, avertizând că este exclusă orice nouă relaxare a restricţiilor în contextul înmulţirii actuale a cazurilor de coronavirus în Germania.

Ea a atras atenţia că recenta creştere a numărului de cazuri de coronavirus a fost cauzată de o mai mare mobilitate şi de un contact sporit între oameni, în special în adunările mari care au dus la focare locale. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie