REPORTAJ/Tulcea: Pandemia cu noul coronavirus a schimbat comportamentul turiştilor din Deltă
Pandemia cu noul coronavirus a schimbat comportamentul persoanelor care preferă să vină în Delta Dunării în vacanţă, iar unii agenţi economici sunt neîncrezători în şansele de a supravieţui următorului sezon rece, chiar dacă acum au ocupate toate locurile de cazare.
Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a declarat pentru AGERPRES că măsurile de siguranţă sanitară luate în contextul pandemiei pot aduce plusvaloare turismului din această zonă şi a amintit că industria ospitalităţii a fost grav afectată de pandemie.
"În luna martie, Delta Dunării trebuia să fie plină de turişti, dar toate unităţile de cazare s-au închis. Deschiderea pensiunilor de Rusalii, gradul de ocupare actual permit să avem speranţe de supravieţuire în acest an, cu atât mai mult cu cânt majoritatea pensiunilor au rămas cu preţurile de anul trecut", a afirmat Ţibuleac.
Gradul ridicat de siguranţă sanitară din unele unităţi de cazare i-a făcut pe turişti să-şi prelungească concediile din Deltă, potrivit administratorului unei pensiuni din satul Lunca, Mihaela Feodorof.
"Anul acesta, faţă de anul trecut, turiştii şi-au prelungit concediile. Avem acum oaspeţi ale căror sejururi au ajuns la zece zile. Circa 95% din turişti sunt relaxaţi. Nu intră în aglomerări, stau lejer la mese, la piscine şi asta datorită faptului că avem un spaţiu generos", a afirmat Mihaela Feodorof.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/ AGERPRES FOTO
La Mahmudia, un sat de pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, proprietarul unui hotel, Gheorghe Chiscop, a remarcat faptul că şi disponibilitatea de consum a oaspeţilor s-a schimbat.
"Tipologia a rămas oarecum aceeaşi, dar disponibilitatea de consum s-a schimbat. În sezoanele precedente, la ora 23,00, lumea nici nu se gândea să plece în camere, oamenii socializau, se bucurau de frumuseţea deltei, de terasele de pe malul Dunării. Acum, din păcate, constat că la ora 22,15, jumătate din oaspeţi sunt în camere. Se consumă mai grijuliu, oamenii sunt mai atenţi cu banii. Astea sunt vremurile, e de înţeles", a menţionat Chiscop.
În opinia lui, pandemia cu noul coronavirus este "încununarea tuturor relelor", în condiţiile în care, din cauza lipsei de predictibilitate, a stopat toate investiţiile, iar statul a sprijinit prea puţin industria ospitalităţii.
"Am plătit toate debitele la stat, pentru că nu-mi permit falimentul. Acum, chiar dacă suntem bine aparent, toate locurile sunt ocupate, nu ştim ce vom face mâine. Avem multe lucruri de făcut, dar stăm cu teama că activitatea noastră va fi închisă. Ne e teamă să ne mişcăm. Dacă situaţia medicală se îmbunătăţeşte, am putea spera, altfel cred că la 15 septembrie am putea închide porţile. Cât timp vom avea clienţi şi vom reuşi să ieşim măcar pe zero, vom rămâne la muncă. Statul a fost un bun partener cât timp am avut bani şi i-am împărţit. Acum, la greu, nu-l mai simţim partener. Nu înţeleg de ce trebuie să plătesc, cât timp nu funcţionez", a declarat Gheorghe Chiscop.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/ AGERPRES FOTO
În satul Crişan de pe braţul Sulina al Dunării, lucrările de modernizare a unui complex turistic au început încă din timpul iernii, potrivit administratorului Beniamin Crăciun.
"În timpul pandemiei, am construit şi am deschis o piscină, iar acum avem un nou tip de unitate de cazare, bungalouri pe malul Dunării şi un restaurant nou tip cherhana cu specific pescăresc. Încercăm să gândim un plan care să ne salveze. Urmează sezonul de iarnă ,în care suntem pregătiţi să mergem cu motoarele mai puţin turate", a afirmat Crăciun.
El a amintit că în timpul pandemiei a renunţat la 20% din personal, dar acum oamenii au fost reangajaţi.
"Având în vedere că rezervările vin, sperăm să reuşim să încheiem contracte mai multe cu agenţiile de turism, iar lucrurile să înceapă să se mişte. A crescut mult numărul zilelor petrecute în hotel, iar gradul de ocupare este mai bun decât cel de anul trecut cu 30%. La noi vin şi turişti străini din Anglia, Spania şi America", a menţionat administratorul resortului din satul Crişan.
Toţi operatorii turistici plătesc mai mult acum pentru produsele de igienă, iar creşterea este estimată la cel puţin zece procente de către administratorul unei pensiuni din acelaşi sat.
"Avem dezinfectanţi la toate intrările şi ieşirile, masa se serveşte doar afară, toate mesele sunt distanţate la doi metri, am lăsat un spaţiu mai mare între check-in şi check-out. Cred că per ansamblu cheltuielile de curăţenie au crescut cu cel puţin 10%", a afirmat administratorul unei pensiuni din satul Crişan, Denisa Mocanu.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/ AGERPRES FOTO
Unele unităţi de cazare din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au introdus şi meniuri digitale.
"Avem meniu digital pe terasă şi respectăm toate măsurile de siguranţă sanitară. Investiţia făcută în bungalouri a început înainte de pandemie, iar distanţa dintre ele, de cel puţin 20 de metri, a fost lăsată pentru intimitate. Sunt câteva bungalouri mai apropiate, dar sunt pentru grupurile formate din mai multe familii", a explicat administratorul unei pensiuni din apropiere de satul Lunca, Radu Manolache.
Spre deosebire de unităţile de cazare din Delta Dunării, cele din municipiul Tulcea recuperează mai greu pierderile cauzate de pandemie, un hotel de pe malul fluviului având acum ocupate doar 40% din locurile de cazare, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, era plin de turişti străini.
Foto: (c) Luisiana Bîgea/ AGERPRES FOTO
"Lucrez de 20 de ani în industrie şi în nici un an nu am avut un număr aşa redus de turişti. Încercăm să supravieţuim şi să nu dăm oameni afară. Avem 104 angajaţi. Toate rezervările pe care le aveam la începutul sezonului au fost anulate, iar acum ne bazăm pe turiştii români, dar este foarte greu. Avem oferte personalizate pentru turişti, am introdus plata cu cardurile de vacanţă şi încercăm să venim în întâmpinarea oaspeţilor", a afirmat reprezentanta hotelului din Tulcea, Veronica Pânzaru.
Unitatea le oferă turiştilor şi excursii în Delta Dunării, iar dacă anul trecut toate cele trei nave erau ocupate la capacitate maximă şi aveau programate plimbări pe canale, anul acesta cel mult o navă pleacă într-un week-end încărcată la jumătate din capacitate în excursie în Deltă.
"Din păcate, suntem afectaţi într-o măsură foarte mare de închiderea restaurantelor, pentru că baza în această industrie este restaurantul. Acum, în limita posibilităţilor, încercăm să le oferim turiştilor cazaţi la noi mesele pe terase. La altceva nici nu mai avem ce să mai gândim. Doar încercăm să supravieţuim şi să ne menţinem personalul, să vâslim cu toţii la aceeaşi barcă", a menţionat Veronica Pânzaru.
Măsurile de protecţie luate de operatori în contextul pandemiei cu noul coronavirus sunt apreciate de unii turişti.
"Sunt pentru prima dată în Delta Dunării. Am început un tur al României şi profit astfel de starea de pandemie. Cred că aici, în Deltă, este mult mai interesant, în ideea în care e mai mult de explorat. Cel puţin aici, mi se pare că măsurile de siguranţă s-au implementat mult mai bine decât în alte părţi ale României", a menţionat Alexandra Trif, în vârstă de 30 de ani, din Cluj.
Unii agenţi economici care oferă servicii de turism în Delta Dunării au încercat să profite de pe urma turiştilor aflaţi pentru prima oară în zonă.
"Am aflat de curând că au fost turişti suprataxaţi la transportul pe Dunăre, de la Murighiol la Sulina, ori lucrurile acestea nu trebuie acceptate. A solicita o factură sau o chitanţă este obligatoriu, pentru a elimina asemenea derapaje care nu fac decât să afecteze turismul pe termen mediu şi lung. Înainte de a ajunge aici, turiştii trebuie să se intereseze cu privire la zona în care ajung, serviciile care le sunt oferite, astfel încât vacanţa să nu le fie afectate", a precizat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.
Referindu-se la intensificarea controalelor anunţată de autorităţile tulcene, Ţibuleac şi-a exprimat speranţa ca acestea să fie efectuate în cooperare cu industria.
"Este evident că aceste controale trebuie să existe. Îmi doresc însă ca ele să fie făcute în funcţie de realitatea de pe teren, în cooperare cu industria, nu o hăituire a acestei", a precizat Ţibuleac.
AMDTDD, în colaborare cu Consiliul Judeţean Tulcea, a organizat, în perioada 4-7 august, infotrip-ul "Ecoturismul în cea mai sigură destinaţie turistică - Delta Dunării", pentru a promova turismul deltaic, cu accent pe ecoturism, traseele de caiac-canoe sau canotci şi gastronomia specifică zonei.
AMDTDD este o organizaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, înfiinţată în luna aprilie 2018 cu scopul de a promova şi de a dezvolta, pe termen scurt, mediu şi lung, Delta Dunării şi Dobrogea de Nord. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat
Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Vaslui: Un urs a fost văzut în orașul Negrești; cetățenii - avertizați prin RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă seară, în zona Școlii din orașul Negrești, populația fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui. Animalul a fost observat ulterior pe strada Gării, într-o zonă locuită, pentru gestionarea situației și prevenirea
Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară
Centrul Infotrafic informează că, începând de duminică după-amiază, se vor deplasa patru transporturi agabaritice în țară. Traseele sunt: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 21 - DN 2B - DN 26 - Tulucești, Galați; un transport format dintr-un camion cu masa 120 tone; - PTF Nădlac II
Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza formarea
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)
Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.
MAI avertizează asupra unei campanii care incită împotriva forțelor de ordine: Informațiile sunt false
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei campanii susținute cu postări în online care incită împotriva forțelor de ordine. Informațiile sunt false și special concepute pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, avertizează sâmbătă sursa citată.














