Tenis/Coronavirus: Preşedintele Federaţiei internaţionale sfătuieşte jucătorii să caute sprijin şi în plan local unde este posibil
Preşedintele Federaţiei internaţionale de tenis (ITF), David Haggerty, a declarat vineri că se caută soluţii pentru a veni în sprijinul jucătorilor afectaţi de suspendarea turneelor în condiţiile pandemiei de coronavirus, dar îi sfătuieşte pe aceştia să caute suport şi în plan local, acolo unde este posibil.
''ITF, ATP, WTA şi organizatorii turneelor de Mare Şlem au continuat discuţiile privind situaţia în perioada suspendării competiţiilor şi realizează impactul pe care această situaţie o are nu doar asupra sportivilor dar şi asupra tuturor părţilor implicate. Analizăm mai departe aspectele pentru a găsi modalităţi fezabile de a ajuta părţile până la reluarea meciurilor. Încurajăm în aceeaşi măsură jucătorii să solicite şi sprijinul oficialilor guvernamentali din ţările lor, acolo unde acest lucru este posibil'', a spus Haggerty, conform Reuters.
Declaraţia sa vine în contextul în care jucătoarea georgiană Sofia Şapatava (375 WTA) a lansat recent o petiţie în care cere asistenţă de la forurile internaţionale de tenis pentru cei care evoluează în circuitele profesioniste inferioare.
Imediat, mai multe voci din acest sport i s-au alăturat, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la modul în care jucătorii vor putea face faţă, din punct de vedere financiar, situaţiei generate de întreruperea turneelor, mai ales că au existat şi opinii conform cărora s-ar putea să nu se mai joace deloc în acest sezon.
Instanţele conducătoare ale Federaţiei Internaţionale de Tenis au anunţat joi că au căzut de acord în privinţa reducerii salariilor lor, în scopul de ajuta acest domeniu şi salariaţii săi în timpul pandemiei de coronavirus.
Preşedintele ITF, David Haggerty, a acceptat astfel o scădere de 30% a veniturilor sale, în timp ce mai mulţi alţi responsabili ai organizaţiei vor avea veniturile reduse cu 20%, conform ITF.
Federaţia a precizat, totodată, că în cadrul noului său plan de protejare a angajaţilor, "aproximativ jumătate din personalul ITF a fost plasat în concediu".
"Situaţia cu care suntem confruntaţi reprezintă o provocare fundamentală pentru organizaţia noastră şi pentru sportul nostru", a subliniat Haggerty.
Turneele WTA şi ATP sunt oprite de la jumătatea lunii martie şi se vor putea relua, în cel mai bun caz, pe 13 iulie, după anularea, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.
Totodată, ITF a amânat sau anulat sute de turnee proprii. Faza finală a Fed Cup, prevăzută iniţial săptămâna viitoare la Budapesta, a fost de asemenea amânată. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Japonia a cucerit titlu de campioană mondială pe echipe la masculin
Japonia a câștigat concursul masculin pe echipe din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, marți, la Rotterdam (Olanda), unde Daiki Hashimoto și coechipierii săi au terminat pe podium în fața Rusiei și Chinei, informează AFP. Drept urmare, aceste echipe sunt primele trei care s-au calificat pentru Jocurile Olimpice
Tenis: Arthur Fils, primul jucător calificat în sferturi la Bruxelles (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils, principalul favorit, s-a calificat fără joc în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Bruxelles, dotat cu premii totale de 723.435 de euro. Fils era calificat direct în turul secund, iar adversarul său din optimi, spaniolul Jaume Munar, s-a retras din cauza unor probleme la spate.
