logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Scriitori şi editori ruşi solicită catalogarea cărţilor drept "bunuri de primă necesitate"

Image

Peste 500 de scriitori şi editori ruşi s-au adresat luni guvernului de la Moscova pentru a cataloga cărţile drept "bunuri de primă necesitate" şi a salva astfel industria editorială de la faliment în contextul pandemiei de coronavirus, relatează EFE.

"Includerea cărţilor pe lista articolelor de primă necesitate" este o propunere cuprinsă într-o scrisoare adresată premierului rus, Mihail Mişustin.

A doua solicitare adresată şefului executivului se referă la acordarea unui ajutor de stat industriei editoriale, care se numără printre cele mai afectate de actuala pandemie de COVID-19.

Scrisoarea a fost semnată de scriitori cunoscuţi precum Ludmila Uliţkaya sau Zahar Prilepin, acesta din urmă fiind o figură apropiată Kremlinului.

Editorii avertizează că "închiderea librăriilor - care distribuie aproape 70 % din producţia editorială - paralizează practic activitatea întregii industrii a cărţii, de la scriitori şi până la tipografii".

Deşi ponderea acestei industrii asupra economiei este "mică", rolul său cultural este "foarte important", se arată în scrisoare care avertizează că pierderile acestui sector în ultima lună au fost cuprinse între 50% şi 60%.

În cazul în care situaţia se prelungeşte prea mult timp, pandemia poate plasa întreg sectorul "în pragul falimentului".

"Vrem ca ţara noastră să se mândrească din nou cu Puşkin, Dostoievski şi Tolstoi. Iar pentru aceasta sperăm ca vocea noastră să fie auzită", se mai spune în încheierea textului.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d