logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Festivalul de la Salzburg îşi lansează sezonul centenar, în pofida îngrijorărilor legate de noul coronavirus

Image

Cel mai mare festival din lume dedicat muzicii clasice debutează sâmbătă la Salzburg, după ce organizatorii au luat decizia de a nu permite pandemiei de COVID-19 să determine anularea sezonului centenar al evenimentului, informează DPA.

Totuşi, lista noilor producţii a fost drastic redusă la doar două spectacole de operă şi o piesă de teatru, în contextul în care măsurile de carantină şi restricţiile de călătorie au afectat considerabil programul de repetiţii prevăzute în cadrul Festivalului de la Salzburg.

Opera "Elektra", de Richard Strauss, este primul spectacol care va avea premiera în această vară în oraşul austriac. Această dramă despre răzbunare, inspirată din tragedia greacă "Electra" a lui Sofocle, este pusă în scenă de regizorul polonez Krzysztof Warlikowski.

Premiera mondială a unui spectacol bazat pe o piesă de teatru a controversatului laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 2019, scriitorul austriac Peter Handke, va avea loc în ziua următoare, duminică, 2 august.

Noua lui piesă de teatru, "Zdenek Adamec" spune povestea unui tânăr bărbat care îşi dă foc la Praga în 2003 pentru a protesta faţă de o serie de evenimente politice şi ecologice.

Tot duminică, Joana Mallwitz va deveni prima femeie care va dirija un spectacol de operă în istoria de 100 de ani a festivalului. Artista germană va dirija o nouă punere în scenă a operei bufe "Cosi fan tutte", de Wolfgang Amadeus Mozart.

Festivalul de la Salzburg se evidenţiază în această vară într-o manieră deosebită, în condiţiile în care alte evenimente culturale majore programate în Europa, precum festivalurile Glyndebourne din Marea Britanie, Aix-en-Provence din Franţa şi Bayreuth din Germania, au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

"Spre deosebire de alte sezoane, trebuie nu doar să ţintim spre perfecţiunea artistică, ci trebuie să implementăm şi standarde de siguranţă", a declarat Helga Rabl-Stadler, directorul festivalului, referindu-se la un set de reguli stricte care au fost adoptate de organizatori.

Spectacolele se vor desfăşura fără pauze, iar biletele vor purta numele posesorilor, pentru a permite autorităţilor să depisteze eventualele cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce artiştii participanţi vor fi obligaţi să realizeze frecvent teste de depistare şi să completeze jurnale de sănătate. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d

Life 21-02-2026 19:20

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie

Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră

Life 17-01-2026 22:54

Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european

Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine

Life 17-01-2026 22:38

Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor

Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali

Life 17-01-2026 21:24

VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană

Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le

Life 17-01-2026 21:17

Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european

Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo