Aproape 150 de doamne cu dizabilităţi din centre din nordul judeţului Sibiu, abandonate de către familii, au sărbătorit în avans, joi, în căminul cultural din localitatea Biertan, Ziua Femeii, în cadrul unei gale unice în România, fiind singura de acest fel organizată de către o direcţiei judeţeană de asistenţă socială.

Duminică, când va fi 8 Martie, aceste 150 de femei care fie nu pot merge, fie sunt nevăzătoare sau au alte dizabilităţi, îşi vor aminti cu bucurie cum au avut şansa să cânte, să recite, pe o scenă de cămin cultural, de la ţară, unde au fost aplaudate, din păcate, doar de celelalte ca ele şi de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), deşi evenimentul a fost anunţat şi a fost public.

Spre deosebire de petrecerile clasice de 8 Martie, această gală a fost una fără haine scumpe, ci cu ii cusute de o parte din aceste femei simple, care îşi trăiesc viaţa departe de familiile lor şi în fiecare an, de Ziua Femeii, spun "te iubesc, mama", exprimând astfel durerea care le macină pe unele de zeci de ani: au fost abandonate de propriile mame.

Directoarea DGASPC Sibiu, Laura Vîlsan, spune că aceste femei au nevoie de un singur lucru, de dragoste.

"Simt că aceste persoane au nevoie să fie puse în valoare, să fie împreună. Ele se bucură de orice atenţie pe care le-o dai. Faptul că le-am dăruit o floare pentru ele este ceva extraordinar, deşi este un gest simbolic. Au fost artiste pe o scenă şi de fiecare dată când merg prin centre să le vizitez şi să discutăm, mă întreabă când ne mai vedem, îmi spun 'repet ca să vin acolo să vă spun poezia, să vă cânt, să vă dansez'. Mă impresionează sensibilitatea şi bucuria lor. Aceste persoane cu dizabilităţi sunt cei mai calzi, cei mai simpli şi cei mai curaţi sufleteşte oameni. Şi faptul că noi le putem oferi un crâmpei de fericire, pentru asta trăim noi aici. Eu pentru asta sunt. De asta şi facem această gală, singura din ţară", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Laura Vîlsan.

Spre deosebire de celelalte femei care sunt sănătoase, au un cămin, o familie, doamnele cu dizabilităţi abandonate în centrele DGASPC nu prea sunt căutate de nimeni. Nici măcar de cei din propriile familii. Nici de 8 Martie.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

"De când sunt aceste femei în centre? Putem spune că sunt aproape de o viaţă. Asta este trist. Sunt nişte adulţi, a căror viaţă înseamnă instituţia, centrul, asta e dramatic. Ei se simt bine acolo, nu au termen de comparaţie, ca atare nu suferă că stau în centru, ei suferă că nu li se dă atenţie, că nu sunt mângâiaţi, că nu sunt îmbrăţişaţi, că nu sunt iubiţi, de asta suferă ei, nu că nu au mâncarea nu ştiu de care. La aceste spectacole, ele sunt foarte cochete, cu floricele pe care şi le confecţionează în centre, ajutate de angajaţi, în iile făcute de ele. Important este să şi vezi asta şi să apreciezi asta. Asta este situaţia. Nu au nevoie de foarte mult şi complicat, au nevoie de atenţia şi iubirea noastră, atât. Dacă le oferi asta, atunci ele sunt cele mai fericite. Simt nevoia să te ţină în braţe, să te simtă că eşti a lor. Mă strângeau în braţe, mă ţineau de mâini, să simtă că sunt acolo, împreună cu ele, că sunt caldă şi sunt împreună cu ele şi pentru mine asta este tot şi nu am nevoie de mai mult", spune organizatoarea Galei femeilor cu dizabilităţi de la Biertan, Laura Vîlsan.

Şi aşa a şi fost. Rar poţi vedea atâta căldură, atâtea îmbrăţişări, atâtea zâmbete, lacrimi de bucurie, la o petrecere de 8 Martie. Şi doar la aceste spectacole ale celor abandonaţi de propriile mame poţi auzi la fiecare dintre cei care urcă pe scenă declaraţia "te iubesc, mama", deşi în sală nu este acea mamă. Niciodată.

"De 25 de ani sunt în acest sistem, mă impresionează de fiecare dată când le văd iubirea şi bunătatea, ei doar atâta ştiu, doar să ne mulţumească. Când auzi de la aceste persoane abandonate 'te iubesc, mama' este foarte impresionant. La fel se întâmplă şi cu copiii abandonaţi, care la evenimente de genul acesta, ne cântă că 'te iubesc, mama', 'unde eşti, mama', de îţi sfâşie sufletul. Este foarte dureros să ştii că eşti abandonat de propria ta mamă. Trauma asta, cu toate psihoterapiile, toate camerele frumos amenajate şi mobilate şi cea mai bună mâncare, foarte greu sau niciodată nu poţi să o acoperi", recunoaşte directorul DGASPC Sibiu, Laura Vîlsan.

Gala de la Biertan a început cu Monica, o doamnă în vârstă, timidă, dintr-un centru din judeţul Sibiu, care a recitat poezia "Cântec femeiesc" de Adrian Păunescu. "Aşa e mama şi a fost bunica, Aşa suntem femei lângă femei, Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica, Doar nişte 'ele' ce slujesc pe 'ei'", a început cântecul această doamnă. Cei câţiva domni care se aflau în sală au aplaudat, dar cu tristeţe. La final, doamna Monica a primit cadou o floare de la Laura Vîlsan, aşa cum au primit toate doamnele cu dizabilităţi, "actriţe" pentru o zi, pe o scenă a bucuriei, unde au simţit căldura şi dragostea la care tânjesc zilnic, de o viaţă.

Indiferent cât de greu merg, dacă a trebuit să se sprijine unele de altele, dacă au fost urcate pe scenă, deşi sunt imobilizate în cărucioare, aceste doamne au recitat, au cântat, cu un singur gând, mărturisit, cel faţă de mamele lor. Un grup format din câteva doamne, toate cu handicap, au cântat o melodie, care avea ca refren "of şi dor de mamă". Ochii lor trişti au exprimat mai mult decât cuvintele spuse cu atâta emoţie.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

Există femei care au dizabilităţi atât de puternice, încât ele nu se pot exprima ca noi toţi şi nici măcar nu pot pronunţa foarte bine cuvântul "floare". Aşa că, la această gală de la Biertan, a existat şi un "dans al florilor". Un grup de cinci doamne de la centrul din Mediaş, în costume albe, cu flori pe ele, au dansat pe melodia celor de la Direcţia 5, auzindu-se pe fundal doar versurile "niciodată nu ţi-am spus, nu ţi-am spus îndeajuns, cât te iubesc".

Poate însă cel mai emoţionant moment a fost întâlnirea cu doamnele cu dizabilităţi din centrul de la Dumbrăveni. Aici am întâlnit-o pe doamna Chiraţa Naciu. Nevăzătoare. Ea şi celelalte colege ale ei au recitat versuri despre primăvară. Deşi unele dintre aceste doamne nu au văzut niciodată cum arată de fapt primăvara.

Întrebată de corespondentul AGERPRES cum este primăvara aceasta pentru ea, Chiraţa Naciu spune că ea vede "cu ochii sufletului".

"Simt o fericire în viaţa mea, când aud ciripitul păsărilor, când razele soarelui îmi mângâie obrajii, pentru că eu nu văd lumina sau cum arată un pom, o floare", a spus Chiraţa Naciu.

Macedoneancă din Babadag (judeţul Tulcea), Chiraţa Naciu are 61 de ani, din care 42 de ani i-a petrecut în centrul de la Dumbrăveni (judeţul Sibiu), alături de o soră a ei, tot nevăzătoare. Chiraţa s-a născut într-o familie cu şase copii, dintre care trei sunt nevăzători, aşa că părinţii i-au abandonat pe cei orbi şi i-au ţinut doar pe cei care văd.

"Pe noi nu ne-a iubit mama noastră. Eu sunt de 42 de ani în acest centru şi mai am o soră aici, din 1965, care nu vede nici ea şi mai am o soră mai mică, în judeţul Tulcea, aceea este căsătorită. Eu m-am născut în Babadag, judeţul Tulcea. Eu am făcut şcoala la Buzău, unde am învăţat alfabetul Braille, deci citesc cu degetul. (...) Mă cheamă Chiraţa Naciu şi sunt macedoneancă. Eu m-am născut în 1959, în 1962 m-am dus la Buzău, la şcoală. Ne cunoaştem părinţii, ei nu erau nevăzători. Noi am fost şase copii, trei cu vedere, trei fără vedere. Şi cei care nu am văzut am fost mai marginalizaţi. Mă doare mult asta", spune Chiraţa Naciu.

Aceasta s-a ataşat foarte mult de directoarea centrului de la Dumbrăveni, pe care o consideră ca pe o fiică.

"Mă bucur că la centrul acesta avem o directoare tânără, puternică. Domnişoara directoare mi-a făcut azi cadou, aceşti cercei de la ureche şi mi i-a pus la ureche. (...) Eu simt oamenii după sufletul lor. Aşa îmi place de directoarea noastră, pentru că este rar când tinerii să vină într-un centru ca acesta al nostru, pentru persoane cu dizabilităţi. Majoritatea se feresc de noi. Eu simt asta", mărturiseşte Chiraţa Naciu.

Lăudată de cei de la DGASPC Sibiu pentru felul în care recită şi cântă, Chiraţa Naciu a fost ajutată şi de preotul din Dumbrăveni, Ioan Vuţă, care i-a dăruit un laptop, cu ajutorul căruia reuşeşte să ţină legătura nu doar cu prietenii săi, prin reţelele de socializare, dar şi cu interpreţi de muzică populară.

"Eu am făcut şcoala la Buzău, unde am învăţat alfabetul Braille, deci citesc cu degetul. Am primit de la un preot creştin ortodox, Ioan Vuţă, din Dumbrăveni, un laptop, mi-a pus vocea cineva care ştie. Astfel, eu ştiu să intru pe Facebook, pe Skype, am prieteni mulţi, cântăreţi de muzică populară", mai zice Chiraţa Naciu.

Două dintre interpretele ei preferate, Anca Mărginean şi Izabela Tomiţă, dar şi o elevă de la Şcoala Populară de Artă din Sibiu, au cântat la gala de la Biertan.

Chiraţa Naciu le sfătuieşte pe toate femeile "să fie tari în viaţă, dar mai ales să nu îşi abandoneze copiii".

În judeţul Sibiu există peste 8.600 de doamne cu dizabilităţi. Cele mai multe, 8.231 sunt acasă, îngrijite de propriile familii, însă 449 se află în 11 centre ale DGASPC.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

"Pentru toate aceste femei, eu organizez astfel de evenimente. Mi-ar plăcea să organizez un eveniment la o scară mai mare şi pentru cele din familii, aceasta aş dori să fac în acest an cu ocazia Zilei Persoanei cu Dizabilităţi din 3 decembrie. La nivel declarativ, toţi condamnăm discriminarea, dar mulţi încă întoarcem capul când vedem o persoană cu dizabilităţi pe stradă sau o persoană de etnie romă pe stradă. Declarativ, toţi suntem împotriva discriminării, dar la nivel de comportament, suntem extrem de discriminatorii faţă de persoanele cu dizabilităţi. Din acest punct de vedere, mai avem mult de recuperat. Mult. (...) Datorită lor, femeilor cu dizabilităţi, noi învăţăm să fim mai buni. Fără ei, viaţa noastră ar fi foarte ternă", mai spune Laura Vîlsan.

Acestor doamne le-a trebuit foarte puţin ca să se bucure de Ziua Internaţională a Femeii: câteva poezii, cântece, o sală dintr-o comună, gogoşi de casă, cozonac, suc şi apă. Fiecare dintre ele însă a mulţumit pentru că cineva le-a dăruit o floare, le-a îmbrăţişat şi le-a spus că sunt speciale. Aşa cum, de 8 Martie, ar trebui să se simtă toate femeile. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)