logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

"România în şi după pandemie" - punct de vedere al Academiei Române pentru eliminarea efectelor crizei generate de coronavirus

Imagine din galeria Agerpres

Reconsiderarea rolului economic şi social al statului şi al parteneriatului public-privat, lansarea unui program de stopare a declinului demografic şi de creştere a natalităţii, asigurarea premiselor necesare şi suficiente pentru refacerea economiei şi dezvoltarea durabilă a României se numără printre direcţiile de acţiune propuse de grupul de reflecţie al Academiei Române, dedicate stopării crizei generate de pandemia de coronavirus.

Intitulat "România în şi după pandemie", punctul de vedere asumat de Biroul prezidiului Academiei Române, oferă o analiză a principalelor sectoare considerate a fi afectate de pandemie, precum educaţia, cercetarea ştiinţifică, agricultura, resursele minerale şi energia, mobilitatea, pentru care propune "obiective şi acţiuni pentru atenuarea sau chiar eliminarea efectelor crizei".

"Situaţia creată în România de apariţia şi evoluţia pandemiei, al cărei impact socio-economic este îngrijorător, dacă nu chiar dezastruos, pentru unele sectoare, a determinat constituirea unui grup de reflecţie în cadrul Academiei Române, format din academicieni, cercetători din institutele Academiei Române, reprezentanţi ai mediului universitar. Acesta a analizat şi propus o serie de măsuri necesare pentru atenuarea efectelor pandemiei pe termen scurt, mediu şi lung. Grupul de reflecţie consideră că pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate pentru relansarea societăţii şi economiei româneşti în cadrul unui program strategic de dezvoltare durabilă", se precizează în documentul postat pe site-ul Academiei.

Potrivit sursei citate, "statul reprezintă un agent economic sui generis, a cărui intervenţie creşte odată cu mărirea gradului de complexitate a economiei, cu extinderea globalizării, a digitalizării pe plan mondial, în contextul unor probleme majore, generate de dezastre naturale, pandemii, degradarea mediului".

Grupul de reflecţie al Academiei consideră că este necesară "investigarea atentă a problemelor legate de migrarea populaţiei şi de reducerea îngrijorătoare a numărului de locuitori din anumite zone" şi "lansarea unui program de stopare a declinului demografic şi de creştere a natalităţii".

De asemenea, trebuie asigurate premisele "necesare şi suficiente" pentru refacerea economiei şi dezvoltarea durabilă a României prin: îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei; creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă; asigurarea unui nivel de educaţie cât mai apropiat de cerinţele economiei şi societăţii moderne; promovarea şi susţinerea finanţării investiţiilor publice şi private, ca factor de creştere economică şi de progres social; regândirea sistemului de împrumuturi şi dobânzi pentru susţinerea sectorului economic şi a iniţiativelor private; elaborarea unor măsuri şi instrumente de creştere a eficienţei economice şi de protecţie a mediului.

În acelaşi cadru sunt necesare: conceperea şi implementarea unor programe pentru creşterea rezilienţei economice, a vitezei de recuperare a declinului economic şi social; promovarea conceptelor legate de implementarea noii revoluţii industriale, cu profunde consecinţe în toate sectoarele socio-economice; acordarea unei atenţii sporite schimbărilor structurilor industriei, comportamentului consumatorilor, poziţiilor pieţei şi atractivităţii sectoarelor; stimularea creativităţii şi inovării pentru progresul social şi economic al ţării; refacerea încrederii populaţiei în viitorul ţării, în forţa unităţii naţionale; mobilizarea întregului potenţial intelectual pentru relansarea societăţii româneşti şi consolidarea prestigiului României, ca ţară cu o economie modernă, cu un sistem de educaţie performant, cu un sistem de sănătate eficient, cu un program coerent de dezvoltare generală.

Alte direcţii considerate importante de academicieni sunt valorificarea oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană, cu rol complementar faţă de eforturile la nivel naţional, determinante pentru dezvoltarea socio-economică a ţării pe termen mediu şi lung, operaţionalizarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă până în anul 2030, document oficial ca interfaţă la agenda ONU, cu accent pe noua paradigmă a dezvoltării durabile, având la bază reducerea inechităţi sociale şi a sărăciei extreme; participarea activă, cu resurse proprii şi cu resurse atrase, la programul european "Green Deal", cu impact major asupra ecosistemelor naturale la nivelul întregii ţări, pentru creşterea eco-eficienţei şi a capacităţii de protecţie a mediului.

Conform documentului, trebuie constituită o comisie guvernamentală pentru analiza modului de gestionare a capitalului bancar, menită să vizeze rata dobânzilor, facilităţile privind perioada de graţie şi rambursare a creditelor, dobânzile subvenţionate, precum şi modul de susţinere a capitalului bancar naţional public şi privat. De asemenea, trebuie elaborat un program naţional pentru gestionarea durabilă a resurselor minerale, ca şi programul geologic naţional de reevaluare a acestor resurse, cu recomandări de valorificare a lor.

Academia Română îşi propune să organizeze periodic dezbateri pe teme de interes naţional, cu invitarea unor reprezentanţi ai instituţiilor interesate, ai mediului de afaceri şi ai factorilor de decizie şi se oferă să constituie un grup de lucru cu scopul analizării evoluţiei decalajelor în diferite domenii din ţara noastră, în comparaţie cu statele dezvoltate din Europa.

Rezultatele urmează să fie publicate trimestrial într-un buletin informativ cu menţionarea principalilor indicatori la nivel naţional şi internaţional.

Totodată, Academia Română îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ la elaborarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung.

Grupul de reflecţie a fost alcătuit din academicienii Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Ioan Dumitrache, secretar general, Nicolae Anastasiu, Secţia de Ştiinţe Geonomice, Florin Filip, preşedintele Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, Nicolae Săulescu, Secţia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Economie Naţională, precum şi dintr-o serie de alţi directori ai unor importante institute ale acestui for. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 08-11-2026 10:57

Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară

Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Social 08-11-2026 09:37

Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș

Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de

Social 08-11-2026 09:31

Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat

Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.

Social 08-11-2026 09:21

Vaslui: Un urs a fost văzut în orașul Negrești; cetățenii - avertizați prin RO-ALERT

Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă seară, în zona Școlii din orașul Negrești, populația fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui. Animalul a fost observat ulterior pe strada Gării, într-o zonă locuită, pentru gestionarea situației și prevenirea

Social 08-11-2026 08:43

Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară

Centrul Infotrafic informează că, începând de duminică după-amiază, se vor deplasa patru transporturi agabaritice în țară. Traseele sunt: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 21 - DN 2B - DN 26 - Tulucești, Galați; un transport format dintr-un camion cu masa 120 tone; - PTF Nădlac II

Social 08-11-2026 08:38

Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza formarea

Social 08-11-2026 05:10

Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți

Social 07-11-2026 22:00

VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș

Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru

Social 07-11-2026 19:48

REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)

Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &

Social 07-11-2026 19:25

ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret

Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț

Social 07-11-2026 18:15

CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat

Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l

Social 07-11-2026 17:35

Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari

O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată

Social 07-11-2026 17:04

Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.

Administratie 07-11-2026 15:40

Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan

Social 07-11-2026 15:15

Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)

Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.