Coronavirus: Boris Johnson a mulţumit medicilor care au avut grijă de el
Premierul britanic Boris Johnson le-a mulţumit medicilor de la spitalul St. Thomas din Londra pentru că au avut grijă de el în timp ce se recuperează de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, transmite duminică dpa.
"Nu le pot mulţumi suficient. Le datorez viaţa", a afirmat Johnson într-o scurtă declaraţie de presă dată publicităţii sâmbătă seara.
Politicianul conservator, în vârstă de 55 de ani, care a fost spitalizat sâmbăta trecută cu febră mare, a petrecut trei zile la secţia de terapie intensivă a spitalului St. Thomas după ce starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.
Joi a fost mutat din nou într-un salon. Deocamdată nu este clar când va putea premierul britanic să revină la lucru, notează dpa.
Potrivit agenţiei britanice Press Association, Johnson are o tabletă pe care urmăreşte filme precum "Stăpânul inelelor" şi joacă sudoku. El a primit mii de felicitări cu urări de însănătoşire de la cetăţeni britanici, iar logodnica sa Carrie Symonds îi trimite zilnic scrisori. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.