logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Apărării: L-am asigurat pe preşedinte că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a asigurat că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei.

Precizarea apare pe pagina de Facebook a ministrului Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, şeful statului s-a interesat de stadiul implementării măsurilor de protecţie şi acţiune împotriva COVID-19.

''L-am informat pe preşedintele României despre acţiunile întreprinse la nivelul MApN şi l-am asigurat că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei'', a scris Nicolae Ciucă.

De asemenea, ministrul Apărării spune că în cursul dimineţii a discutat, prin sistemul de videoteleconferinţă, cu şefii spitalelor militare, Direcţiei medicale şi cu cel al Institutului Cantacuzino despre măsurile în curs de implementare sau cele care urmează să fie luate la nivelul MApN pentru prevenirea şi limitarea efectelor COVID-19.

"Am analizat totodată zonele unde personalul militar deja acţionează, cât şi structurile pregătite să acţioneze la solicitarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei", arată Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 27-10-2026 20:23

Covasna: Nouă din cei 86 de urși alocați prin cota de prevenție au fost recoltați

Nouă dintre cei 86 de urși alocați județului Covasna prin cota de prevenție au fost împușcați până în prezent, iar prefectul Raduly Istvan speră ca și restul exemplarelor să fie recoltate până la finele acestui an, în ciuda timpului scurt rămas la dispoziție. 'Din totalul de 86 exemplare, câte avem noi l

Administratie 27-10-2026 20:14

CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani

Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca

Administratie 27-10-2026 17:01

Bihor: CJ a anunțat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate al viitorului inel metroplitan de nord

Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, oferta c&ac

Administratie 27-10-2026 16:48

CGMB: Bucureștiul se înfrățește cu Kievul

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. C

Social 27-10-2026 16:19

Custodele Coroanei și Principele Radu - la Statul Major al Forțelor Terestre; securitatea națională și regională - pe agenda discuțiilor

Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Statul Major al Forțelor Terestre, unde s-au întâlnit cu generalul-locotenent Ciprian Marin, șeful SMFT, și cu generali și ofițeri superiori din conducerea Forțelor Terestre Române. Programul a debutat cu vizitarea sediului instituției

Administratie 27-10-2026 16:01

CGMB: Parcările publice cu plată vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare

Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de Consiliul General al

Social 27-10-2026 15:50

MApN cumpără patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că marți, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat contractul pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare (RDAAM). Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, contractul în valoare de aproximativ 326,5 milioane de lei, fără TVA a fost

Social 27-10-2026 15:49

Mureș: Aplicație mobilă de calcul cost-beneficii pentru obținerea de profit din practici agricole ecologice

Fermierii vor avea la dispoziție o aplicație mobilă concepută sub forma unui calculator de cost-beneficii, prin care vor putea evalua dacă practicile agricole prietenoase cu mediul le aduc și profit economic, a declarat, marți, Ben Mehedin, responsabilul cu implementarea proiectului la nivel național din partea Fundației ADEPT Transilvania. In

Social 27-10-2026 15:44

Teleorman: Un bărbat a murit după ce a căzut într-un siloz cu rapiță

Un bărbat a murit, marți, după ce a căzut într-un siloz cu rapiță din localitatea Olteni, extragerea lui fiind îngreunată de adâncimea silozului și de cantitatea mare de cereale din interior, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. 'Persoană căzută într-un siloz, în localitatea Olt

Social 27-10-2026 15:41

Bistrița-Năsăud: Licean agresat de un coleg, la școală; a fost emis ordin de protecție provizoriu

Un adolescent de 15 ani a fost agresat de un coleg de clasă, în incinta unui liceu din Bistrița, iar tatăl său a sesizat autoritățile, obținând un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Faptele ar fi fost comise în perioada 21-23 octombrie

Administratie 27-10-2026 15:38

Municipalitatea intră în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova

Municipalitatea a intrat în ultima etapă a lucrărilor programate la blocul din Rahova afectat de explozie. Marți, constructorul a demolat controlat etajele 8-5, în zona avariată, conform proiectului. Urmează verificarea siguranței etajului 4. Primăria Municipiului București a transmis că, după curățarea interiorului și a zonei din

Social 27-10-2026 15:31

Sistem fotovoltaic la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia, investiție realizată parțial cu fonduri europene

Stația de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Alba Iulia beneficiază de un sistem fotovoltaic, o investiție de aproape trei milioane de lei din fonduri nerambursabile și fonduri proprii, care va asigura producția de energie pentru consum propriu. 'Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul 'Capacități de

Social 27-10-2026 15:29

Sibiu: Prima tranșă de vaccinuri împotriva variolei la oi și capre acoperă 5 % din necesar

Prima tranșă de vaccinuri împotriva variolei la oi și capre repartizată județului Sibiu, de 25.000 de doze, acoperă 5% din necesarul estimat de aproximativ jumătate de milion de doze, a anunțat marți Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sibiu, printr-un comunicat de presă. Instituția pregătește campania de

Social 27-10-2026 15:17

Mureș: Persoană găsită inconștientă într-o locuință, posibil intoxicată cu monoxid de carbon

O persoană a fost găsită inconștientă, marți, într-o locuință din municipiul Târgu Mureș, existând suspiciunea unei intoxicații cu monoxid de carbon, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș intervin pentru asigurarea măsur

Social 27-10-2026 15:15

Iași: Peste o mie de alergători, așteptați la a doua ediție a cursei 'Run Iași'

Aproximativ o mie de alergători sunt așteptați, duminică, să alerge pe un traseu de 10 kilometri, în cadrul celei de-a doua ediții a cursei 'Run Iași'. Vlad Lucian Arhire, organizatorul 'Run Iași', a declarat presei că această competiție se va desfășura duminică, de la ora 09:00, cu startul de pe bulevardul Regele Ferdina