În Coreea de Sud se votează anticipat timp de două zile, cu măsuri sanitare stricte, pentru scrutinul parlamentar
Sud-coreenii au început vineri să voteze anticipat în cadrul alegerilor parlamentare programate pentru 15 aprilie, pe fondul epidemiei de COVID-19 care a făcut deja peste 10.000 de victime, pacienţii infectaţi cu coronavirus şi personalul medical care îi tratează având afectate secţii speciale, transmit Reuters şi Yonhap.
Comisia Electorală Naţională (NEC) a înfiinţat opt secţii de vot pentru cei peste 3.000 de pacienţi cu COVID-19 şi pentru 900 de membri ai corpului medical din centrele de tratament din zonele greu lovite, precum capitala Seul şi oraşul Daegu.
Scrutinul propriu-zis are loc la 15 aprilie, însă oficialii speră că oamenii vor profita de opţiunea votului anticipat pentru a se reduce aglomeraţia în secţii în acea zi.
În total, sunt deschise 3.500 de secţii unde sud-coreenii pot vota anticipat timp de două zile, vineri şi sâmbătă, între orele locale 06:00 şi 18:00.
Secţiile au fost dezinfectate joi, iar tuturor alegătorilor li s-a cerut să fie echipaţi cu mască, mănuşi şi să folosească dezinfectanţi.
Fiecărui alegător i se verifică temperatura la intrare, iar cei care prezintă peste 37,5 grade Celsius sunt direcţionaţi spre cabine speciale.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a votat vineri la o secţie amplasată în apropierea Casei Albastre, palatul prezidenţial.
Guvernul dezbate încă planul de a le permite să voteze celor aproximativ 46.500 de persoane care nu au fost testate pozitiv la coronavirus, dar se află în autoizolare. 'Şi celor aflaţi în carantină autoimpusă ar trebui să li se asigure dreptul de vot. Preocuparea este cum anume să fie redus la minimum riscul de noi infectări în timpul procesului de vot', a declarat ministrul adjunct al sănătăţii, Kim Gang-lip, într-un briefing de presă.
Potrivit unor experţi, guvernul se gândeşte să le permită acestora să voteze după închiderea secţiilor, care va avea loc miercuri la ora locală 18:00.
Centrul sud-coreean pentru controlul şi prevenirea bolilor (KCDC) a raportat vineri 27 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanţul naţional ridicându-se acum la 10.450. Numărul celor decedaţi a ajuns la 208, dintre care patru în ultimele 24 de ore. Un total de 7.117 de pacienţi s-au vindecat, iar 3.125 sunt încă sub tratament. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE îi cere lui Elon Musk să asigure servicii Starlink fără restricții pentru #Ucraina
Uniunea Europeană a descris miercuri informațiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ar fi dispus restricționarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina drept 'profund îngrijorătoare și incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior', relatează dpa.
#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr
Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce
Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți
Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești
Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D
Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A
Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran
Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa
Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'
Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar
Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent









