REPORTAJ/Iaşi: Copil de 14 ani salvat de un bebeluş de 10 luni în urma unui transplant, operaţia fiind o premieră în România
Un băiat de 14 ani din judeţul Bacău, cu afecţiuni renale grave, va duce o viaţă normală după ce părinţii unui copil în vârstă de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un spital din Cluj au fost de acord să doneze organele, operaţia reprezentând o premieră medicală pentru România, deoarece este vorba de cel mai mic donator în moarte cerebrală înregistrat până acum la noi în ţară.
Pentru salvarea băiatului de 14 ani, medicii şi pediatrii de la Spitalul "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi au stat, duminică, mai bine de şapte ore în blocul operator.

Sursa foto: Spitalul "Dr.C.I.Parhon"
Conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi, a declarat că transplantul renal a fost posibil după ce la Cluj o tragedie a făcut ca un bebeluş de 10 luni să devină salvatorul mai multor persoane. După ce bebeluşul a intrat în moarte cerebrală, părinţii au găsit puterea necesară de a trece peste această dramă şi au fost de acord să aducă o rază de speranţă în viaţa altor persoane aflate în suferinţă şi să îi ajute să aibă o şansă la o viaţă mai bună.
"Este o intervenţie deosebită care a avut loc la Spitalul 'Dr.C.I Parhon', o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui", a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.
La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, Sorina Giosanu, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declară a fi fericită.
"Ieri, până am primit vestea că este bine am 'clocotit'. Nu e uşor. L-au luat la 5,30 dimineaţa şi până dincolo de prânz a fost în sala de operaţii. A fost foarte greu. Foarte greu", a spus mama lui Gabriel, copilul care a beneficiat de transplantul renal.
"Să ştiţi că am avut tot timpul speranţa în suflet. Tot timpul am avut speranţa că poate odată şi odată sună telefonul şi pentru noi. A mai sunat de câteva ori, dar nu a fost atunci momentul. O dată am fost chemaţi la Cluj, şi încă de două ori aici, la Iaşi", a declarat mama copilului beneficiar.
Deşi mama nu şi-a pierdut nicio clipă optimismul, lui Gabriel i-a fost teamă să mai creadă că într-o zi va scăpa de calvarul dializei şi va putea să se joace alături de alţi copii.
"Inima de mamă mi-a dat puterea de a fi optimistă. Dacă eşti mamă, simţi şi simţeam că de data asta va fi. El nu prea credea. Zicea 'nu e adevărat, nu sunt eu norocos', dar de data asta a fost", povesteşte mama băiatului.
Ea a spus că atunci când fiul său Gabriel avea vârsta de 7 ani a aflat că suferă de o maladie gravă în timpul unui control de rutină care trebuia făcut înainte de începerea primului an de şcoală.
"La 7 ani l-am depistat, după care la 5 luni a intrat direct în dializă, dializă peritoneală. După un an şi jumătate a intrat în hemodializă. De atunci facem naveta de trei ori pe săptămână Bacău - Iaşi. M-am dus să fac analizele pentru a intra în clasa I la şcoală. Erau analize de rutină. Aşa am descoperit o anemie severă, i s-a făcut o ecografie, s-au găsit chisturi. Acum a terminat clasa a VIII-a, l-am înscris chiar vineri la liceu. În zilele de marţi şi joi nu mergea la şcoală. Recupera cât putea. Nu a fost chiar atât de bine, dar a dat şi examenul de capacitate, a ţinut pasul cu ceilalţi cât s-a putut", a spus mama adolescentului.
Vestea că fiul ei este compatibil şi poate intra în sala de operaţie i-a adus femeii bucurie, dar şi tristeţe.
"Nu pot să vă spun dacă m-am bucurat sau m-am întristat, mai ales că donatorul era un bebeluş. Eram tot timpul conştientă că pentru sănătatea copilului meu cineva trebuie să moară, dar nu mă aşteptam să fie un bebeluş cel care îi va da o nouă viaţă copilului meu. Eram bucuroasă pentru copilul meu, dar în acelaşi timp eram necăjită că o mamă plânge după un copil. Le mulţumesc din suflet părinţilor. N-am cuvinte. Din suflet le mulţumesc pentru decizia luată. Sper ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un alt copil. La fel ca băiatul meu sunt mulţi copii care suferă. Poate vor avea şi ei vreo şansă cum a avut al meu, să fie bine, să aibă o viaţă normală, să scape de toate înţepăturile şi multe alte lucruri care mai sunt. Nu e uşor să fii înţepat, să nu ai voie să bei câtă apă vrei, să nu ai voie să mănânci o felie de pepene, să fii tot timpul stresat cu gândul că merg la dializă şi îmi va fi rău", a povestit mama lui Gabriel.
Acum, după o perioadă de recuperare, băiatul îşi va putea îndeplini visul de a ieşi afară să joace fotbal alături de alţi copii.
"El visa să se facă fotbalist, să joace fotbal. Din cauza bolii a avut o perioadă în care nu a mers. L-au lăsat picioarele. Îl duceam în braţe la baie, îl duceam în braţe la ambulanţă, de acolo în sala de dializă. Acum merge foarte bine, merge cu bicicleta, dar vrea să fie şi el sănătos ca toţi ceilalţi copii, să joace fotbal, să meargă normal, să meargă la şcoală, să nu mai piardă lecţiile, să se mişte, să fie un copil normal. Mereu mă întreba 'eu de ce nu am fost un copil normal ca toţi ceilalţi, ca şi colegii mei să merg la şcoală?' Am avut noroc că e un copil foarte luptător şi foarte, foarte curajos", a spus mama lui Gabriel.
Transplantul renal făcut la Spitalul "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi nu este prima intervenţie medicală de acest fel.
"Au mai fost intervenţii de transplant de la donator copil la un alt copil aflat pe lista de aşteptare. Sunt trei intervenţii efectuate, aceasta fiind cea de-a patra făcută la Spitalul Parhon. Sunt intervenţii dificile pentru că necesită încă o echipă de transplant lărgită, ajutorul colegilor de la terapie intensivă cu specializare pe pediatrie şi chirurgie pediatrică. Toată această echipă a fost convocată şi a participat la intervenţia de duminică. Mulţumim colegilor din Cluj care au participat la recoltare şi care ne-au facilitat transportarea acestui rinichi. Nu în ultimul rând, şi cel mai important, este mulţumirea noastră şi profundă pentru familia care a făcut acest gest. Este un gest pe care nu-l putem compara cu niciun alt gest făcut pe lumea aceasta", a spus conf. univ. dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi.
Medicii de la Spitalul "Dr.C.I.Parhon" spun că transplantul a fost făcut cu ajutorul celui mai mic copil aflat în moarte cerebrală din România de până acum.
"Copilul de 10 luni este cel mai mic donator aflat în moarte cerebrală de la care s-au recoltat organe până acum în România. Suntem recunoscători familiei care trecând printr-o tragedie, o nenorocire atât de mare, au avut puterea să accepte să doneze organele copilului decedat. Fiind un donator foarte mic, presupune nişte dificultăţi din punct de vedere tehnic, atât din punct de vedere al tehnicilor vasculare, cât şi a tehnicilor urologice. Bineînţeles că şi recoltarea organelor este foarte dificilă la un asemenea donator. Le mulţumesc în mod deosebit colegilor de la Cluj care ne-au ajutat cu recoltarea rinichilor de la acest copil şi în felul ăsta nu a trebuit să mai mergem noi până acolo. Din punct de vedere tehnic, lucrurile au decurs normal, nu a fost nicio problemă tehnică, doar e o complexitate mai mare şi o anumită delicateţe care e necesară a gesturilor chirurgicale, pentru că structurile sunt foarte mici şi presupun o dificultate mai mare decât la un adult sau la un copil mai mare", a declarat dr. Corneliu Moroşanu, unul din membrii echipei care a efectuat transplantul renal de la un copil de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un altul de 14 ani.
Medicul a spus că intervenţia chirurgicală a durat mai bine de cinci ore, timp în care au fost transplantaţi ambii rinichi cu tot cu aortă, cu vena cavă, şi tot ansamblul deoarece pentru a trata o afecţiune renală polichistică mai veche a fost nevoie să se facă în urmă cu mai mulţi ani o nefrectomie, iar rinichiul stâng a fost extirpat pentru că era şi el afectat.
"În astfel de cazuri există posibilitatea ca aceşti doi rinichi să îi asigure funcţia. Sperăm ca aceşti rinichi să mai crească, pentru că ei au potenţial de creştere.
Intervenţia cu tot a durat din punct de vedere chirurgical cred că vreo cinci ore, a presupus şi o nefrectomie la primitor, pentru că avea un rinichi foarte mare care a trebuit scos şi s-a făcut loc pentru cei doi pe care i-am transplantat, un rinichi cu probleme şi cu risc de infecţie. A fost o nefrectomie asociată cu un transplant, să zicem, a ambilor rinichi în bloc. Noi am mai transplantat copii, nu e primul copil pe care l-am transplantat, am transplantat şi mai mici, chiar de patru ani şi ceva, dar aici particularitatea a fost că au fost transplantaţi ambii în bloc, ca să putem avea o funcţie renală, să se poată susţine funcţia renală la copilul care are 14 ani, dar care din punct de vedere staturo-ponderal e aşa, cam la nivelul unui copil de 7 - 8 ani", a explicat dr. Corneliu Moroşanu.
Post operator, băiatul care a beneficiat de transplantul renal se simte bine, evoluţia stării lui de sănătate fiind una pozitivă.
"Copilul este bine, urinează, sperăm să fie evoluţia foarte bună în continuare şi cei doi rinichi să reuşească să asigure o funcţie renală normală", a mai spus dr Moroşanu. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra









