REPORTAJ Sibiu: Copiii îi cer Iepuraşului de Paşte să facă un miracol şi să distrugă coronavirusul
Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an până şi copiii au înţeles că sărbătoarea Paştelui înseamnă, mai mult decât până acum, speranţă, dovadă şi scrisorile adresate de aceştia Iepuraşului, care, pentru mulţi, ar trebui să aducă o minune în lupta cu noul virus, asemenea lui Iisus Hristos, care a învins moartea şi a înviat.
Aflarea tuturor acestor poveşti din scrisorile copiilor sibieni nu ar fi fost posibilă fără ajutorul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alexandru Dumbravă, şi al familiilor, învăţătorilor, profesorilor care ni le-au pus la dispoziţie pentru a reda lumea imaginată de copii de Paşte.
Cadoul cel mai aşteptat de cei mici în acest Paşte este ieşirea din izolarea de acasă şi stoparea fricii.
Unul dintre copiii din judeţul Sibiu care i-au scris Iepuraşului, cerându-i drept cadou o minune, este Daria.

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu
"Dragă Iepuraş, anul acesta mă bazez pe tine să faci un miracol pentru toată lumea. Poate cer prea mult, dar vreau să încerci să distrugi Coronavirus. O să vezi că după ce va dispărea virusul, toată lumea se va schimba. Eu chiar dacă nu pot ieşi, mă voi lupta contra virusului. Cu toate că am problemele pe care le am, voi fi mereu alături de tine. Chiar dacă anul acesta nu ne vei aduce cadouri, eu sunt cea mai fericită fiindcă te voi şti sănătos. Nu contează ce spun alţi copii, tu trebuie să îţi asculţi inima. Îţi urez Paşte fericit, multă sănătate, încredere, bucurii şi pace. Îţi mulţumesc că mi-ai citit scrisoarea. Cu drag, Daria", aşa sună scrisoarea acestei fetiţe către Iepuraş.
Un alt copil din judeţul Sibiu a preferat să îşi facă un semn de carte sub forma unui iepuraş decupat din carton, pe care a scris un citat din Albert Einstein: "Viaţa este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul, trebuie să mergi înainte".
Ştefan Boaru a numit această perioadă "vacanţa Coronavirus", o perioadă care el speră "că se va termina cu bine şi putem reveni la normal".
Mona este o fetiţă foarte supărată pe Coronavirus şi care, într-o scrisoare, a descris viaţa ei stând acasă.
"Mie nu îmi place perioada aceasta, pentru că nu mai ies afară, chiar dacă am curte şi nu mă pot întâlni cu prietenii din cartier (...) şi prietenii de la şcoală (...). Eu mă simt ca la pârnaie şi nu îmi place deloc. În loc să mă joc cu prietenii, trebuie să vorbesc cu ei pe video şi pe WhatsApp. Acuma m-am apucat să fac desene foarte ciudate de plictiseală şi desene drăguţe. Mama are un birou foarte mare în dormitor. E mega nasoală situaţia asta şi sper să se termine curând", a scris Mona.
Cea mai tulburătoare scrisoare a unui copil pe care am citit-o în aceste zile a fost cea în care elevul compara această perioadă cu "cel de al treilea război mondial", în care toţi am fi uitat de semnificaţia Paştelui şi am fi dominaţi de frica de moartea adusă de COVID-19.
"Mie îmi place în vacanţa asta de Coronavirus. Sigur, e plictisitor, dar tot vacanţă rămâne. Eu consider această perioadă al treilea război mondial, pentru că toată lumea luptă şi mor mulţi oameni. Cu tot Coronavirusul, toată lumea a uitat Paştile. Eu cred că cel mai bine ar fi să stăm acasă, pe toată perioada de criză", încheie scrisoarea elevul sibian.
Nectaria şi Raul sunt doi copii care au desenat îngeraşi şi lângă aceştia au scris o rugăciune simplă: "Îngeraş păzeşte-mă! Cruce ocroteşte-mă! Doamne miluieşte-mă!".

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu
Un alt copil a compus o poezie, iar o strofă i-a adresat-o lui Dumnezeu: "Fă Doamne o minune, Şi du departe de noi, Tot răul ce este în lume, Să ne întâlnim cu drag din nou!".

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu
După atâtea ştiri cu spitale, chiar şi hoteluri în care locuiesc doctorii şi asistentele, un alt băieţel din judeţul Sibiu a decis să îl deseneze pe celebrul personaj Habarnam ca pe un cadru medical care merge să se odihnească într-o cameră de hotel. Poate nu întâmplător, Habarnam trăia în Oraşul Florilor, unde locuitorii aveau nume prin care erau descrise profesiile şi felul lor de a fi: Ştietot, Şurubel, Piuliţă, Isteţilă, Acuarelă, Cuişor, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Zăpăcilă, cei doi fraţi Posibil şi Probabil.
Posibil devine totul când copiii îşi imaginează o lume mai bună, cu salvatori anonimi, care reuşesc în aceste vremuri doar împreună, cu puterea dorinţei de a face bine, nu a banilor. Aşa este şi povestea lui Mihai, în care planeta a fost salvată de cinci copii de doctori şi farmacişti, cu vârstele de până în 12 ani, care, fără să ştie părinţii lor, au zburat cu un avion în China, de unde a început pandemia aceasta. Copiii din povestea lui Mihai au descoperit antidotul cu ajutorul unui săpun.

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu

Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu
"Grupul de copii avea destul timp liber pentru a afla cum să combaţi nimicitoarea boală. Împreună, eroii noştri au strâns destui bani pentru a-şi cumpăra bilete de avion. Părinţii lor nu ştiau nimic pentru că erau doctori sau farmacişti, fiind prea ocupaţi cu tratarea pacienţilor. Cei 5 au plecat degrabă spre China deoarece aici începuse totul. Au stat luni acolo încercând să găsească un antidot. Nu reuşeau să facă progrese până când 2 dintre ei intraseră în baie pentru a se spăla pe mâini. Când unul dintre ei încerca să ia săpunul în mâini, a alunecat, iar săpunul lui a sărit până la cel al amicului său. Cum de nu şi-au dat seama, soluţiile de curăţat îndepărtau 99,99% dintre bacterii, împreună ar fi eliminat peste 100%. Tot împreună au mers până la unul din cei mai cunoscuţi medici din China şi i-au oferit informaţiile necesare creării antidotului. Aceştia au cerut un singur lucru: au vrut ca identitatea lor să rămână necunoscută, nu voiau bani şi faimă. În câteva zile, virusul dispăruse datorită lor", scrie Mihai în povestea lui.
Şi şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alexandru Dumbravă, a scris o scrisoare, dar adresată celor mici, părinţilor şi bunicilor acestora.
"Dragi copii, părinţi, bunici şi colegi, în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric... (Ioan 20:1) Astfel începe povestea Învierii, în vreme de frică, durere şi disperare. Ucenicii lui Iisus nu se vedeau pe nicăieri, fiind ascunşi în spatele uşilor închise, temându-se pentru viaţa lor. Oare această descriere nu se potriveşte şi situaţiei actuale pe care o trăim în ultimele săptămâni, de când Covid-19 ne-a acaparat preocupările şi viaţa?", spune Alexandru Dumbravă.
Potrivit acestuia, "să urcăm fiecare pe Golgota noastră şi - loviţi, speriaţi, umiliţi şi morţi pe crucea lipsei de empatie şi a dezumanizării - să înviem cu toţii întru bunătate, prietenie, solidaritate, respect şi dragoste faţă de viaţă şi Creaţie. Şi aşa, iubind Creaţia, îl cinstim pe Creator. Hristos a înviat!". AGERPRES/(A-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
Florin-Daniel Șandru și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), subliniind că această decizie este una 'firească și necesară' (...) în contextul noii configurații politice'. 'În contextul noii configurații politice, dete
MAE/Atenționare de călătorie: Insulele Baleare - cod roșu de precipitații intense
Ministerul Afacerilor Externe informează luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Baleare asupra faptului că Agenția Națională de Meteorologie din Spania a emis pentru ziua de 19 octombrie o avertizare de cod roșu de precipitații intense în Insulele Baleare, în special Mallorca, Ib
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes






