logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Peste 4.300 de interpelări în weekend pentru nerespectarea restricţiilor în Maroc

Image

Peste 4.300 de persoane au fost interpelate la sfârşitul săptămânii trecute în Maroc şi mai mult de jumătate au fost reţinute pentru nerespectarea măsurilor excepţionale impuse în contextul luptei împotriva noului coronavirus, potrivit unui comunicat difuzat în noaptea de duminică spre luni de Direcţia Generală de Securitate Naţională (DGSN).

De la declararea stării de urgenţă sanitară la jumătatea lunii martie, autorităţile au reţinut 28.701 persoane în toată ţara, dintre care 15.545 au fost deferite justiţiei, precizează comunicatul preluat de AFP. Cele mai multe reţineri au avut loc în capitala economică a ţării, Casablanca, (peste 4.331) şi la Rabat, capitala administrativă (3.767), potrivit DGSN.

Sancţiunile pentru încălcarea stării de urgenţă sanitară constau în detenţie de până la trei luni şi/sau amenzi echivalând cu aproximativ 124 de euro.

Săptămâna trecută a fost impusă şi purtarea obligatorie a măştii pe lângă autorizaţiile de circulaţie emise de poliţie.

În perioada restricţiilor obligatorii de circulaţie, a fost desfăşurat un dispozitiv de securitate impresionant pentru a controla deplasările populaţiei.

A fost mobilizată şi armata pentru a consolida forţele de securitate şi sistemul medical.

Marocul avea înregistrate duminică seara 1.691 de cazuri de COVID-19, dintre care 118 decese şi 177 de însănătoşiri. Au fost efectuate mai puţin de 7.000 de teste pentru depistarea infecţiei.

Paralizia economică din timpul pandemiei a aruncat în sărăcie milioane de marocani care nu aveau locuri de muncă stabile sau asigurare socială. În absenţa unei baze de date sociale, autorităţile lucrează pentru a identifica urgent familiile aflate în dificultate pentru a le distribui ajutor financiar direct şi coşuri alimentare. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie