Evoluţia COVID-19 în România şi în lume la 13 aprilie 2020
În România, până la data de 13 aprilie 2020, erau confirmate 6.633 de cazuri de infecţie cu noul COVID-19 (SARS-CoV-2), cu 333 mai multe decât raportarea din ziua precedentă. De asemenea, numărul deceselor a urcat la 318, cu 12 mai mult decât la 12 aprilie, conform informării Grupului de Comunicare Strategică, de la ora 13.00.
Din totalul de 6.633 de îmbolnăviri pe teritoriul României, 318 erau decese, iar 914 persoane reprezentau cazuri vindecate. În carantină se aflau, la 13 aprilie, ora 13.00, 24.193 de persoane, iar 71.293 se aflau în izolare la domiciliu, potrivit Hărţii interactive cu datele INSP, de pe site-ul https://instnsp.maps.arcgis.com/.
Până la 13 aprilie 2020, la nivel naţional, au fost prelucrate 67.204 de teste, faţă de 40.987 teste efectuate la 6 aprilie 2020. Rezultă, astfel, un număr de 26.217 de teste noi lucrate în decurs
de 7 zile.
În perioada 6-13 aprilie, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut de la 4.057 la 6 aprilie la 6.633 la 13 aprilie. Numărul persoanelor carantinate a crescut cu 171 de cazuri, de la 23.849 la 6 aprilie la 24.020 la 13 aprilie 2020. Numărul persoanelor aflate în izolare a scăzut de la 106.463 în 6 aprilie 2020 la 71.293 la 13 aprilie.
În data de 11 aprilie 2020, au fost raportate cel mai multe noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, respectiv - 523. În celelalte zile ale perioadei, situaţia a fost următoarea: 6 aprilie - 193 noi cazuri de îmbolnăvire; 7 aprilie - 360 noi cazuri; 8 aprilie - 344 noi cazuri; 9 aprilie - 441 noi cazuri; 10 aprilie - 265 noi cazuri; 12 aprilie - 310 noi cazuri.
La 13 aprilie, judeţele din România cu cele mai multe cazuri confirmate erau: Suceava - 1.731, Bucureşti - 774, Hunedoara - 303, Timiş - 300, Neamţ - 286, Arad - 270, Braşov - 253, Mureş - 222, Galaţi - 195, Cluj - 187, Bihor - 176, Botoşani - 156, Constanţa - 151, Vrancea - 134, Ilfov - 126, Covasna - 123, Iaşi - 118, Sibiu - 111, Alba - 109, Ialomiţa - 102, Bistriţa Năsăud - 82, Bacău - 76, Teleorman - 65, Giurgiu - 64, Argeş - 57, Caraş Severin - 53, Maramureş - 49, Vaslui - 47, Dolj - 44, Prahova - 39, Călăraşi - 39, Satu Mare - 37, Dâmboviţa - 31, potrivit Hărţii interactive cu datele INSP, de pe site-ul https://instnsp.maps.arcgis.com/.
Cele mai puţine cazuri erau raportate, la data menţionată, în judeţe precum Harghita - 7, Gorj - 10, Olt - 12, Vâlcea - 13, Buzău - 13, Tulcea - 16, Brăila - 16, Sălaj - 17, Mehedinţi - 19.
Oraşul Suceava şi opt localităţi limitrofe, dar şi oraşul Ţăndărei (judeţul Ialomiţa) se află în prezent în carantină, ca urmare a numărului mare de cazuri confirmate şi decese.
La nivel mondial, în ultimele 7 zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 578.965 de cazuri noi, de la 1.280.046 cazuri pe 6 aprilie 2020 la 1.859.011 cazuri la 13 aprilie, ora 14.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).
Din totalul de 1.859.011 cazuri la 13 aprilie, 114.979 erau reprezentate de decese, iar 438.236 erau recuperări. În ultimele 7 zile, numărul deceselor a crescut de la 69.789 în 6 aprilie 2020 la 114.979 în 13 aprilie. Pe de altă parte, numărul recuperărilor a crescut de la 265.462 în 6 aprilie la 438.236 la 13 aprilie.
La 13 aprilie, clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de coronavirus la nivel mondial s-a schimbat din nou faţă de acum 7 zile. Statele Unite au rămas pe primul loc, dar numărul de cazuri confirmate, respectiv de 337.646 la 6 aprilie a crescut la 557.590 la 13 aprilie. Spania se află tot pe locul al doilea, urmată de Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi China. China a reuşit, pentru a patra săptămână consecutiv, să îşi stabilizeze numărul de cazuri: 83.135 (13 aprilie, cu o uşoară creştere), 82.665 (6 aprilie), 82.198 (30 martie), 81.454 (21 martie).
Astfel, la 13 aprilie, în topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de infectări raportate se aflau: Statele Unite (557.590 cazuri şi 22.115 decese), Spania (169.496 cazuri şi 17.209 decese), Italia (156.363 cazuri şi 19.899 decese), Franţa (133.672 cazuri şi 14.393 decese), Germania (127.854 cazuri şi 3.022 decese), Regatul Unit (85.208 cazuri şi 10.612 decese), China (83.135 cazuri şi 3.341 decese), Iran (71.686 cazuri şi 4.474 decese), Turcia (56.956 cazuri şi 1.198 decese), Belgia (30.589 şi 3.600 decese), Olanda (25.746 cazuri şi 2.737 decese), Elveţia (25.449 cazuri şi 1.106 decese), Canada (24.380 şi decese), Brazilia (22.318 cazuri şi 1.230 decese), Rusia (18.328 şi 148 decese), Portugalia (16.585 cazuri şi 504 decese), Austria (13.972 cazuri şi 350 decese), Israel (11.235 cazuri şi 110 decese), Coreea de Sud (10.537 cazuri şi 217 decese), Suedia (10.483 cazuri şi 899 decese), Irlanda (9.655 şi 334 decese), India (9.240 şi 331 decese), Japonia (7.370 cazuri şi 123 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor, https://coronavirus.jhu.edu/map.html.
Ţările cu cele mai multe decese la nivel mondial erau, la 13 aprilie: Statele Unite (22.115), Italia (19.899), Spania (17.209), Franţa (14.393), Regatul Unit (10.612), Iran (4.474), Belgia (3.600) şi China (3.341).
În Europa Centrală şi de Est, cele mai multe cazuri confirmate erau înregistrate în Polonia, România şi Cehia, în timp ce Slovacia, Letonia, Muntenegru, Croaţia, Lituania, Albania erau ţările din regiune cu cele mai puţine persoane infectate cu noul coronavirus.
Astfel, la 13 aprilie, situaţia în această regiune era următoarea: Polonia (6.674 cazuri şi 232 decese), România (6.633 cazuri şi 318 decese), Cehia (5.991 cazuri şi 139 decese), Serbia (3.630 cazuri şi 80 decese), Ucraina (3.102 cazuri şi 93 decese), Republica Moldova (1.662 cazuri şi 33 decese), Croaţia (1.600 cazuri şi 23 decese), Ungaria (1.458 cazuri şi 109 decese), Estonia (1.332 cazuri şi 27 decese), Slovenia (1.212 şi 55 decese), Lituania (1.062 cazuri şi 24 decese), Bosnia şi Herţegovina (1.018 cazuri şi 39 decese), Macedonia de Nord (828 cazuri şi 34 decese), Slovacia (742 cazuri şi 2 decese), Bulgaria (676 cazuri şi 31 decese), Letonia (653 cazuri şi 5 decese), Albania (446 cazuri şi 23 decese), Muntenegru (273 cazuri şi 3 decese). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric
Radu Marinescu (PSD), învestit ministru al Justiției (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Radu Marinescu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Justiției. *** Radu Marinescu s-a născut la 25 mai 1973 și este licențiat al Facultății de Drept 'Nicolae Titulescu', Universitatea din Craiova (1991-1
Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. *** Sebastian-Dănuț Neculăescu este diplomat de carieră, activând în Ministerul Afacerilor Externe al Rom&aci
