Coronavirus: Venezuela a depăşit pentru prima dată 1.000 de cazuri pe zi
Venezuela a depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus în 24 de ore, a anunţat marţi guvernul, citat miercuri de France Presse.
Aproximativ 1.138 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate de luni până marţi, la un total de 27.938 de cazuri, a precizat ministrul comunicaţiilor şi informaţiilor Jorge Rodriguez.
Epidemia de coronavirus a făcut oficial 238 de morţi de la începutul pandemiei.
Ţara, care se confruntă cu o accelerare a contaminării, avea sub 20.000 de cazuri în urmă cu nouă zile.
Cu toate acestea, acest bilanţ oficial este pus la îndoială de opoziţie sau organizaţii nonguvernamentale precum Human Rights Watch, care consideră că nu reprezintă realitatea în această ţară în criză cu 30 de milioane de locuitori.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a prelungit duminică "starea de alertă" instaurată pentru 30 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, care îi permite să extindă carantina în vigoare din martie. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.