Coronavirus: Gruparea teroristă Stat Islamic face recomandări privind combaterea pandemiei
Gruparea teroristă Stat Islamic a transmis câteva recomandări pentru a face faţă pandemiei de coronavirus care, potrivit extremiştilor, se propagă "din voinţa Domnului" şi, din acest motiv, unul dintre antidoturi este "să ai credinţă" în faţa oricărei boli, relatează duminică EFE.
Într-un mesaj difuzat prin intermediul canalelor sale de propagandă pe internet, Stat Islamic (SI) a publicat un scurt ghid de "instrucţiuni pentru a face faţă epidemiilor", în conformitate cu Sharia, sau legea islamică.
"Bolile nu contagiază prin ele însele, ci prin voinţa Domnului", asigură SI, care îşi bazează recomandările pe hadith-uri (consemnarea unei fapte sau spuse a profetului Mohamed - n.r.) ca exemple bune de urmat.
"Vă sfătuim să aveţi încredere în Dumnezeu şi, pe timp de boală, să vă găsiţi alinarea întru Domnul" - aceasta este prima recomandare a grupării teroriste cunoscute pentru interpretarea strictă a Sharia şi pentru cruzimea cu care îşi tratează victimele, notează EFE.
În plus, Stat Islamic recomandă oamenilor să-şi acopere gura atunci când cască şi când strănută, să acopere recipientele cu produse alimentare şi hrană şi să se spele pe mâini înainte de a le atinge.
Totodată, SI le recomandă persoanelor sănătoase să nu intre în zone afectate de epidemie, iar bolnavilor - să nu părăsească aceste zone. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.