logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ / Sălaj: Proiect unic de consiliere pentru viaţă destinat tinerilor din centrul de plasament de la Cehu Silvaniei

Image

Consiliere în carieră, meditaţii, cursuri de educaţie sexuală şi prevenire a consumului de stupefiante şi burse private sunt puse la dispoziţia tinerilor din Centrul de plasament din Cehu Silvaniei, într-un proiect unic la nivel nivel naţional, în care şi-au dat mâna instituţii ale statului, mediul privat şi cel non-guvernamental, pentru a-i ajuta pe aceştia să ajungă la un liceu mai bun sau să urmeze o facultate, astfel ca şansele lor de succes în viaţă să fie egale cu ale oricărui copil.

Proiectul, derulat de Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, în parteneriat cu compania TenarisSilcotub şi Asociaţia Benefacto, este unul complex şi include consiliere în carieră, acces la sesiuni de meditaţii, cursuri specifice de educaţie sexuală şi prevenire a consumului de stupefiante, precum şi burse private.

Complexul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei poate fi catalogat ca un exemplu la nivel naţional în ceea ce priveşte serviciile oferite de stat în ceea ce înseamnă protecţia socială a minorilor şi chiar a mamelor care au nevoie, la un moment dat, de un sprijin. Un centru multifuncţional, un centru de plasament, două case de tip familial, un centru de primire în regim de urgenţă şi un centru maternal înseamnă, în acest moment, "acasă" pentru 67 de copii, cu vârste de la doar câteva zile până la adolescenţă. Spaţii generoase, curăţenie desăvârşită, mobilier dedicat, hrană şi îmbrăcăminte de calitate, totul pentru ca aşa numiţii "beneficiari" să nu se simtă aici doar ca nişte "beneficiari" ci, atât cât se poate, să se simtă "acasă".

Aşa cum spune şi directorul complexului, Ana Petruţ, statul poate pune la dispoziţie condiţii de trai decente pentru cei cu care soarta nu a fost darnică. Pe lângă asta, copii beneficiază de diferite activităţi pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi chiar a unor competenţe profesionale, consiliere socio-profesională şi psihologică, însă uneori toate aceste eforturi conjugate nu sunt suficiente pentru ca tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială să se poată integra în societate.

Din fericire pentru tinerii de la Cehu Silvaniei, o companie privată, alături de un mic dar inimos ONG au pus la cale, împreună cu autorităţile din domeniu, un proiect unic la nivel naţional, ce marchează 10 ani de eforturi depuse de cei trei parteneri, pentru ca tinerii de aici să aibă cu adevărat o şansă la o viaţă normală.

Cristian Balaban, preşedinte Asociaţiei Benefacto, cel care coordonează derularea proiectului, a ajuns la Centrul de plasament din Cehu Silvaniei în urmă cu 10 ani, atunci când a înfiat, de aici, un băieţel. Originar din Zalău, stabilit actualmente în Bucureşti, Cristian s-a simţit dator să ajute să ajute Centrul, într-un moment în care nu existau nici măcar bani de scutece pentru copii.

"De-a lungul timpului am făcut peste 50 de proiecte pentru centrul din Cehu Silvaniei. Noi am adoptat un băieţel din centrul de plasament de aici în 2010 şi la scurt timp am făcut prima campanie, una de strângere de scutece de unică folosinţă, pentru că nu exista buget la momentul respectiv pentru aşa ceva. Trei ani de zile am cărat scutece de unică folosinţă. La un moment dat, am primit un telefon de la doamna Petruţ în care ne spunea că au primit bani pentru scutece şi noi ne-am redirecţionat eforturile spre alte proiecte. Am făcut proiecte şi în zona de ajutor material, am oferit cadouri de zilele de naştere, copiilor de aici, cadouri de sărbători şi în ultimul timp ne-am axat pe proiecte de educaţie. Credem că în mare parte multe din nevoile materiale sunt rezolvate şi zona de educaţie e una prioritară", spune acesta.

Vineri, 14 februarie, pare o zi obişnuită la Centrul de plasament din Cehu Silvaniei, însă e specială pentru că se lansează programul de cursuri de orientare profesională, ce deschide seria activităţilor pe care TenarisSilcotub şi Asociaţia Benefacto le vor derula, împreună cu DGASPC Sălaj, în acest an, pentru a susţine viitorul tinerilor din centru.

Începând de vineri, cinci tineri din centru vor beneficia de o serie de sesiuni de orientare profesională, coordonate de specialişti, la finalul cărora vor fi pregătiţi ca, odată cu absolvirea şcolii profesionale, în această vară, să se poată integra pe piaţa muncii. Programul de orientare profesională îi va ajuta să aibă toate informaţiile necesare pentru a aborda realist o viitoare carieră, conştienţi de propriile abilităţi şi de oportunităţile pe care piaţa le poate oferi.

"Dăm startul unui proiect pe care eu mi-l doresc de mult timp, un proiect de orientare profesională pentru tinerii care termină sau se apropie de finalul ciclului de învăţământ, şcoală profesională sau liceu. Proiectul se adresează, concret, celor cinci copii care termină şcoala profesională din Cehu Silvaniei şi pentru care vrem să găsim cele mai bune soluţii de a intra pe piaţa muncii şi de a le da încredere în forţele proprii", precizează reprezentantul Benefacto.

Programul de consiliere şi orientare profesională presupune mai multe etape, inclusiv o vizită a tinerilor la Cluj-Napoca, cursurile urmând a fi susţinute de consilierul în carieră Bianca Bioşa.

"Ce ne propunem cu programul acesta este mai mult decât zona de evaluare. Vrem să reuşim să-i ajutăm pe copii să dezvolte parcursul acesta educaţional, să-l încheie şi să vedem care-i următoare etapă pentru ei. Că înseamnă loc de muncă, că înseamnă cursuri de urmat. Vom vedea în fiecare caz care e nevoia. Mergem în tranziţia dinspre zona educaţională către piaţa muncii cu ei. Acesta e sprijinul pe care-l oferim", susţine aceasta.

Un bun exemplu despre cum un astfel de sprijin poate face diferenţa e Alina, crescută în centrul de plasament din Cehu Silvaniei, acum studentă la Cluj-Napoca.

"O poveste de succes este prima fată, de 10 ani de când vin eu aici, care merge la facultate. E vorba de Alina, pe care am ajutat-o cu meditaţii încă din clasa a XI-a. Ea este acum studentă la Cluj-Napoca. Este exemplul care a insuflat multă energie în rândul colegilor. Anul acesta avem o generaţie foarte bună, cu trei fete care au şanse foarte bună să meargă la facultate, care sunt în clasa a XII-a şi se pregătesc intens. Una dintre ele, Iudith, este elevă la un liceu din Zalău, are medii peste nouă şi vrea să meargă la Medicină la Oradea. Eu chiar cred foarte mult în ea că va reuşi", afirmă Cristian Balaban.

Cele două paturi din camera cu tavan înclinat din casa de tip familial în care a locuit în ultima perioadă Alina sunt frumos aranjate, iar pe noptiera din dreapta stă cartea lui Nornam Vincent Peale - "Forţa gândirii pozitive". În spatele cărţii, Iudith, colega de cameră a Alinei, zâmbeşte de pe coperta albumului clasei. Chiar dacă acum nu mai sunt colege de cameră, pentru că Alina e la Cluj-Napoca şi Iudith la Zalău, cele două vorbesc des, actuala studentă încercând să îndepărteze o parte din temerile celei care va încerca, în acest an, să devină şi ea studentă, la Medicină. Alina crede că mulţi din colegii ei ar putea urma o facultate, dar principala problemă e lipsa de încredere.

"Nu pot spune că nu sunt motivaţi. Nu au încredere că se pot descurca. Au trecut prin foarte multe înainte să ajungă în Centru, a fost greu cu acomodarea, apoi te vezi singur, te gândeşti dacă te descurci, singur, la facultate. Măcar aici ai prietenii. Şi mie mi-a fost greu. (...) Anul viitor vor mai fi două fete care vor să vină la facultate. Şi fetele sunt motivate. Chiar încearcă şi chiar vor. Au văzut că se poate. Şi fosta mea colegă de cameră vrea să dea la medicină. Eu o încurajez. Îi e frică. I-am spus că voi fi alături de ea", povesteşte Alina.

Cursul de orientare în carieră este doar unul dintre programele educaţionale gândite special pentru copiii din Centrul de plasament din Cehu Silvaniei, programe structurate în funcţie de vârsta acestora şi nevoile lor concrete. Pentru că educaţia pentru viaţă este la fel de importantă, mai ales în contextul provocărilor actuale, tinerii vor beneficia de alte două proiecte vizând serii de cursuri de educaţie sexuală şi de prevenire a consumului de droguri şi alcool. Psihologi specializaţi vor discuta cu ei despre siguranţa emoţională, cunoaşterea contextului maturităţii şi riscurile existente.

De asemenea, tinerii care în acest an sunt în clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a şi a XII-a vor avea acces la sesiuni de pregătire intensă pentru viitorul nivel de învăţământ la un centrul de meditaţii din Zalău. Scopul este de a-i ajuta să ajungă la un liceu mai bun sau să urmeze o facultate, astfel ca şansele lor de succes în viaţă să fie egale cu ale oricărui copil. TenarisSilcotub asigură susţinerea lor şi pe perioada studiilor universitare, acordând burse de studiu.

"Scopul acestui proiect este să fie 100% integraţi în societate, după ce pleacă de la Centrul de plasament. Vrem să încercăm să construim o relaţie de încredere, astfel încât şi ceilalţi copii din Centru să fie motivaţi să-şi continue şcoala", spune Codruţa Hodrea, manager relaţii cu comunitatea al companiei menţionate.

E uşor să găseşti scuze, să spui că nu se poate. Mult mai greu e să vii cu soluţii care să facă diferenţa între tineri care vor ajunge pe stradă sau tineri care vor avea un loc de muncă, un viitor, o familie. E mai la îndemână ca de Paşti şi de Crăciun să duci cadouri copiilor din casele de plasament, în speranţa că faci un bine. E infinit mai greu să găseşti soluţii prin care nu doar să le dai acestor copii "un peşte", ci o "undiţă" şi să-i înveţi să "pescuiască".

"Copiii nu percep întotdeauna că vine cineva să-i ajute. Pe lângă ceea ce partenerii noştri fac, şi fac foarte mult, noi trebuie să muncim ca să-i motivăm, să-i conştientizăm că ceea ce li se dă e mult mai valoros decât o geacă sau o bluză. (...) Din punct de vedere material, al hranei, copiii au asigurat totul din partea statului. Cu ceea ce vin Tenaris şi Benefacto, nu poate statul să asigure", conchide Ana Petruţ, cea care conduce complexul din Cehu Silvaniei din 1998. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 124

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 25-08-2026 10:07

Buzău: Numărul persoanelor care cer consiliere pentru insolvență personală a crescut de aproape patru ori

Peste 165 de persoane au ajuns în situația de a apela, în prima jumătate a anului 2026, la Comisia de Insolvență a Persoanelor Fizice, pentru a cere consiliere în vederea deschiderii procedurii insolvenței personale, fiind în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, pe fondul pierderii locurilor de muncă, al contractării de credite și al

Social 25-08-2026 08:58

Tulcea: Numărul mesajelor Ro-Alert transmise în acest an, apropiat de cel din ultimii trei ani

Numărul mesajelor Ro-Alert transmise, în primele șapte luni ale acestui an, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) populației din județul Tulcea, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, este apropiat de cel al mesajelor de alertă extremă transmise în România din aceeași cauză în perioada 2023-2025.

Social 25-08-2026 08:46

Vrancea: Un mort și trei răniți, între care o gravidă și un copil, într-un accident pe DN2-E85, la Sascut

Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, între care o femeie însărcinată și un copil de trei ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață pe DN2-E85, la limita dintre județele Vrancea și Bacău, în apropierea localității Sascut, a informat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.

Social 25-08-2026 08:31

Giurgiu: Stâlpi de electricitate și copaci cazuți peste locuințe și pe carosabil, în urma codului portocaliu de vânt

Pompierii au fost solicitați să intervină, în noaptea de luni spre marți, pentru îndepărtarea unui stâlp de electricitate căzut peste o locuință, precum și a mai multor copaci prăbușiți peste firele de electricitate și pe carosabil, în localitățile Cămineasca, Ghimpați și Copaciu, în urma vântului puternic asociat unui cod portocaliu, a in

Social 25-08-2026 08:19

MApN: Dronă detectată la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de marți, o țintă aeriană la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove, în proximitatea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, fiind ridicate de la sol pentru monitorizar

Social 25-08-2026 07:55

Sălaj: 12 locuințe nZEB-plus pentru tineri la Zalău, cu o investiție de peste șase milioane de lei

Un număr de 12 locuințe eficiente energetic, destinate tinerilor, au fost realizate de administrația locală din Zalău, valoarea proiectului fiind de peste șase milioane de lei, a informat marți Primăria Zalău. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta 10 - Fondul Local, a vizat dezvoltarea fondului de locui

Social 25-08-2026 07:51

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, marți dimineața, o alertă extremă de informare a populației din zona de nord a județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute. În mesajul transmis în jurul orei 7:30, autoritățile îndeamnă oamenii

Social 25-08-2026 07:04

MApN: Ținte aeriene detectate aproape de Insula Șerpilor; nu au intrat în spațiul românesc

Ministerul Apărării Naționale a informat că luni seara, la ora 22:37, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene la 25 de kilometri nord-vest de Insula Șerpilor, ce evoluau către frontiera României. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de

Social 24-08-2026 19:08

Botoșani: Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița

Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsa

Social 24-08-2026 19:00

Maramureș: Plăcintele și pancovele, prilej de festival, concurs și muzică retro la Vima Mică

Muzeul 'La lelea Ruzale' din localitatea Vima Mică va organiza un festival plăcintelor și pancovelor însoțit de o petrecere cu muzica anilor '70 - '80, a declarat, luni, pentru AGERPRES, organizatorul evenimentului, Voichița Vayda. 'Plăcintele și pancovele sunt produse celebre în Maramureș și ani îndelunga

Administratie 24-08-2026 18:49

Primarul general al Capitalei: Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu

Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, vor fi plantate 400 de Echinacea, 300 de Gaura, 100 de Rudbeckia, 400 de Leucanthemum, 25 de Zinnia și opt Hibiscus moscheutos. 'O parte importantă a selecției este reprezentată de plantele pere

Administratie 24-08-2026 18:09

Dolj: Primarul Craiovei anunță că va înlocui sursa pe cărbune a termoficării din oraș cu o centrală de cogenerare

Edilul șef al Craiovei, Olguța Vasilescu, anunță că a semnat luni un contract cu Electrica, pentru dezvoltarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, alimentată cu gaze naturale, care va furniza agentul termic în sistemul centralizat al orașului. Olguța Vasilescu a declarat că noua capacitate - proiectată ca o unitate flexibilă, pregătită

Administratie 24-08-2026 17:43

Mureș: Sediu administrativ al CJ, reabilitat cu 11,3 milioane de lei prin utilizarea de surse regenerabile de energie

Consiliul Județean (CJ) Mureș a anunțat, luni, încheierea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii administrative cunoscute sub denumirea de 'Hotel Parc', în urma unei investiții în valoare de peste 11,3 milioane de lei finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a urmărit reducerea costurilor de funcționare și creș

Social 24-08-2026 16:57

BIAS 2026, ediție dedicată lui Traian Vuia; Frecce Tricolori și Turkish Stars revin la București

Bucharest International Air Show - BIAS 2026 se va desfășura în perioada 28-29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa 'Aurel Vlaicu' și Romaero, iar spectacolul aerian va reuni peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate, informează luni Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), unul dintre organizator

Social 24-08-2026 16:27

UPDATE Averse, descărcări electrice şi vijelii în localităţi din judeţele Giurgiu şi Ilfov, în ora următoare

Meteorologii au emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vreme instabilă, cu averse torențiale, ce vizează zone din județele Giurgiu și Ilfov, în ora următoare. Conform prognozei de specialitate, până la ora 17:35, în județul Giurgiu (localitățile: Mihăilești, Buturugeni, Joița și Săbăreni) și în județul Ilfov (î