Rugby/Coronavirus: Dan Carter anunţă că părăseşte echipa japoneză Kobe Steelers
Neozeelandezul Dan Carter, declarat în trei rânduri cel mai bun jucător de rugby al lumii, a anunţat, vineri, pe Instagram, că părăseşte echipa japoneză Kobe Steelers, transmite Reuters.
Carter, câştigător al titlului în Top League în primul său sezon Kobe, anul trecut, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea niponă în 2018, dar sezonul în Japonia a fost anulat din cauza pandemiei, astfel că şederea sa în Ţara Soarelui Răsare se apropie de sfârşit.
Jucătorul de 38 de ani nu a precizat dacă se va retrage din activitate.
Kobe era lider în Top League, la egalitate de puncte, cu şase victorii din tot atâtea meciuri, când autorităţile au anulat restul sezonului din cauza pandemiei.
''Am tăcut de când JRU (federaţia japoneză, n. red.) a anunţat că anulează restul competiţiilor din acest sezon'', a scris Carter pe Instagram.
''Ştiu că este decizia corectă având în vedere prin ce trece lumea în acest moment, dar mi-ar plăcea să ajut familia şi sunt supărat că nu pot face acest lucru. Vreau să mulţumesc clubului, fanilor şi coechipierilor pentru primire şi pentru faptul că au făcut din ultimele două sezoane unele din cele mai frumoase pe care le-am jucat. Viitorul clubului arată strălucit şi mă bucur că mi-am adus contribuţie la moştenirea @kobelcosteelers_official'', a mai scris Carter.
Dan Carter este unul dintre cei doi jucători care au câştigat de trei ori trofeul de cel mai bun rugbyst al lumii, alături de compatriotul Richie McCaw, cucerind de două ori şi Cupa Mondială. În finala din 2015, Carte a marcat 19 puncte împotriva Australiei, fiind desemnat omul meciului. Carter a jucat 112 partide pentru Noua Zeelandă, marcând 1.598 de puncte, devenind cel mai mare marcator din istorie la nivel de naţională.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Calificare incredibilă a Argentinei în sferturi, după 3-2 cu Egipt
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, a reușit o calificare incredibilă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Egiptului cu scorul de 3-2 (0-1), marți, pe Atlanta Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, deși în minutu
Tenis: Karolina Muchova va fi adversara americancei Coco Gauff în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova, numărul 9 mondial, a învins-o marți pe japoneza Naomi Osaka, numărul 14 mondial, în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, și s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Cele două jucătoare au fost adversare și în urmă cu zece zile, în finala turneului pe
Tenis: Alexander Zverev, pentru prima oară în sferturi de finală la Wimbledon
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, va disputa primul său sfert de finală la Wimbledon după ce l-a învins, marți, pe cehul Jiri Lehecka, numărul 14 mondial, în patru seturi, 6-4, 7-5, 3-6, 7-6 (8/6), într-un meci întrerupt în ziua precedentă, informează AFP. După ce și-a adjudecat primele două s
Fotbal - CM 2026: Argentina - Egipt 0-1, la pauză
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, este condusă de echipa Egiptului cu scorul de 1-0, la pauza meciului care are loc marți, pe Atlanta Stadium, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Yasser Ibrahim (15) a marcat cu o lovitură de cap, din centrarea lui Marawa
Ciclism: Mads Pedersen a câștigat etapa a 4-a a Turului Franței; norvegianul Traeen, noul lider la general
Ciclistul danez Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat marți etapa a 4-a a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 181,9 km între Carcassonne - Foix, pe o căldură intensă, în timp ce norvegianul Torstein Traeen (Uno-X) a devenit lider la general, detronându-l pe slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates), informează AFP. M
Rusia a salutat ridicarea restricțiilor impuse sportivilor săi de către CIO
Rusia a salutat marți ridicarea restricțiilor impuse sportivilor săi de către Comitetul Internațional Olimpic (CIO) în urma declanșării conflictului din Ucraina, insistând ca sportul să ''rămână în afara politicii'', transmite AFP. ''Mai sunt multe de făcut pentru a pune în aplicare decizii
Comitetul Internațional Olimpic i-a reintegrat pe ruși, fără imn și drapel
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ridicat marți restricțiile impuse sportivilor ruși, permițându-le să revină în sporturile de echipă și să participe la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, fără imn și drapel, transmite AFP. Această reintegrare graduală, recomandată acum federațiilor internațional
Olimpice: Freeride-ul și patinajul sincron își vor face debutul la JO 2030
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a inclus marți noi probe de schi și snowboard freeride și patinaj sincron în programul Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030, eliminând în același timp combinata nordică, o probă istorică a Jocurilor de iarnă, transmite AFP. În total, viitoarea ediție din Alpii Francezi va atinge par
Tenis: Jannik Sinner, semifinalist la Wimbledon
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, unde este deținătorul titlului, după o victorie în trei seturi în fața germanului Jan-Lennard Struff, 7-5, 7-6 (7/4), 6-3. Jannik Sinner a obținut victoria după ceva mai mult de două ore și jumătate
Tenis: Coco Gauff s-a calificat în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 7 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon după ce a trecut de compatrioata sa Jessica Pegula, numărul 4 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3. Coco Gauff (7 WTA), dublă campioană de Mare Șlem, s-a impus după o oră și 48 de minute de joc.
Fotbal - CM 2026: O stație de metrou din Londra a fost redenumită temporar ''Jude Bellingham''
Mijlocașul englez Jude Bellingham a văzut o stație de metrou din Londra redenumită în onoarea sa până la sfârșitul săptămânii, în urma prestației sale de duminică împotriva Mexicului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, informează L'Equipe. Jude Bellingham și-a pus amprenta asupra c
Volei masculin: România a debutat cu o victorie la Campionatul European Under-18
Echipa României a învins formația Olandei cu scorul de 3-1 (25-23, 21-25, 25-15, 25-22), marți, la Cisterna din Latina, în meciul său de debut în Grupa a II-a a Campionatului European de volei masculin Under-18 din Italia. Tricolorii au obținut victoria la capătul a două ore de joc.
Fotbal - CM 2026: Croația a trimis o scrisoare FIFA, denunțând anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei
Federația croată de fotbal a trimis o scrisoare către FIFA pentru a denunța anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei, în meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, câștiga
Tenis: Serena Williams ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a asigurat antrenoarea sa
Revenită în circuit la vârsta de 44 de ani, Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a declarat marți antrenoarea sa, Rennae Stubbs, la o săptămână după înfrângerea suferită de americancă în primul tur la Wimbledon, primul său meci de sim
Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo și selecționerul Roberto Martinez, criticați după eliminarea Portugaliei
Deși Cristiano Ronaldo a fost criticat de presă în urma eliminării suferite luni în fața Spaniei (0-1) în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, cele mai dure atacuri au fost &ic














