Creştere continuă a noilor cazuri de COVID-19 în Germania; guvernul caută soluţii pentru a evita reînchiderea şcolilor
Germania continuă să înregistreze o creştere a noilor cazuri de COVID-19 de la o zi la alta, numărul raportat vineri ajungând la un nivel care nu s-a mai întâlnit din luna mai, în timp ce guvernul federal şi landurile caută soluţii în faţa acestei evoluţii amplificate de revenirea din vacanţe şi în contextul începerii anului şcolar, transmite agenţia EFE.
Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase a raportat vineri 1.449 noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ după 1 mai.
Cancelarul Angela Merkel, revenită miercuri din concediul estival, şi-a reluat întâlnirile cu responsabilii regionali, în căutarea unui consens pentru desfăşurarea activităţii şcolare.
''Educaţia este de competenţa landurilor - statele federale -, dar interesul comun, la toate nivelurile, este să dăm prioritate maximă unei reluări cât mai reuşite a şcolii'', a declarat purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert.
Conform practicii obişnuite în Germania, redeschiderea şcolilor se face gradual, la începutul lunii august fiind deschise şcolile în 6 din cele 16 landuri, activitatea educaţională reluându-se pe ansamblul ţării până la începutul lui septembrie. Dar au fost deja confirmate cazuri de COVID-19 în rândul unor elevi şi cadre didactice din şcolile redeschise, ceea ce a impus măsuri punctuale de izolare şi de suspendare a cursurilor.
Obiectivul acum este evitarea unei închideri generale a instituţiilor de învăţământ, cum s-a întâmplat începând din luna martie, şi pregătirea unui ''plan B'' pentru eventualitatea unui al doilea val epidemic de proporţiile celui din primăvară.
Închiderea şcolilor în timpul acelui val a evidenţiat ''potenţialul'' educaţiei prin mijloace digitale, a declarat copreşedinta Partidului Social-Democrat (SPD), Saskia Esken, care a participat la ultima reuniune a lui Merkel cu responsabilii regionali.
Guvernul de la Berlin încearcă să garanteze că toţi profesorii vor dispune de laptop-uri şi toţi elevii vor avea acces ieftin la internet. Şcolile şi liceele vor trebui să aibă acces la internetul în bandă largă, pentru aceasta executivul alocând o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro.
În urma creşterii cazurilor de COVID-19 importate - conform RKI unul din trei noi cazuri este importat -, începând de sâmbătă este obligatorie pentru persoanele revenite din zonele de risc să se testeze la intrarea în Germania sau să prezinte un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore.
Pe baza criteriului ce are în vedere un prag de 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, Institutul Robert Koch a stabilit 130 de astfel de zone de risc epidemiologic, printre care şi o parte din România. Aproape întreg teritoriul Spaniei a fost declarat vineri zonă de risc epidemiologic.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave














