Turcan: Trei scenarii pentru anul şcolar - evaluări conform calendarului, decalate sau repetarea anului
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni că există există trei scenarii posibile în privinţa anului şcolar.
"Sunt trei etape posibile, cel puţin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul şcolar să continue şi evaluările să fie aşa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea şcolilor peste perioada anunţată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea. E foarte dificil de afirmat acum care va fi soluţia", a afirmat vicepremierul la RFI.
Raluca Turcan a precizat că a solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei cu privire la modul de desfăşurare a educaţiei online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR.
"Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei, tocmai pentru a vedea cum se desfăşoară educaţia online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educaţia copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că România are şi segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcţie de aceste evaluări cum vom proceda cu anul şcolar", a spus vicepremierul.
Ea a arătat că este posibil ca măsurile privind unele restricţii în contextul epidemiei de coronavirus să evolueze.
"Măsurile au fost graduale. (...) Acum am ajuns la măsuri de conduită internă, de prevenire a lipsei de responsabilitate, inclusiv prin întăriri ale Codului penal pentru cei care zădărnicesc combaterea efectelor bolilor. Aceste recomandări sunt un început pentru a vedea cum reacţionează oamenii. Odată starea de urgenţă declanşată, măsurile pot să aibă un caracter gradual pentru a vedea cum evoluează din perspectiva efectelor acestor măsuri. Dacă, de exemplu, românii înţeleg din prima că un comportament mai restrictiv pentru fiecare înseamnă o sănătate garantată pentru societate, atunci e foarte posibil ca măsurile să-şi atingă efectul din prima etapă. Dacă românii nu înţeleg şi vor continua să dea prioritate unor obişnuinţe de consum pe care cu toţii le-am avut înainte de criză, atunci probabil că aceste aceste restricţii vor evolua", a mai declarat Turcan.
Potrivit vicepremierului, nu este vorba de o ezitare în ceea ce priveşte faptul că ordonanţa militară cuprinde recomandări.
"Nu este vorba de o ezitare, este vorba de un gir pe care îl acordăm oamenilor, e un plus de încredere cu care plecăm la drum în această încercare pentru toată ţara. Poate românii înţeleg că este nevoie să-şi limiteze interacţiunea socială, să nu mai strângă mâinile, să nu mai meargă în locuri aglomerate, să nu se mai îmbrăţişeze, să nu mai circule dacă nu au extremă nevoie. Dacă vom vedea că aceste recomandări nu produc efecte, nu vom ezita să luăm măsuri graduale, astfel încât garantarea sănătăţii întregii populaţii să fie asigurată", a accentuat vicepremierul.
În cazul în care s-ar fi luat măsura restrângerii liberei circulaţii în timpul zilei, a adăugat ea, toate magazinele ar fi luate cu asalt.
"Românii nu au un comportament social cu totul diferit faţă de alte naţii. Cel mai probabil, vremea frumoasă i-a ademenit şi mai ales gândindu-se că s-ar putea să urmeze perioade de restricţii. Responsabilitatea lasă de dorit în asemenea momente, dar sunt comportamente sociale pe care trebuie să le luăm ca atare şi noi, ca autorităţi, să facem tot ce se poate pentru ca efectele acestei crize să fie diminuate", a mai arătat Turcan.
Ea le-a transmis reprezentanţilor mediului de afaceri că măsurile luate pentru acest domeniu sunt un început. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup
VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta












