Fotbal/Coronavirus: Ministrul german al Sănătăţii respinge ideea revenirii suporterilor pe stadioane
Ministrul german al Sănătăţii a respins, luni, ideea revenirii suporterilor de fotbal pe stadioane, susţinând ca va transmite ''un semnal prost'', deoarece ţara se confruntă cu o revenire a numărului infecţiilor cu coronavirus, scrie AFP.
''Mii de suporteri pe stadioane...nu merge cu tendinţa actuală'', a spus Jens Spahn.
Şi Sindicatul medicilor germani s-a pronunţat împotriva reîntoarcerii spectatorilor pe stadioane pe stadioanele de fotbal din Bundesliga, considerând că acest lucru ar duce la înmulţirea numărului de infectări cu noul coronavirus.
"Pericolul unor infectări masive ar fi real, dacă am avea ghinionul să existe un supercontagiator printre spectatori şi virusul s-ar răspândi ca un foc", a declarat preşedinta sindicatului, Sussane Johna, citată de presa din ţara sa.
De asemenea, Johna şi-a exprimat scepticismul cu privire la planul Ligii germane de fotbal (DFL), referitor la o revenire limitată a publicului în tribune.
"Lucrul înşelător legat de coronavirus este că cineva se poate simţi perfect bine şi să aibă infecţia în gât. În mijlocul sărbătoririlor, scandărilor şi bucuriei, infecţiile se pot multiplica foarte repede", a explicat specialista germană.
DFL a sugerat un plan care prevede, între altele, eliminarea vânzării de alcool în interiorul stadioanelor, excluderea locurilor în picioare pentru spectatori şi a cotei de bilete pentru echipele vizitatoare, pe lângă o reducere a capacităţii.
"Eforturile DFL sunt de înţeles. Dar nu este realist să ne gândim că aceste măsuri servesc la prevenirea infectărilor", a mai spus Johna.
Primele două eşaloane fotbalistice ale fotbalului din Germania, Bundesliga şi 2.Bundesliga, susţineau că sunt pregătite să permită prezenţa unui anumit număr de fani pe stadioane, odată cu noul sezon intern, dacă autorităţile politice vor permite acest lucru.
Christian Seifert, preşedintele Ligii germane de fotbal (DFL), a declarat, la începutul lunii, că prezenţa spectatorilor depinde doar de hotărârile pe care le vor lua politicienii.
''Dacă şi când vor reveni fanii pe stadioane nu este o decizie a DFL ci a liderilor politici. DFL nu aşteaptă şi nu cere nimic, dar noi suntem
pregătiţi să facem acest mic pas, să primim un număr de spectatori în tribune, atunci când se va aproba acest lucru. Fotbalul profesionist va rebveni în paşi mici. Nu există o baghetă magică prin care politicienii să permită să avem iar stadioane pline. Va trebui să revenim la normalitate treptat'', a spus Seifert.
În urmă cu două zile, premierul landului Bavaria, Markus Soeder, spunea că nu consideră oportună revenirea fanilor pe stadioane odată cu debutul noului sezon din Bundesliga, în condiţiile în care numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 începe din nou să crească.
Noua ediţie a Bundesligii va debuta pe 18 septembrie 2020 şi se va încheia pe 22 mai 2021, potrivit calendarului publicat de Federaţia germană de fotbal (DFB), în timp ce sezonul 2019-2020 s-a încheiat cu stadioanele goale.
Titlul de campioană a revenit echipei Bayern Munchen, al 30-lea din istoria sa. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Brighton a câștigat la Sunderland, în Premier League; Manchester United, ținută în șah de Tottenham
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sunderland cu scorul de 2-0, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a primei ligi engleze de fotbal. ''Pescărușii'' s-au impus prin golurile marcate de belgianul Maxim De Cuyper (53) și de alger
Polo masculin: CS Dinamo București, învinsă clar de Vouliagmeni în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa greacă Vouliagmeni NC cu 21-11 (7-3, 5-4, 6-2, 3-2), sâmbătă seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a pierdut al doilea joc consecutiv din grupă și nu mai are șanse de a accede în faza următoare. Golurile echipei
Handbal feminin: Corona Brașov, calificată în turul 3 preliminar al EHF European League, deși a pierdut la Belgrad
Corona Brașov s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, deși a fost învinsă în deplasare de ZRK Steaua Roșie Belgrad, cu scorul de 28-26 (16-15), sâmbătă seara, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. Corona se impusese în prima manșă cu scor
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat și în deplasare cu TUSSIES Metzingen în EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația germană TUSSIES Metzingen și în manșa secundă a turului al doilea cu 29-28 (13-16), sâmbătă seara, în deplasare. SCM își asigurase în mare măsură
Fotbal: FC Barcelona a învins-o pe Getafe cu 3-0, în La Liga
FC Barcelona a învins-o pe Getafe, adversara Universității Craiova din Conference League, cu scorul de 3-0, sâmbătă seara, pe Camp Nou, într-un meci din etapa a opta a primei ligi spaniole de fotbal. Catalanii au obținut a opta victorie consecutivă în La Liga prin golurile marcate de Anthony Gordon (2), Gabriel Jesus (3
VIDEO Fotbal feminin: România, învinsă de Finlanda cu 4-0 în preliminariile Campionatului European U17
Selecționata României a fost învinsă de Finlanda cu scorul de 4-0 (3-0), sâmbătă, pe Albert Bartlett Stadium din Airdrie (Scoția), în Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2027. Golurile au fost marcate de Kerttu Kossila (2, 10), Olivia Sallinen (13) și Sara Varis (90+1). Nordi
Auto-F1: Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în cursa de Formula 1 de duminică, la Marele Premiu al statului Singapore, după ce a stabilit cel mai bun timp în calificările de sâmbătă seară, pe o pistă care se uscase în urma unei ploi torențiale căzute spre sfârșitul după-amiezii, scrie AFP.
Fotbal: Bayern Munchen, doar o remiză cu Augsburg, în Bundesliga; bavarezii au primit gol după doar 8 secunde
Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, nu a reușit decât un rezultat de egalitate, 2-2, sâmbătă, pe terenul lui Augsburg, în etapa a 5-a a Bundesligii, bavarezii bifând nefericitul record al primirii celui mai rapid gol din istoria primei ligi valorice. Imediat după lovitura de start, mingea a fost pasată î
VIDEO Ciclism: Francezul Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat Turul Lombardiei 2026
Ciclistul francez Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat primul 'Monument' al tinerei sale cariere, impunându-se în solitar în Turul Lombardiei - după o prestație spectaculoasă - sâmbătă, la Como, scrie AFP. La doar 20 de ani și 16 zile, rutierul din Hexagon devine cel mai tânăr câ
Tenis: Carlos Alcaraz, debut cu dreptul la Shanghai (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 2) a debutat cu dreptul la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, calificându-se în runda a treia după victoria lejeră, în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo (55 ATP).
Fotbal: Arsenal Londra, victorie pe teren propriu cu Leeds United, în Premier League
Echipa Arsenal Londra, campioana en-titre din Premier League, s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, cu 2-1 în fața celor de la Leeds United, în meciul care a deschis etapa a 6-a a campionatului intern de fotbal. Pe Emirates Stadium, gazdele au marcat prin Riccardo Calafiori (62) și Bruno Guimaraes (70), oaspeții punctând prin James Justi
Fotbal: Federația portugheză l-a 'suspendat provizoriu' de la echipa națională pe Cristiano Ronaldo
Federația Portugheză de Fotbal (FPF) a anunțat sâmbătă deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva superstarului Cristiano Ronaldo, care a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu antrenorul principal, pe 30 septembrie, scrie AFP. 'Având în vedere caracterul urgent al procedurii,
Tenis: Chinezoiaca Zheng Qinwen, adversara rusoaicei Mirra Andreeva în finala de la Beijing (WTA)
Jucătoarea chineză de tenis Zheng Qinwen (54 WTA) va fi adversara rusoaicei Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, sâmbătă, în cea de-a doua semifinală, în două seturi, 7-5, 6-2, de belgianca Elise Mertens (19 WTA, favorită nr. 13).
Fotbal: Internaționalul englez Cole Palmer, jucătorul lui Chelsea până în 2034
Atacantul englez Cole Palmer a semnat o prelungire a contractului care îl va menține la Chelsea până în 2034, scrie DPA. Noua înțelegere extinde angajamentul lui Palmer cu un an, acesta semnând anterior, în august 2024, o prelungire de doi ani, până în 2033. Jucătorul în v&ac
Auto - F1: Max Verstappen (Red Bull) a câștigat proba de sprint la Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al statului Singapore, etapa a 17-a a Campionatului Mondial de Formula 1, cursă perturbată de o ploaie torențială care a dus la numeroase abandonuri, inclusiv cel al britanicului George Russell (Mercedes), scrie AFP. Verstappen, p














