logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

OMS: Coronavirusul nu se transmite prin alimente; oamenii se tem deja destul de pandemie, afirmă un director al organizaţiei

Image

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a apreciat joi că noul coronavirus nu poate fi transmis prin alimente, după ce China a anunţat că a descoperit virusul care provoacă noua boală COVID-19 în alimente de import, relatează agenţiile internaţionale de presă.

"Nu credem că coronavirusul se poate transmite prin alimente. Dacă am înţeles bine, China caută virusul pe ambalaje, a testat sute de mii şi a găsit foarte puţine, sub 10 (eşantioane) pozitive", a explicat cercetătoarea Maria Van Kerkhove, citată de AFP.

Totuşi, "ştim că (virusul) poate rămâne o vreme pe suprafeţe" şi "am dat indicaţii, împreună cu FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură), cu privire la normele de securitate şi muncă" în sectorul alimentar, a menţionat cercetătoarea, responsabilă cu maladiile emergente în cadrul OMS.

"Oamenii nu trebuie să se teamă nici în ce priveşte alimentele, nici ambalajele alimentare sau lanţul alimentar", a subliniat Michael Ryan, director pentru situaţii de urgenţă la OMS.

"Alimentaţia noastră în ce priveşte COVID este sigură: nu există date care să demonstreze că alimentele sau lanţurile alimentare participă la transmiterea virusului", a adăugat Ryan, amintind de necesitatea respectării precauţiilor de utilizare cum sunt spălarea pe mâini sau procesarea alimentelor.

"Nu trebuie exacerbate astfel de informaţii, oamenii se tem deja destul de pandemie", a conchis responsabilul OMS.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie