UE avertizează că măsurile împotriva răspândirii COVID-19 afectează în special grupurile cele mai vulnerabile
Copii fără internet care pierd cursurile şcolii, bătrâni abandonaţi prin centre de îngrijire sau străini atacaţi sunt numai câteva dintre grupurile vulnerabile cele mai afectate de pandemia de coronavirus, avertizează Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) într-un raport publicat miercuri, relatează agenţia EFE.
Documentul, intitulat ''Pandemia COVID-19 în UE. Implicaţii pentru drepturile fundamentale', analizează măsurile luate de guvernele europene pentru a frâna propagarea coronavirusului, precum şi restricţiile privind drepturile şi libertăţile ce rezultă din aceste măsuri.
''Mesajul pe care dorim să-l subliniem este că dreptul la viaţă şi acela la sănătate sunt drepturi fundamentale şi că guvernele le apără încercând să asigure aceste drepturi prin măsuri preventive'', spune Martha Stickings, co-autoare a raportului.
Agenţia europeană adaugă totuşi că măsuri precum restricţionarea circulaţiei şi a adunărilor, închiderea unor companii sau metodele de monitorizare a populaţiei pot fi legitime numai dacă sunt conforme legii şi se află în echilibru cu drepturile fundamentale. ''Orice limitare a drepturilor trebuie să treacă de proba necesităţii şi a proporţionalităţii şi să se aplice numai atât timp cât este necesară şi eficientă'', rezumă Stickings.
În ceea ce priveşte grupurile cele mai vulnerabile, ''guvernele trebuie să ţină cont de necesităţile specifice acestor grupuri'', subliniază co-autoarea raportului. Ea face aici referire concretă la modul în care sunt triaţi pentru spitalizare pacienţii cu COVID-19 în ţări precum Italia, Spania sau Franţa, unde pandemia de coronavirus a saturat sistemele sanitare şi vârsta pacienţilor a devenit un criteriu în prioritizarea tratamentului.
Reportul avertizează şi asupra situaţiei periculoase din azilurile de bătrâni, agravată de restricţiile privind vizitele efectuate de membrii de familie, dând ca exemplu cazul unor centre private de îngrijire a persoanelor vârstnice din Madrid, unde după primele cazuri de coronavirus personalul şi-a abandonat locul de muncă şi a lăsat astfel fără îngrijire persoane bolnave sau muribunde.
Această agenţie a UE critică în raportul ei şi atacurile rasiste sau xenofobe precum acelea împotriva persoanelor de origine asiatică despre care unii cred că propagă virusul.
Un subiect care preocupă de asemenea în mod special agenţia europeană este situaţia cetăţenilor europeni de etnie romă, date fiind ''condiţiile deficitare şi de supraaglomerare în care trăiesc adesea'' romii, ceea ce creşte riscul de infectare cu coronavirus în rândurile lor.
Documentul mai sesizează faptul că închiderea şcolilor şi folosirea metodelor de învăţământ la distanţă afectează copiii care nu au calculator ori nu au acces la internet, estimându-se că aproximativ 10% din familii pe ansamblul UE nu au încă internet. Mai mult, în urma închiderii şcolilor în unele ţări, copii din mediile defavorizate nu mai beneficiază de mese gratuite. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul își deschide prima ambasadă în Slovenia, simbol al apropierii politice
Deschiderea, miercuri, a primei ambasade a Israelului la Ljubljana, în prezența ministrului israelian de externe, Gideon Saar, ilustrează o încălzire clară a relațiilor dintre Israel și Slovenia de la revenirea la putere a naționalistului Janez Jansa, comentează AFP. Relațiile dintre cele două țări se degradaseră foarte puternic su
Libia: Consiliul de Securitate al ONU salută acordul pentru a încerca organizarea de alegeri
Consiliul de Securitate al ONU a salutat marți acordul încheiat între principalele partide libiene, deschizând calea către posibile alegeri în termen de doi ani, solicitând în același timp punerea în aplicare a acestuia fără întârziere, transmite AFP. Textul semnat la sfârșitul lunii
VIDEO Germania: Trump salută 'seara foarte bună' a extremei drepte după victoria sa de duminică
Președintele american Donald Trump a salutat marți victoria extremei drepte în Germania duminică, văzând în aceasta 'o seară foarte bună' pentru 'Partidul Populist'
VIDEO Washingtonul afirmă că a distrus cinci petroliere iraniene în urma unor atacuri asupra unei nave americane
Armata americană a anunțat marți că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile Gardienilor Revoluției iraniene împotriva unei nave a armatei americane în ultimele două zile, relatează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) 'a distrus cinci nave care
Trump vrea să restricționeze accesul canadienilor la contractele publice americane
Președintele american Donald Trump a amenințat marți că va complica viața companiilor canadiene prin blocarea accesului acestora la un program de achiziții publice după ce Ottawa a ripostat la suprataxele vamale impuse de Statele Unite, notează AFP. 'Dau instrucțiuni (...) să se ia toate măsurile necesare pentru a retrage produsele de orig
Dronă submarină capturată de Iran: Washingtonul afirmă că aparatul american era defect
Armata americană a afirmat marți că una dintre dronele sale submarine s-a defectat în regiunea Strâmtorii Ormuz, după ce Iranul a declarat că a capturat un astfel de aparat, notează AFP. 'O dronă submarină operată de forțele americane a suferit o defecțiune în urmă cu mai bine de o zi. Aceasta supraveghea apele din regiun
Zelenski la Oslo pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și a discuta despre apărarea antiaeriană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți în Norvegia pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și întrevederi cu guvernul norvegian cu privire la problemele legate de apărarea antiaeriană, a anunțat el, citat de AFP. Zelenski urma să aibă o întrevedere cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store 'în
Serbia: Alegerile legislative anticipate vor avea loc pe 25 octombrie
Alegerile parlamentare anticipate din Serbia, cerute de mult timp de o mișcare studențească de protest, vor avea loc pe 25 octombrie, a anunțat marți seară președintele sârb Aleksandar Vucic, transmite AFP. Într-un interviu acordat televiziunii de stat RTS, Vucic a mai spus că va semna miercuri decretul de dizolvare a parlamentului
Negocierile de pace cu #Ucraina se pot desfășura în paralel cu luptele, spune ministrul rus de externe
Rusia este deschisă reluării negocierilor de pace în Ucraina, dar nu vede necesară oprirea luptelor în timpul unor asemenea discuții, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenției EFE. 'Lupte și diplomație. Nu văd niciun motiv să nu se poată desfășura în paralel și simultan, așa cum s-a întâmplat
Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Canada a activat marți taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite, după eșecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe, în timp ce nu sunt semne că Ottawa și Washingtonul
Germania va trimite Ucrainei noi rachete Patriot din stocurile Bundeswehr
Germania va trimite Ucrainei noi rachete antiaeriene Patriot preluate direct din stocurile armatei germane (Bundeswehr) și de care Kievul are 'nevoie urgent' pentru a contracara atacurile cu rachete rusești, a promis marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, format din aproximativ 5
Un post de televiziune din Kiev, avariat în urma unui atac rusesc cu dronă; 5 persoane rănite
Un atac rusesc cu dronă a avariat marți clădirea postului de televiziune ucrainean 'My Ukraina' din Kiev, rănind cinci persoane, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa. 'Chiar în plină zi, în timp ce jurnaliștii erau în direct', a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Israel anunță închiderea consulatului britanic la Ierusalim; 12 personalități, între care un fost lider laburist, au interdicție de intrare
Șeful diplomației israliene Gideon Saar a anunțat marți închiderea consulatului britanic de la Ierusalim, drept represalii la anunțarea de sancțiuni împotriva coloniilor israeliene în Cisiordania de către Londra și alte țări occidentale, relatează AFP. Această măsură marchează o degradare spectaculoasă a relațiilor într
Discuție telefonică între Putin și Trump după vizita emisarilor americani în Rusia și #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au avut marți o discuție telefonică 'foarte sinceră', a anunțat Kremlinul, după vizita din weekendul trecut a emisarilor americani la Moscova și Kiev, relatează AFP și Reuters. 'În stilul profesionist și respectuos care le este specific, ei au făcut schimb
Funeraliile lui Ratko Mladic: Bosnia expulzează doi diplomați sârbi
Ministrul bosniac de externe, Elmedin Konakovic, a anunțat marți expulzarea a doi diplomați de la Ambasada Serbiei de la Sarajevo, acuzând Belgradul că a 'încălcat toate liniile roșii' în timpul funeraliilor fostului comandant al armatei sârbilor bosniaci, generalul Ratko Mladic, desfășurate cu onoruri militare, relatează AFP.













