Coface: Numărul insolvenţelor va creşte cu 25% la nivel global, în acest an; 68 de ţări vor intra în recesiune
Prima recesiune economică globală după 2009 se va înregistra în acest an, 68 de ţări vor intra în recesiune iar numărul insolvenţelor la nivel global va creşte cu 25%, potrivit unei analize Coface.
Totodată, comerţul mondial va scădea cu 4,3%, comparativ cu o diminuare de 0,4%, cu un an în urmă, arată sursa citată.
"Riscul de credit al companiilor va fi foarte ridicat chiar şi într-un scenariu optimist, în care activitatea economică reporneşte treptat în al treilea trimestru al anului şi nu va exista un al doilea val de epidemie de coronavirus în a doua jumătate a anului 2020. Această tendinţă de creştere accelerată a insolvenţelor ar urma să afecteze Statele Unite (+39%) şi toate principalele economii din Europa de Vest (+18%): Germania (+11%), Franţa (+15%), Regatul Unit (+33%), Italia (+18%) şi Spania (+22%). Şocul ar putea fi şi mai violent în economiile emergente: pe lângă gestionarea pandemiei, care va deveni tot mai dificilă, aceste economii se confruntă şi cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu ieşirile de capital care au crescut de patru ori faţă de nivelul din 2008", se arată în estimările Coface.
În viziunea consultanţilor, pentru întreprinderi, măsurile de izolare luate de către guvernele din peste 40 de ţări pentru a stopa extinderea virusului COVID-19, reprezentând peste jumătate din populaţia lumii, au avut consecinţe imediate.
"Aceste măsuri au dus la un şoc de aprovizionare cum nu s-a mai observat în timpul crizelor majore anterioare. Şocul iniţial nu s-a datorat unei crize financiare, ci este legat de economia reală: oamenii nu pot munci, iar companiile se confruntă cu perturbări ale aprovizionării intermediare de bunuri. Turismul, hotelurile, restaurantele, afacerile pentru petrecerea timpul liber şi transportul sunt sectoare afectate grav, precum şi aproape toate segmentele de distribuţie specializate şi majoritatea sectoarelor de producţie (cu excepţia industriei agroalimentare). Alte sectoare de servicii au fost mult mai puţin afectate precum telecomunicaţii, apă şi canalizare. Acest şoc de ofertă este însoţit de un şoc la fel de brutal la nivelul cererii. Mulţi consumatori îşi anulează sau amână cheltuielile pentru bunuri şi servicii. În plus, încrederea gospodăriilor este slăbită de impactul izolării", notează compania.
Previziunile Coface arată că bunurile de consum durabile, cum ar fi vehiculele, vor fi probabil cele mai afectate de acest şoc, în timp ce alte cheltuieli, cum ar fi textile şi îmbrăcăminte, precum şi electronice, sunt, de asemenea, probabil reduse la aproape zero. La polul opus, consumul de produse agroalimentare şi farmaceutice ar putea beneficia de această situaţie excepţională.
"Cea mai evidentă consecinţă a pandemiei pe termen scurt este exacerbarea tensiunilor geopolitice existente. Nu poate fi exclus riscul unor noi valuri de măsuri protecţioniste, care vizează în special sectoarele cheie ale noii ordini de sănătate şi economie (de exemplu, limitarea exporturilor de produse agroalimentare şi / sau farmaceutice, considerate vitale). Continuarea "războiului comercial" dintre SUA şi China, care vizează sectoarele strategice, în special electronice, rămâne şi ea o posibilitate. Acest lucru ar putea fi întărit de campania prezidenţială din Statele Unite şi/sau în cazul creşterii protestelor sociale într-una dintre aceste două ţări", relevă analiza de specialitate.
Coface are 70 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor de credit, a gestionării riscurilor şi a economiei globale, sprijinind 50.000 de clienţi să construiască afaceri de succes, în creştere şi dinamice.
În 2019, Coface a avut aproximativ 4.250 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică
Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie
Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat
CE va investiga modul în care Booking.com combate escrocheriile și fraudele în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma
Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Ofi
Acțiunile Carrefour scad după înrăutățirea previziunilor, în urma turbulențelor din Franța
Acțiunile Carrefour înregistrau miercuri dimineață un declin de peste 2% la Bursa de la Paris, în condițiile în care cel mai mare retailer alimentar din Europa a înrăutățit previziunile financiare, citând impactul turbulențelor din Franța, transmit DPA și Reuters. Carrefour se așteaptă acum la o creștere 'stab
Marea Britanie: Datoria publică depășește pentru prima dată 3.000 miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depășit 3.000 miliarde de lire sterline (4.010 miliarde de dolari), iar Guvernul de la Londra s-a împrumutat în septembrie mai mult decât se estima, conform datelor oficiale care scot în evidență dificultățile cu care se confruntă ministrul de Finanțe John Healey, înaintea prezentării bugetului, săptăm&
Giganții din industria produselor de frumusețe vizează consumatorii care folosesc medicamente anti-obezitate
Firma elvețiană de îngrijire a tenului Galderma, compania braziliană de cosmetice Natura și grupul francez de produse de frumusețe L'Oreal testează tratamente pentru consumatorii îngrijorați de pierderea fermității și lăsarea țesuturilor feței, căutând să capitalizeze piața în creștere legată de boom-ul medicamentelor anti-obezitate, trans
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace
Serviciile Google Cloud sunt întrerupte în Londra, în timp ce clienții Revolut nu pot accesa aplicația
Mai multe servicii Google Cloud au suferit marți perturbări în Londra, conform paginii de stare a serviciului companiei, în timp ce fintech-ul britanic Revolut a anunțat, de asemenea, că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datel












