logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Orban: În momentul de faţă punem la punct, simplificăm, modul de aplicare al OUG-urilor adoptate privind măsuri economice

Imagine din galeria Agerpres

Guvernul lucrează la simplificarea modului de aplicare a ordonanţelor de urgenţă adoptate săptămâna trecută pentru a sprijini angajatorii şi angajaţii din sectoarele economice afectate de pandemia de COVID-19, a declarat, marţi, prim-ministrul Ludovic Orban.

 


"Aţi văzut că am adoptat două ordonanţe de urgenţă privind măsuri economice, în momentul de faţă punem la punct modul de aplicare a lor, astfel încât să fluidizăm cât mai mult procedurile, să le simplificăm cât mai mult, pentru a putea oferi companiilor şi angajaţilor toate formele de sprijin pe care le-am hotărât prin ordonanţă de urgenţă", a afirmat Orban, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Premierul a precizat că şomajul tehnic nu va fi plătit doar pentru acele companii care s-au închis ca urmare a măsurilor restrictive adoptate, întrebat când va fi emis ordinul de ministru privind certificatele de situaţii de urgenţă.

"Nu pot fi plătite şomajele tehnice numai pentru acele companii care s-au închis ca urmare a unor decizii restrictive impuse fie prin ordonanţă militară, fie prin decizie ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De exemplu, am închis hotelurile sau am închis restaurantele. Aceste, doar aceste companii care au acest obiect de activitate şi care au suferit măsuri restrictive vor primi acel certificat pentru situaţii de urgenţă. El va fi eliberat cât mai rapid, pentru că, sigur, el a fost inclus în decretul prezidenţial şi a trebuit să respectăm, adică am respectat decretul prezidenţial. Pe de altă parte, eliberarea acestui certificat e foarte uşor de dovedit, pentru că dacă el spune că are hotel, i-a fost închis hotelul, automat i se eliberează certificatul pentru situaţii de urgenţă", a spus Orban.

Cât despre ordinul privind certificatele de urgenţă care urmează să fie emis de ministrul Economiei, el a precizat că va fi aprobat în cel mai scurt timp.

"Cred că în cursul acestei săptămâni ministrul economiei va emite ordin, dar puteţi să-l întrebaţi", a completat Orban.

Referindu-se la celelalte categorii de firme care au avut de suferit şi vor fi obligate să apeleze la şomajul tehnic, premierul a menţionat că acum se lucrează la proceduri.

"Acum lucrăm la proceduri. În ordonanţă scrie că pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere, care, sigur, ulterior trebuie verificată, dacă i s-au redus încasările, veniturile, cifra de afaceri cu un procent de minimum 25%, beneficiază. Va fi o declaraţie pe proprie răspundere, evident, vor fi probabil verificări ulterioare. Aici îi avertizez pe toţi reprezentanţii companiilor să fie corecţi şi să spună adevărul, pentru că noi avem posibilitatea, pentru că se depun bilanţuri, ştiţi foarte bine, şi putem ulterior să verificăm măsura în care a fost afectată cifra de afaceri", a afirmat Orban.

El a mai precizat că, în continuare, guvernanţii se vor consulta cu mediul de afaceri, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale, cu reprezentanţii sindicatelor, pentru a identifica şi alte măsuri. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Coronavirus/Orban: Cel mai important obiectiv - să reducem riscul de contaminare al cetăţenilor români

 

Orban: Va exista un interval orar în care persoanele de peste 65 de ani vor putea ieşi din casă

 

Orban: Facem toate eforturile posibile pentru achiziţia echipamentelor de protecţie

 

Orban: Vor exista limitări ale deplasării cetăţenilor pe parcursul zilei

 

Orban: Obiectivul nostru, în 5-7 zile, este de a creşte capacitatea de testare la peste 2.000 pe zi

 

Orban: Numărul angajaţilor Direcţiilor de Sănătate Publică a crescut cu 4.000 la nivel naţional 

Afisari: 123

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 25-10-2026 15:46

Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea

Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei

Politic 25-10-2026 14:42

Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi

Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes

Politic 25-10-2026 14:20

Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români

Politic 25-10-2026 11:53

VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o

Politic 25-10-2026 11:27

Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup

Politic 25-10-2026 11:06

VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă

Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor

Politic 25-10-2026 10:47

VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în

Politic 25-10-2026 10:32

Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale

Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c

Politic 25-10-2026 09:50

Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia

Politic 24-10-2026 17:50

MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa

Politic 24-10-2026 16:10

Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică

Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea

Politic 24-10-2026 13:02

Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog

Politic 24-10-2026 11:36

Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern

Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &

Politic 23-10-2026 21:39

Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''

Politic 23-10-2026 21:03

Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o

Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta