Coronavirus: Anunţarea premiilor Pulitzer, amânată din cauza pandemiei
Comitetul Pulitzer a anunţat marţi că a decis să amâne ceremonia de anunţare a câştigătorilor din acest an ai acestor premii prestigioase, din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA.
Câştigătorii premiilor Pulitzer pentru jurnalism, literatură, teatru şi muzică vor fi anunţaţi prin intermediul unui live-stream pe 4 mai, cu două săptămâni mai târziu decât data programată iniţial.
"Comitetul Pulitzer include mulţi jurnalişti de prestigiu care se află în primele rânduri ale luptei de informare a publicului despre evoluţia rapidă a pandemiei de coronavirus", a declarat Dana Candey, administratorul comitetului care atribuie premiile Pulitzer.
"Întrucât ei se concentrează pe această misiune de o importanţă critică, această amânare le va oferi timp suplimentar pentru a îi evalua cu minuţiozitate pe finaliştii premiilor Pulitzer din 2020", a adăugat ea.
Ceremonia de înmânare a premiilor Pulitzer, organizată în mod tradiţional la Universitatea Columbia din New York în luna mai, ar putea fi de asemenea amânată şi înlocuită cu o recepţie în toamna acestui an, potrivit site-ului acestor trofee.
Premiile Pulitzer, atribuite pentru prima dată în 1917, includ 14 trofee în secţiunea dedicată jurnalismului şi sunt considerate cele mai înalte distincţii decernate în această profesie.
Un juriu reunit la sediul Universităţii Columbia din New York alege câştigătorii din fiecare an.
Anul trecut, premiile Pulitzer au recompensat articole şi editoriale despre împuşcăturile în masă din Statele Unite, tratamentele brutale la care sunt supuşi musulmanii Rohingya din Myanmar şi conflictul din Yemen. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto:www.pulitzer.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d