MTS: Stroe - Amânarea Jocurilor Olimpice era de aşteptat, înainte de toate trebuie pusă sănătatea sportivilor
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru anul 2021 era de aşteptat având în vedere pandemia de coronavirus şi a precizat că sănătatea sportivilor trebuie pusă înainte de toate.
"Amânarea Jocurilor Olimpice, la fel ca în cazul EURO 2020, era de aşteptat dată fiind evoluţia destul de gravă a crizei coronavirusului. Este o măsură care a fost cerută în primul rând de sportivi, dar şi de foarte multe ţări, dintre cele mai puternice care participă la JO - Statele Unite, Marea Britanie sau Canada. Toată lumea a înţeles că înainte de toate trebuie pusă sănătatea sportivilor, a staff-urilor, dar şi a spectatorilor", a spus el.
Ministrul a subliniat faptul că Centrele Sportive Naţionale vor rămâne închise pentru că nimeni nu îşi poate asuma siguranţa sportivilor. "Ni se confirmă ca deciziile luate de România deja de câteva săptămâni, de a suspenda activitatea, atât la nivel de competiţii, dar şi la nivelul pregătirii centralizate a loturilor naţionale, au fost întemeiate şi binevenite. Nu vrem să vedem sportivi bolnavi, preferăm să îi avem sănătoşi pentru performanţe viitoare. Noi suntem cu toate Centrele Sportive Naţionale închise încă de la finalul săptămânii trecute şi aşa vom rămâne. Măcar acum ar fi bine ca cei care au tot criticat şi pus presiune asupra autorităţilor pentru a continua activitatea sportivă să se oprească şi să înţeleagă că ar fi făcut foarte mult rău propriilor colegi şi sportivi prin ceea ce solicitau pentru că în acest moment nimeni nu-şi poate asuma sănătatea şi siguranţa sportivilor", a menţionat Ionuţ Stroe.
"Aş vrea să le mulţumesc şi sportivilor şi antrenorilor care mi-au transmis direct sugestiile lor în această perioadă şi să îi felicit că au ales să gestioneze responsabil această situaţie de criză şi să pună în momentele acestea dificile sănătatea lor mai presus de orice rezultat sau medalie. Trăim vremuri care ne pun pe toţi la încercare, la nivel psihic, moral, dar şi ca societate. E timpul să acţionăm solidar, în echipă, iar oamenii din lumea sportului înţeleg jocul de echipă cel mai bine", a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, marţi, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus, la finalul unor discuţii între preşedintele CIO, Thomas Bach, şi premierul Japoniei, Shinzo Abe.
"În circumstanţele actuale şi bazându-ne pe informaţiile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, preşedintele CIO şi prim-ministrul Japoniei au concluzionat că ediţia a 32-a a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, trebuie reprogramată dincolo de 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a avea grijă de sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale. Astfel, s-a stabilit ca flacăra olimpică să rămână în Japonia, dar şi ca Jocurile să îşi păstreze denumirea de Jocurile Olimpice şi Paralimpice Tokyo 2020", se arată în comunicat.
Diverse federaţii sportive şi comitete olimpice naţionale au făcut presiuni asupra CIO în ultimele zile pentru a accepta amânarea Jocurilor şi au ameninţat că nu îşi vor trimite reprezentanţi dacă vor fi respectate datele prevăzute (24 iulie-9 august).
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p
Fotbal: Aymen Boutoutaou (FCSB) - În sfârșit am marcat primele goluri în campionat, sper să o țin tot așa
Fotbalistul Aymen Boutoutaou a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că în sfârșit a marcat primele sale goluri în Superliga și speră să continue în același fel. 'Dacă am fost ales să intru după pauză, a fost tocmai pentru a schimba cev
Baschet masculin: CSO Voluntari continuă parcursul perfect în campionat
CSO Voluntari a trecut de CSM Galați cu scorul de 101-94, sâmbătă, în Sala ''Gabriela Szabo'', în etapa a patra a Ligii Naționale de baschet masculin, astfel că a rămas singura echipă neînvinsă. Damion James Rosser, cu 33 de puncte și 6 recuperări, a fost artizanul victoriei. Ibrahim Durmo s-a remarcat c
Fotbal: FCSB a câștigat clar derby-ul cu Rapid (4-1), în Superligă (FOTO/VIDEO)
FCSB a învins-o clar pe FC Rapid București, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci derby din etapa a 13-a a Superligii de fotbal a României. FCSB s-a impus după o repriză secundă de excepție în care a marcat de patru ori, prin Karlo Muhar (58), Aymen Boutoutaou (69, 81
Handbal masculin: Victorie categorică pentru Poli Timișoara, în EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara a învins categoric echipa lituaniană Granitas-Karys, cu 39-22 (18-9), sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare, dar desfășurat în Sala ''Constantin Jude'', în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. La primul me
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins formația belgiană Derdaele Sporting Pelt cu scorul de 33-27 (20-10), sâmbătă seara, în Nova PG Arena din Turda, în manșa a doua a turului secund. După o victorie cu 29-27 în Belgia, Pota
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P
Scrimă: Emma Șonț a câștigat Cupa României la spadă
Scrimera Emma Șonț (CSA Steaua) a câștigat Cupa României la spadă individual feminin, sâmbătă, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din București, după ce a învins-o în finală pe Bianc Benea (CSM Oradea), cu 15-14. Podiumul a fost completat de Bianca Raicu (CS Universitatea Craiova) și de Ana Tomș














