Coronavirus - Şi Africa a luat măsuri împotriva epidemiei
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că pandemia de COVID-19 ar putea bloca sistemele de sănătate precare din Africa subsahariană. Iată ce măsuri iau unele din statele africane pentru a se pregăti împotriva virusului şi a-i limita răspândirea, sintetizate de Reuters.
Africa de Sud
Republica Sud-africană, care are mai multe cazuri de contaminare decât orice alt stat din regiune, a interzis accesul călătorilor străini care vin din ţări de risc ca Italia, Iran, Coreea de Sud, Spania, Germania, Franţa, Elveţia, SUA, Marea Britanie şi China, conform unei note emise marţi de Ministerul de Externe sud-african. Mai mult, cei care au venit de la jumătatea lui februarie din aceste ţări trebuie să anunţe şi să se testeze.
Sud-africanii sunt sfătuiţi să-şi amâne sau anuleze deplasările neesenţiale în străinătate, iar guvernul a ordonat închiderea şcolilor mai devreme pentru vacanţa de Paşti, în timp ce adunările de peste 100 de oameni vor fi interzise.
Nigeria
Statul cel mai populat din Africa şi-a intensificat măsurile de monitorizare şi se pregăteşte pentru posibilitatea creşterii fluxului de pacienţi. Cel mai mare oraş din Nigeria, Lagos, care are 20 de milioane de locuitori, poate face faţă unui număr de 2000 de cazuri, folosind două centre rezervate anterior persoanelor strămutate din cauza violenţelor, a spus responsabilul unei echipe regionale de siguranţă biologică.
Autorităţile verifică temperatura celor sosiţi pe aeroporturi, în porturi şi la frontierele terestre ale ţării. Celor care vin din zone de risc crescut cum sunt China, Iran, Italia şi Spania li se cere să se autoizoleze pentru 14 zile, iar dacă dezvoltă simptome va veni o echipă pentru a fi testaţi, a explicat Tarik Mohammed, consilier la Centrul nigerian pentru controlul bolilor.
Kenya
Statul din estul Africii a decis de asemenea suspendarea intrărilor din toate ţările cu COVID-19. Vor mai putea intra în ţară doar cetăţenii kenyeni, străinii cu permise de şedere şi lucrătorii ONU, cu condiţia să respecte autoizolarea.
Autorităţile au decis de asemenea închiderea şcolilor şi universităţilor, iar microbuzele folosite în transportul public pun la dispoziţia călătorilor dezinfectant de mâini.
Etiopia
Compania aeriană Ethiopian Airlines a anunţat că o echipă medicală staţionată pe aeroportul internaţional Bole din Addis Abeba, un important hub de tranzit regional, verifică starea de sănătate a călătorilor 24 de ore din 24.
Guvernul statului din Cornul Africii a închis şcolile şi a pus la dispoziţia publicului autobuze guvernamentale pentru a decongestiona transportul.
Rwanda
În capitala Kigali, staţiile de autobuz, restaurantele, băncile şi magazinele au fost invadate cu chiuvete mobile pentru spălat pe mâini, şcolile, universităţile, bisericile şi tribunalele sunt închise, iar unele zboruri au fost suspendate.
Camerun
Camerunul, situat în centrul Africii, şi-a închis de miercuri pe termen nedefinit frontierele terestre, aeriene şi maritime. Mai pot decola doar avioanele cargo, şcolile şi restaurantele vor fi închise şi sunt interzise adunările de peste 50 de persoane.
Liberia
Statul vest-african aplică acum lecţiile învăţate din epidemia devastatoare de Ebola din 2014-2015.
"Am fost printre primele ţări care au intensificat monitorizarea pe aeroporturi, la 25 ianuarie", a subliniat directorul general interimar al Institutului de sănătate publică, Mosoka Fallah.
Peste 200 de persoane au fost instruite ca epidemiologi de teren şi fac verificări în toate cele 90 de districte ale ţării, a precizat Tolbert Nyenswah, cercetător la şcoala de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg din SUA, care a participat la răspunsul la epidemia de Ebola. În cazul în care sunt suspiciuni, mostrele prelevate sunt trimise la un laborator pentru testare, menţionează acesta.
În locurile publice, inclusiv magazine, şcoli, spitale, restaurante şi birouri guvernamentale au fost amplasate staţii pentru spălarea mâinilor.
Senegal
Autorităţile iau temperatura tuturor pasagerilor începând din 28 ianuarie şi le iau şi datele de contact, pentru a putea fi găsiţi în cazul în care altcineva din avionul cu care călătoresc ar fi testat pozitiv, a spus un purtător de cuvânt al aeroportului din Dakar.
Ghana
Statul vest-african a implementat unele din cele mai drastice măsuri din regiune, impunând 14 zile de carantină pentru toţi cei care vin din străinătate, iar călătorii care vin din ţări cu peste 200 de cazuri nu pot intra în ţară decât dacă sunt cetăţeni sau rezidenţi.
Mauritania
Ţara situată tot în vestul Africii a înregistrat primul caz confirmat la 13 martie şi imediat aeroportul internaţional a fost închis, şcolile şi universităţile au fost suspendate şi târgurile săptămânale au fost interzise.
Madagascar
Şi această ţară insulară, una din cele mai sărace din lume, a suspendat pentru 30 de zile zborurile internaţionale, ceea ce reprezintă o lovitură pentru turismul local. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.