Tenis: Ugo Humbert, campionul en titre, a pierdut în primul tur la Lyon (ATP)
Tenismanul francez Ugo Humbert, câștigătorul ultimelor două ediții, a fost învins de conaționalul Corentin Moutet, cu 6-2, 6-7 (5/7), 7-6 (7/4), marți, în prima rundă a turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), dotat cu premii totale de 757.320 de euro. Alți doi foști finaliști, Benjamin Bonzi (2023) și Pierre-Hugues Herbert (20
Fotbal: Liga Campionilor - PSG 'și-a demonstrat capacitatea de a se adapta în orice moment', a afirmat Luis Enrique
Paris Saint-Germain și-a demonstrat 'capacitatea de a se adapta în orice moment', a afirmat antrenorul Luis Enrique după victoria obținută pe teren propriu, cu scorul de 4-2, în fața formației FC Barcelona, marți seara în Liga Campionilor la fotbal, informează AFP. Parizienii au condus cu 1-0 la pauză, grație golului
Fotbal: Boca Juniors, învingătoare pe Maracana, s-a calificat în finala competiției Copa Sudamericana
Echipa argentiniană Boca Juniors s-a calificat în finala competiției de fotbal Copa Sudamericana, echivalentul Europa League, după ce a învins cu scorul de 3-1 formația braziliană Vasco da Gama, marți seara, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în manșa secundă a semifinalelor, transmite EFE. Oaspeții s-au impus prin gol
Fotbal: PSG, victorioasă în derby-ul cu FC Barcelona (4-2), în Liga Campionilor: Liverpool a făcut spectacol cu Villarreal (4-3)
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-2, marți seara, pe Parc des Princes, în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal. Într-un meci cu iz de finală de Champions League, Barca a suferit primul eșec din acest sezon, după o serie de 11 victorii în toate competițiile.
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă în Belgia, în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa belgiană Coretec Oostende, cu scorul de 84-80 (18-11, 18-25, 18-22, 30-22), marți seara, la Oostende, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo era la egalitate la jumătatea confruntării, 36-36, apoi a condus inclusiv în debutul ultimului sf
Box: Richard Oghinciuc și-a asigurat o medalie la Europenele Under-15
Pugilistul român Richard Ovidiu Ioasaf Oghinciuc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia), marți, după ce l-a învins în sferturile de finală pe georgianul Luka Goghiașvili, la puncte (4-1). Oghinciuc va boxa în semifinală contra lituanianului Matas Stanslovas, pe 24 octombr
Box: Robert-Zsolt Buzas, calificat în optimile Mondialelor Under-19
Pugilistul român Robert-Zsolt Buzas s-a calificat, marți, în optimile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe armeanul Gor Harutiunian. Buzas va boxa în optimi contra azerului Șahin Aslanov, pe 22 octombrie.
Fotbal: Borussia Dortmund a câștigat la limită în Azerbaidjan, în Liga Campionilor
Borussia Dortmund a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sabah FK, marți, la Baku, într-un meci din etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal. Ambele goluri ale Borussiei au fost înscrise de guineeanul Serhou Guirassy (10, 53), în timp ce pentru gazde a înscris fundașul sud-african Aden McCarthy (39).
Tenis: Rusul Karen Hacianov, în optimi la Almatî (ATP)
Jucătorul rus de tenis Karen Hacianov (25 ATP), favorit nr. 5, s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.075.160 de dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-2, 6-4, de japonezul Rei Sakamoto (124 ATP), venit din calificări. Hacianov, câștigător aici în 2
Fotbal: Președintele FIFA, Gianni Infantino, continuă la Tokyo campania sa pentru realegere
Campania elvețianului Gianni Infantino pentru realegerea în funcția de președinte al FIFA se va desfășura în această săptămână în Japonia, miercuri fiind programată o întâlnire cu reprezentanții Confederației Asiatice de Fotbal, transmite Associated Press. Acest demers are loc după ce Infantino și-a cerut scuze săptămâ
Fotbal: Adversarele lui Inter din Liga Campionilor nu au nimic de pierdut, a spus Cristian Chivu
Echipele care vin să joace împotriva lui Inter Milano pe San Siro, în Liga Campionilor, nu au nimic de pierdut, a declarat Cristian Chivu, antrenorul formației lombarde, scrie site-ul calciomercato.com. Inter nu-și mai permite niciun pas greșit. Victoria este absolut obligatorie dacă echipa dorește să mai spere să ajungă în optimile de finală
Fotbal: Mourinho a declarat că niciunul dintre jucătorii săi nu este 'de neatins'
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat marți, în ajunul meciului din Liga Campionilor împotriva lui RB Leipzig, că niciunul dintre jucătorii săi nu este 'de neatins' în viziunea sa, relatează AFP. Întrebat despre starul brazilian Vinicius Junior, care este suspendat pentru următoarele trei meciuri di
Tenis: Cariera lui Monfils 's-a încheiat brusc din cauza situației noastre', a explicat Svitolina
Cariera lui Gael Monfils 's-a încheiat brusc din cauza situației noastre', a explicat marți jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, a doua zi după ce a anunțat divorțul de tenismanul francez, informează site-ul eurosport.fr











